ÎN PREMIERĂ PE
INTERNET ACESTE MATERIALE DESPRE-
ATROCITĂŢILE BARBARE COMISE DE UNGURI ASUPRA ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (II)
MĂRTURII DESPRE ASASINATELE ASUPRA ROMÂNILOR
ÎN PERIOADA HORTYSTĂ
MARTIRI
Al NEAMULUI ROMÂNESC
Preluare integrală din Revista Atitudini nr 24
„Cu mult mai numeroase au fost actele de schingiuiri
şi maltratări executate cu o ferocitate care aminteşte de cele mai întunecate
pagini din istoria umanităţii. Soldaţi, jandarmi şi bande înarmate de
«patrioţi» civili, cutreierau satele româneşti devastând locuinţele şi
schingiuind populaţia românească paşnică şi fără apărare. Unora li s-au zdrobit
oasele cu ciomegele, alţii au fost împunşi cu baionetele, altora li s-au scos
ochii, li s-au tăiat urechile, unei fetiţe de patru ani din comuna Şuncuiuş
(jud. Bihor) i-au turnat petrol în cap şi i-au dat foc, altora li se sfărâmau
dinţii, li se smulgea părul cu carne (cazul femeii Maria Dobra din Cluj), li se
tăiau buzele (Suciu Tănase din Cluj), alţii au fost siliţi să bea sângele ce le
curgea din răni; două fete, una de 18 ani şi alta de 14 ani din comuna Mihai
Bravu (jud. Bihor) au fost schingiuite bestial fiindcă nu s-au lăsat să fie
violate; unora li se punea var nestins pe răni (cazul lui Popa Gheorghe din
Huedin), altora li se punea sodă caustică pe piele peste care se turna apoi apă
caldă (cazul lui Cocan Florian din Voiniceni jud. Someş). In 16 mai 1941 au
fost violate în localul primăriei din Marghita (jud. Bihor) o profesoară
româncă şi o fetiţă de 16 ani, căreia i-au scos ochii şi i-au tăiat sânii cu
cuţitele. Lui Dumitru Matei din Oradea i s-au scos ochii cu baionetele (8
septembrie 1940) şi în acelaşi oraş fusese silit un bătrân pensionar român, la
6 septembrie 1940, după ce a fost maltratat,
să mănânce fecale amestecate cu ardei şi să bea urină (,..). Sute de
tineri români, încadraţi în organizaţiunea paramilitară Levente, au fost puşi
la jug ca animalele şi siliţi să are şi să grape în hohotele de râs ale
camarazilor maghiari. Nimic din ce poate inventa o fantezie bolnavă n-a fost
lăsat neutilizat pentru a face imposibilă viaţa românilor ajunşi din nou sub
stăpânire ungurească"1.
PROFANAREA BISERICII DIN RACOŞUL DE SUS (ODORHEI)
„La câteva zile după
ce a sosit armata ungară de ocupaţie, s-a dat ordin ca toţi sătenii să se adune
în faţa primăriei. Comandantul a spus oamenilor că trebuie să dărâmăm biserica
românească. Oamenii au rămas încremeniţi. Nimeni n-a cutezat să zică nimic. Au
stat pe loc nemişcaţi mult timp. Comandantul zbiera şi insista să se apuce de
dărâmat. Deodată un nebun de secui a zis: «mă urc eu». S-a urcat sus pe turlă
să dea crucile jos. Dar Dumnezeu l-a pedepsit pe loc. A căzut de sus şi a rămas
mort pe loc. Nimeni dintre săteni nu a mai pus mâna să atingă biserica şi s-o
dărâme"2. În final biserica a fost dărâmată de soldaţii unguri.
PROFANAREA BISERICII DIN COMUNA LAZURI, JUD. SATU MARE:
„Soldaţii au culcat
în mijlocul bisericii pe cantorul Buza Gheorghe, dezbrăcându-l şi punându-i pe
burtă
— pe pielea goală — o
lumânare aprinsă până s-a topit şi a ars toată, cauzându-i grave arsuri şi
chinuri (...). L-au pus apoi să scoată singur crucea (Răstignirea) de gorun din
faţa bisericii şi să o ducă pe umeri ca Cristos — până la locul unde au pus-o
pe foc".
