Extras din cartea “Paza celor 5 simţuri” de Sf. Nicodim Aghioritul despre marea sminteală pe care o fac în special femeile prin îmbrăcămintea lor necreştinească. Iar acesta dă mustrări şi pentru bărbaţi, inclusiv pentru Arhierei şi preoţi!

Extras din cartea “Paza celor 5 simţuri” de Sf. Nicodim Aghioritul despre marea sminteală pe care o fac în special femeile prin îmbrăcămintea lor necreştinească. Iar acesta dă mustrări şi pentru bărbaţi, inclusiv pentru Arhierei şi preoţi!

“Capitolul 10.

Scumpetea hainelor este cauza multor răutăţi. Până acum am crezut că scumpetea hainelor este o simplă deşertăciune, dar mă tem că este hrănitoarea slavei deşarte, maica mândriei, calea curviei şi hotar al aproape tuturor patimilor. Am spus că este hrănitoare şi maica slavei deşarte şi a mândriei deoarece sufletul are în obicei înnăscut, acela de a lua pe dinlăuntru forma cea exterioară a trupului. Şi dacă trupul poartă haine smerite, împreună se smereşte şi el sufletul. Iar dacă trupul poartă haine cu slavă deşartă şi cu mândrie, se măreşte şi el în deşert cu acestea şi se mândreşte după Sf Ioan Scărarul care zice: “Sufletul se face asemenea lucrărilor din afară şi ia chipul celor ce le face, şi se întipăreşte de el”

 Dar mai bine să auzim explicaţia de la acelaşi Sf Vasile, care coborându-se la înţelegerea noastrăne tâlcuieşte cuvântul de mai sus spunând: “A căuta să fii elegant socot că este tot atât de ruşinos ca a trăi în desfrâu sa a strica altora casele”.

Iar dacă dumnezeiescul Pavel le opreşte pe femei care sunt în mod firesc nişte fiinţe iubitoare de podoabă şi împodobire, de la îmbrăcămintea cea de mult preţ zicând: “aşijderea şi femeile cu podoabă de cinste, cu sfială şi cu întreagă înţelepciune să se împodobeasă pe sine, dar nu cu împletiturile părului sau cu aur sau mărgăritare  sau cu haine scumpe”.

Iar verhovnicul Petru a oprit şi el acest lucru de la femei zicând: “a căror podoabă să fie nu cea din afară a împletirii părului şi a înfăşurării aurului, sau a îmbrăcămintei hainelor. ” Atunci îţi poţi da seama cu cât mai mult, doi apostoli au oprit acest lucru.

11. Arhiereii, preoţii şi toţi clericii se cade să poarte haine cinstite. De aceea şi Sinodul 6 ecumenic porunceşte în Canonul 27 că: “arhiereii, preoţii şi toţi clericii, să poarte toţi haine cinstite nefolosind podoabe exterioare şi de mult preţ,  nimeni din cei ce se numără în cler să nu se îmbrace în haină care nu e a tagmei sale, nici când se află în cetate şi nici când călătoreşte undeva,  ci să întrebuinţeze doar îmbrăcămintea orânduită celor ce se numără în cler, adică cea simplă şi cinstită, iar dacă cineva ar face una ca aceasta să se afurisească pe timp de o săptămână” .

De asemenea, şi cel de-al 7-lea sinod în canonul 16 hotărăşte aşa: “orice lux şi împodobire trupeasă este străină de rânduiala şi aşezarea preoţiei. Deci episcopii sau preoţii care pe ei haine strălucitoare şi arătoase, trebuie să se îndrepte, iar dacă stăruie, să se supună mustrării”. Căci din vremuri îndepărtate, orice bărbat cleric s-a înveşmântat cu haine potrivite şi modeste, că zice Marele Vasile: “Toţi ceea ce se ia nu din nevoie ci pentru împodobire, se socoteşte fălire”!

De aceea nimeni să nu se îmbrace în haine ţesute din mătăsuri scumpe, nici să pună alte adaosoruri colorate şi împletite, căci am auzit limba cea grăitoare de Dumnezeu că “cei ce poartă haine moi, în casele împăraţilor sunt”.

Şi iarăşi zice Marele Vasile: “Ai văzut pe cineva cugetând înalt, cu haină, cu flori înconjurat,cu mătase îmbrăcat, având şi slujitori, defaimă-l ” !

Şi zice şi Sf. Ioan cel cu limba de aur, în omilia a 11-a la epistola către Timotei: “vezi vreun om purtând haine de mătase? Să râzi de el”.

Iar dumnezeiescul Isidor Pelusiotul, tâlcuind ce reprezenta haina cea ţesută de Sus a Domnului zice: “Cine nu ştie simplitatea acelei haine pe care o folosesc săracii din Galileea, la ei această haină este cea mai iubită şi se face cu un oarecare meşteşug, ca pieptarele ţesând la război. Deci de vrei acestea, urmează hainei celei simple a Lui Hristos, căci gingăşia aparţine moliciunii de aici de pe pământ, iar nu luminii celei de sus.”

