ÎN PREMIERĂ PE INTERNET ACESTE MATERIALE DESPRE-
 ATROCITĂŢILE BARBARE  COMISE DE UNGURI ASUPRA  ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (II)
MĂRTURII DESPRE ASASINATELE ASUPRA ROMÂNILOR ÎN PERIOADA  HORTYSTĂ
 MARTIRI  Al NEAMULUI ROMÂNESC
Preluare integrală din Revista Atitudini nr 24


 „Cu mult mai numeroase au fost actele de schingiuiri şi maltratări executate cu o ferocitate care aminteşte de cele mai întunecate pagini din istoria umanităţii. Soldaţi, jandarmi şi bande înarmate de «patrioţi» civili, cutreierau satele româneşti devastând locuinţele şi schingiuind populaţia românească paşnică şi fără apărare. Unora li s-au zdrobit oasele cu ciomegele, alţii au fost împunşi cu baionetele, altora li s-au scos ochii, li s-au tăiat urechile, unei fetiţe de patru ani din comuna Şuncuiuş (jud. Bihor) i-au turnat petrol în cap şi i-au dat foc, altora li se sfărâmau dinţii, li se smulgea părul cu carne (cazul femeii Maria Dobra din Cluj), li se tăiau buzele (Suciu Tănase din Cluj), alţii au fost siliţi să bea sângele ce le curgea din răni; două fete, una de 18 ani şi alta de 14 ani din comuna Mihai Bravu (jud. Bihor) au fost schingiuite bestial fiindcă nu s-au lăsat să fie violate; unora li se punea var nestins pe răni (cazul lui Popa Gheorghe din Huedin), altora li se punea sodă caustică pe piele peste care se turna apoi apă caldă (cazul lui Cocan Florian din Voiniceni jud. Someş). In 16 mai 1941 au fost violate în localul primăriei din Marghita (jud. Bihor) o profesoară româncă şi o fetiţă de 16 ani, căreia i-au scos ochii şi i-au tăiat sânii cu cuţitele. Lui Dumitru Matei din Oradea i s-au scos ochii cu baionetele (8 septembrie 1940) şi în acelaşi oraş fusese silit un bătrân pensionar român, la 6 septembrie 1940, după ce a fost maltratat,  să mănânce fecale amestecate cu ardei şi să bea urină (,..). Sute de tineri români, încadraţi în organizaţiunea paramilitară Levente, au fost puşi la jug ca animalele şi siliţi să are şi să grape în hohotele de râs ale camarazilor maghiari. Nimic din ce poate inventa o fantezie bolnavă n-a fost lăsat neutilizat pentru a face imposibilă viaţa românilor ajunşi din nou sub stăpânire ungurească"1.



 PROFANAREA BISERICII  DIN RACOŞUL DE SUS (ODORHEI)

 „La câteva zile după ce a sosit armata ungară de ocupaţie, s-a dat ordin ca toţi sătenii să se adune în faţa primăriei. Comandantul a spus oamenilor că trebuie să dărâmăm biserica românească. Oamenii au rămas încremeniţi. Nimeni n-a cutezat să zică nimic. Au stat pe loc nemişcaţi mult timp. Comandantul zbiera şi insista să se apuce de dărâmat. Deodată un nebun de secui a zis: «mă urc eu». S-a urcat sus pe turlă să dea crucile jos. Dar Dumnezeu l-a pedepsit pe loc. A căzut de sus şi a rămas mort pe loc. Nimeni dintre săteni nu a mai pus mâna să atingă biserica şi s-o dărâme"2. În final biserica a fost dărâmată de soldaţii unguri.



 PROFANAREA BISERICII  DIN COMUNA LAZURI, JUD. SATU MARE:

 „Soldaţii au culcat în mijlocul bisericii pe cantorul Buza Gheorghe, dezbrăcându-l şi punându-i pe burtă

 — pe pielea goală — o lumânare aprinsă până s-a topit şi a ars toată, cauzându-i grave arsuri şi chinuri (...). L-au pus apoi să scoată singur crucea (Răstignirea) de gorun din faţa bisericii şi să o ducă pe umeri ca Cristos — până la locul unde au pus-o pe foc".



 SCRISOAREA PREOTULUI PAROH  DIN COMUNA NUŞENI CĂTRE EPISCOPIA CLUJULUI

 „Excelenţa Voastră, Subsemnatul preot în parohia Nuşeni, cu umilinţă fiiască aduc la înalta cunoştinţă a Excelenţei Voastre, următoarele fapte întâmplate cu mine şi familia mea:

 „In ziua de 20 septembrie 1940, în comună s-au făcut percheziţii domiciliare din partea armatei maghiare. La ora 10 a.m. au intrat în casa parohială 4 soldaţi, unul cu gradul de sergent, conduşi de un om din