SCRISOAREA PREOTULUI PAROH DIN COMUNA NUŞENI CĂTRE EPISCOPIA CLUJULUI
„Excelenţa Voastră,
Subsemnatul preot în parohia Nuşeni, cu umilinţă fiiască aduc la înalta
cunoştinţă a Excelenţei Voastre, următoarele fapte întâmplate cu mine şi
familia mea:
„In ziua de 20
septembrie 1940, în comună s-au făcut percheziţii domiciliare din partea
armatei maghiare. La ora 10 a.m. au intrat în casa parohială 4 soldaţi, unul cu
gradul de sergent, conduşi de un om din
comună, ungur, fără a
zice baremi bună ziua, au năvălit în casă fără a spune vreun cuvânt care este
scopul venirii lor la locuinţa mea. În bucătărie era dulapul cu arhivul parohial
şi cărţi; au aruncat jos împrăştiind prin toată casa arhiva şi cărţile.
Terminând, au intrat în a doua cameră, aruncând în batjocură hainele din paturi
şi dulap, împrăştiindu-le toate prin casă. Într-un colţ al camerei era aşezată
lână de oi, lucrată in caiere pentru tors, au prefăcut-o în bucăţi mici. De aci
au trecut in a 3-a cameră, înjurând mereu tot timpul percheziţiei, au procedat
la fel, unul dintre soldaţi voia să caute mai domol aşezându-le la loc, atunci
a strigat sergentul să le arunce jos; aşa că au făcut la mijlocul camerei şi în
uşi o grămadă de haine aruncate la întâmplare. Nefiind nimic, au întrebat unde
e drapelul tricolor (...). Părăsind cele două camere, s-au oprit în bucătărie
şi pe cuptorul de gătit mâncare era o cutie de prune aduse pentru fetiţă care e
de cinci ani. Au întrebat că pentru ce sunt prunele acolo în cutie, le-a
răspuns soţia în ungureşte, căci ea ştia puţin vorbi ungureşte şi eu nu ştiu,
că sunt aduse pentru fetiţă să mănânce. La acest răspuns al soţiei, sergentul zbiară
că noi cu prune aşteptăm pe soldaţii unguri, aruncând cutia de pe cuptor jos şi
în acel moment se repede la soţia mea, de la o distanţă de 3 metri, lovind-o cu
pumnul în dreptul inimii, înjurând în modul cel mai diavolesc pe români. Soţia,
în urma loviturilor de pumni, este îmbrâncită într-un colţ al camerei. Eu
priveam pe soţia fără a spune vreun cuvânt şi în acel moment se repede la mine,
căci eram de altă parte şi începe a mă lovi cu pumnul în piept apoi mă loveşte
cu piciorul împroşcându-mă şi înjurând, îmbrâncit fiind mă lipesc de peretele
camerei şi imediat îmi aşează baioneta în burtă zicând că mă spintecă, strigând
pe ceilalţi doi soldaţi, care făceau percheziţie în podul casei şi pe afară, să
vină repede. Sosind şi ceilalţi soldaţi, strigă la mine să plec înaintea lor;
îndată ce fac un pas de la perete, încep a mă lovi cu picioarele în partea
dinainte strigând să plec; după aceea, tot lovindu-mă cu picioarele şi cu patul
puştii m-au scos din casă tot bătându-mă, până ce am ieşit din curte prin
grădină, iar de aci au spus să plec cu ei prin sat vărsând din gură veninul
vorbelor murdare şi toate epitetele ştiute de ei. La poarta fiecărui locuitor
mi-a poruncit să stau pe loc, trei soldaţi intrau în casă la percheziţie, iar
un soldat stătea lângă mine. Mi-a fost
în urma zdruncinării externe şi interne, am cerut de la un credincios
să-mi dea un pahar de apă şi n-a lăsat soldatul ce era lângă mine să-mi dea
apă. Ajungând în dreptul unei fântâni ce era lângă drum au spus că mă vor
arunca în ea. Purtându-mă înaintea lor la fiecare casă unde erau unguri şi cu
cari se întâlneau se interesau întrebând despre faptele şi activitatea mea,
precum şi raporturile sociale ce le-am avut cu ungurii în sat. Neaflându-se
nicio persoană să mărturisească vreo vină asupra mea, după vreo 4-5 ore de
batjocură şi hulă pe uliţele satului, intervin cinci unguri din comună să mă
lase liber ca n-am făcut rău şi n-am vătămat pe nimenea. În zadar e rugămintea
lor, nu voieşte. In timpul discuţiei, o altă echipă, după ce se interesează de
mine şi văzând din spusele ungurilor ce erau acolo că sunt nevinovat, sergentul
acelei echipe intervine şi el să mă libereze şi nu vrea, ci mă duce mai departe
prin comună. La vreo jumătate de oră, prin intermediul persoanei ce-i conducea, mă întreabă că n-am batjocorit
eu pe ungurii din sat la care am răspuns să întrebe pe unguri să mărturisească.