Iar sfinţii prooroci a-I Lui Dumnezeu ce haine foloseau? Cu adevărat sobre, smerite şi sărace. Auzi ce zice despre ei Clement, cel ce a scris Stromatele: “Ilie folosea ca îmbrăcăminte cojocul, şi şi strângea mijlocul cu brâu făcut din păr, iar alt prooroc Isaia  era gol şi desculţ, de multe ori se înfăşura şi cu sac care era o îmrăcăminte de smerită cugetare, iar dacă îl chemi şi pe Ieremia, acesta avea numai centură de in, şi după cum trupurile cele bine hrănite dezgolindu-se arată mai clar floarea vârstei, tot aşa şi frumuseţea năravurilor atunci când nu este întunecată de bârfiri, mare cuviinţă arată”.

12. Hainele cele de mult preţ pricinuiesc sminteală bărbaţilor şi femeilor. Dar eu las deoparte moleşirea şi gingăşia pe care o pricinuiesc trupului de îndată toate hainele cele scumpe, şi mai ales trupului tânăr aşa cum eşti sfinţia ta. Lepăd netrebnicia loc după cuvântătorul de Dumnezeu care zice: “Să nu ne moleşim cu haină moale şi lungă a cărei frumuseţe este netrebnicia”. Trec sub tăcere iubirea de argint născută în inimă cu scopul de a se putea cumpăra acestea, cu mari cheltuieli. Trec cu vederea slava deşartă şi mândria, precum şi toate celelalte patimi care se amână cu tot atâtea fructe otrăvitoare ale unui astfel de copac purtător de moarte, şi mă uit numai la sminteala generală pe care o fac atât între bărbaţi cât şi între femei, adică într-un cuvânt, în toată eparhia ta. Pricinuieşte sminteală mare bărbaţilor după cuvântul lui Isaia ce zice: “Cu grumajii ridicaţi, şi clipind cu ochii, şi cu păşitul picioarelor împreună târăsc hainele şi împreună joacă cu picioarele şi smintesc pe bărbaţii care le văd, silindu-i la îndrăciri urâte. Tot aşa şi bărbaţii cei împodobiţi, şi arhiereii şi preoţii pot sminti pe femei aprinzând în taină cărbunii poftei în sufletele lor. Despre arhiereu or să zică: “avem un arhiereu care s-a dedat cu totul patimii înfrumuseţării cu haine, umblând cu o mare închipuire de sine”.

Cine oare va da cuvânt Lui Dumnezeu pentru sminteala în care cad acele ticăloase pentru boldurile ticăloase care le trec prin inimă la vederea unei asemenea privelişti şi pentru pierzarea pe care sufletele lor şi-o pricinuiesc încă de aici, iar câtă muncă pricinuieşte sminteala arată Domnul zicând: “Vai omului aceluia prin care vine sminteala, mai de folos ar fi lui ca să-şi spânzure o piatră de moară la grumazul lui şi să se înece în adâncul mării”.

În Lavscaicon, cp Iustin, alt minunat episcop al Ascalonului, fiind odată la muntele Pelousioulului, din cauza înfricoşătoarei arşiţe a soarelui, şi-a spălat puţin mâinile şi picioarele lui, şi aşternând o piele de cămilă pe pământ, se odihnea fiind de faţă şi preasfânta lui maică. Şi a zis aceea: “O fiule, cum îndrăzneşti să-ţi îngrijeşti atâta trupul tău la o asemenea vârstă tânără?  Acest trup, cu cât îl îngrijeşti mai mult, cu atât se sălbăticeşte ca un şarpe împotriva ta ca să te omoare. Sunt bătrână de 60 de ani, şi încă nu mi-am udat cu apă nici picioarele, nici faţa afară de palmele mâinilor mele. Şi cu toate că am îndurat atâtea boli, cu toate că m-au silit doctorii să folosesc băi şi alte îngrijiri pentru trup, eu însă nu am voit niciodată să mă încredinţez lui, trupului, şi să-l îngrijesc, cunoscând vrăjmăşia care este între el şi suflet”. 

Iată câtă mustrare pentru o piele de cămilă aşternută, şi pentru o spălare mică, şi ce fel de învăţătură s-a dat, şi încă de la cine, o femeie cu fire neputincioasă către un bărbat cu fire puternică. O  minune, o ce ruşinare!

Vezi câtă pază se cere de la noi tinerii, aceasta cunoscând-o şi Ioan cel Milostiv Patriarhul Alexandriei a primit plapuma cea scumpă pe care i-a adus-o un boier care l-a văzut că nu are, dar de-a pururi pomenitul nu s-a acoperit cu ea ci luptându-se toată noaptea cu gândurile, gândind că sunt sărai care nu au nici rogojine pe care a se aşterne, a azvârlit-o departe din pat şi dimineaţa a trimis imediat de a vândut-o în târg iar preţul l-a dat la săraci. Iată cum făceau acei arhierei!”