După aceea mă întreabă dacă nu am revolver sau armă. Am răspuns să
percheziţioneze din nou şi dacă vor găsi să mă împuşte. Mergând încă puţin se
opresc şi spun să merg acasă, doi soldaţi m-au escortat spunând soţiei că numai
pentru aceea m-au eliberat deoarece ştie ea ungureşte, dar să nu spunem la
nimeni că ne-a bătut, altfel ne vor bate şi mai mult. Noaptea a venit o ceată
de soldaţi până în curte şi din cauza câinilor s-au întors. Familia n-a dormit
acasă în noaptea aceea ci la altă casă din sat. Această întâmplare a ajuns la
cunoştinţa comandamentului militar al plasei; fiind chemat să mă prezint
împreună cu mult onoratul Roman Bulea. Ne-am prezentat relatând cazul. Ofiţerul
cu grad de căpitan ne-a răspuns că (...) să fiu liniştit că nu se vor mai
întâmpla astfel de lucruri cu mine.
După câteva zile au
venit jandarmii la locuinţă spunându-mi ce să vorbesc credincioşilor, să învăţ
ungureşte cât mai repede, căci altfel nu e bine cu mine. Să pomenesc la Sf.
Liturghie pe Regentul Horthy al Ungariei, cu toate titlurile, aşa cum e scris
pe fotografia lui, nu româneşte ci ungureşte. M-au întrebat că fac Sf.
liturghie în fiecare zi, am răspuns că, da, aproape în fiecare zi; au zis că
pentru ce, căci ajunge dumineca şi sărbătorile.
Altă dată au venit
iar jandarmii scriind datele personale şi familiale, mi-au spus să învăţ
ungureşte iar dacă nu-mi convine să trec în România. În 10 Octombrie a.c. s-a făcut o altă percheziţie,
mai ales se aflau în comună o mulţime de soldaţi, cari au stat trei săptămâni
în localul şcoalei. In dimineaţa acelei zile plec spre biserică, în drum mă
opresc 3 soldaţi, le spun că merg la biserică ca să fac St Liturghie; îmi
răspund ca să mă întorc acasă, deşi nu era departe de biserică, la o distanţă
de circa 60 metri, să stau până mai târziu. După o pauză de o oră plec din nou
spre biserică, în drum iar mă opresc soldaţii, că nu e permis să merg la
biserică, spunând să mă întorc acasă. Prin tălmaci întreb de comandant, căci
vreau să vorbesc cu el, să-mi spună că e permis sau nu a mă duce la biserică,
soldaţii nu mă lasă să plec din drum nici într-o parte ci numai să mă întorc
acasă. La o jumătate de oră soseşte la locuinţă un jandarm cu patru soldaţi şi
cu subprimarul. In loc de salut jandarmul spune: «Alo, nevastă, nu ştie
bărbatul ungureşte, să înveţe sau să plece» şi că suntem pârâţi că se află la
noi haine militare, să le dăm afară, dacă le vor găsi ne vor bate şi vom fi
trimişi în România. La plecare am întrebat pe jandarm că e permis să merg la
biserică, mi-a spus că nu, ci voi merge altă dată. In noaptea de 12 octombrie
a.c. bande de unguri civili însoţiţi de 1-2 soldaţi au plecat pe la casele
locuitorilor trezindu-i din somn, i-au scos afară din casă şi i-au bătut.
Dintre aceştia bătăuşi au zis că ce crede preotul românesc că va rămâne numai
cu cât a fost bătut, trebuie să mai primească bătaie (...)
Aceste sunt faptele
petrecute până în prezent în comuna Nuşeni referitor la persoana mea. Soţia
fiind suferindă de mai mulţi ani de atunci încoace, din cauza întâmplărilor
este grav bolnavă. Fetiţa s-a speriat şi a plâns când a văzut că suntem loviţi,
aşa că întreaga familie nici odihnă nici mâncare nu are de atunci. Noaptea şi
ziua la auzul celui mai mic zgomot sau lătrat de câine, ne cuprinde frica şi
spaima, neavând nicio linişte şi odihnă. Soţia şi fetiţa sunt plecate, că nu
mai pot rezista la atâta nesiguranţă şi zbuciumare.
În baza celor
suferite descrise mai sus rog cu umilinţă fiiască pe Excelenţa Voastră să
binevoiască a mă absolvi dela parohia Nuşeni pentru a trece în România.
Sărutând sf. dreapta rămân. Cel mai suspus fiu ss. Pr. Emil Căienariu"
2, Tramilvania
ultima prigoană maghiară. Edizioni Europa, 1980, Roma (Italy), p. 50.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Vă salut! Vă rugăm folosiţi comentarii decente în duh ortodox!