 comună, ungur, fără a zice baremi bună ziua, au năvălit în casă fără a spune vreun cuvânt care este scopul venirii lor la locuinţa mea. În bucătărie era dulapul cu arhivul parohial şi cărţi; au aruncat jos împrăştiind prin toată casa arhiva şi cărţile. Terminând, au intrat în a doua cameră, aruncând în batjocură hainele din paturi şi dulap, împrăştiindu-le toate prin casă. Într-un colţ al camerei era aşezată lână de oi, lucrată in caiere pentru tors, au prefăcut-o în bucăţi mici. De aci au trecut in a 3-a cameră, înjurând mereu tot timpul percheziţiei, au procedat la fel, unul dintre soldaţi voia să caute mai domol aşezându-le la loc, atunci a strigat sergentul să le arunce jos; aşa că au făcut la mijlocul camerei şi în uşi o grămadă de haine aruncate la întâmplare. Nefiind nimic, au întrebat unde e drapelul tricolor (...). Părăsind cele două camere, s-au oprit în bucătărie şi pe cuptorul de gătit mâncare era o cutie de prune aduse pentru fetiţă care e de cinci ani. Au întrebat că pentru ce sunt prunele acolo în cutie, le-a răspuns soţia în ungureşte, căci ea ştia puţin vorbi ungureşte şi eu nu ştiu, că sunt aduse pentru fetiţă să mănânce. La acest răspuns al soţiei, sergentul zbiară că noi cu prune aşteptăm pe soldaţii unguri, aruncând cutia de pe cuptor jos şi în acel moment se repede la soţia mea, de la o distanţă de 3 metri, lovind-o cu pumnul în dreptul inimii, înjurând în modul cel mai diavolesc pe români. Soţia, în urma loviturilor de pumni, este îmbrâncită într-un colţ al camerei. Eu priveam pe soţia fără a spune vreun cuvânt şi în acel moment se repede la mine, căci eram de altă parte şi începe a mă lovi cu pumnul în piept apoi mă loveşte cu piciorul împroşcându-mă şi înjurând, îmbrâncit fiind mă lipesc de peretele camerei şi imediat îmi aşează baioneta în burtă zicând că mă spintecă, strigând pe ceilalţi doi soldaţi, care făceau percheziţie în podul casei şi pe afară, să vină repede. Sosind şi ceilalţi soldaţi, strigă la mine să plec înaintea lor; îndată ce fac un pas de la perete, încep a mă lovi cu picioarele în partea dinainte strigând să plec; după aceea, tot lovindu-mă cu picioarele şi cu patul puştii m-au scos din casă tot bătându-mă, până ce am ieşit din curte prin grădină, iar de aci au spus să plec cu ei prin sat vărsând din gură veninul vorbelor murdare şi toate epitetele ştiute de ei. La poarta fiecărui locuitor mi-a poruncit să stau pe loc, trei soldaţi intrau în casă la percheziţie, iar un soldat stătea lângă mine. Mi-a fost  în urma zdruncinării externe şi interne, am cerut de la un credincios să-mi dea un pahar de apă şi n-a lăsat soldatul ce era lângă mine să-mi dea apă. Ajungând în dreptul unei fântâni ce era lângă drum au spus că mă vor arunca în ea. Purtându-mă înaintea lor la fiecare casă unde erau unguri şi cu cari se întâlneau se interesau întrebând despre faptele şi activitatea mea, precum şi raporturile sociale ce le-am avut cu ungurii în sat. Neaflându-se nicio persoană să mărturisească vreo vină asupra mea, după vreo 4-5 ore de batjocură şi hulă pe uliţele satului, intervin cinci unguri din comună să mă lase liber ca n-am făcut rău şi n-am vătămat pe nimenea. În zadar e rugămintea lor, nu voieşte. In timpul discuţiei, o altă echipă, după ce se interesează de mine şi văzând din spusele ungurilor ce erau acolo că sunt nevinovat, sergentul acelei echipe intervine şi el să mă libereze şi nu vrea, ci mă duce mai departe prin comună. La vreo jumătate de oră, prin intermediul persoanei  ce-i conducea, mă întreabă că n-am batjocorit eu pe ungurii din sat la care am răspuns să întrebe pe unguri să mărturisească. După aceea mă întreabă dacă nu am revolver sau armă. Am răspuns să percheziţioneze din nou şi dacă vor găsi să mă împuşte. Mergând încă puţin se opresc şi spun să merg acasă, doi soldaţi m-au escortat spunând soţiei că numai pentru aceea m-au eliberat deoarece ştie ea ungureşte, dar să nu spunem la nimeni că ne-a bătut, altfel ne vor bate şi mai mult. Noaptea a venit o ceată de soldaţi până în curte şi din cauza câinilor s-au întors. Familia n-a dormit acasă în noaptea aceea ci la altă casă din sat. Această întâmplare a ajuns la cunoştinţa comandamentului militar al plasei; fiind chemat să mă prezint împreună cu mult onoratul Roman Bulea. Ne-am prezentat relatând cazul. Ofiţerul cu grad de căpitan ne-a răspuns că (...) să fiu liniştit că nu se vor mai întâmpla astfel de lucruri cu mine.

 După câteva zile au venit jandarmii la locuinţă spunându-mi ce să vorbesc credincioşilor, să învăţ ungureşte cât mai repede, căci altfel nu e bine cu mine. Să pomenesc la Sf. Liturghie pe Regentul Horthy al Ungariei, cu toate titlurile, aşa cum e scris pe fotografia lui, nu româneşte ci ungureşte. M-au întrebat că fac Sf. liturghie în fiecare zi, am răspuns că, da, aproape în fiecare zi; au zis că pentru ce, căci ajunge dumineca şi sărbătorile.

 Altă dată au venit iar jandarmii scriind datele personale şi familiale, mi-au spus să învăţ ungureşte iar dacă nu-mi convine să trec în România. În 10  Octombrie a.c. s-a făcut o altă percheziţie, mai ales se aflau în comună o mulţime de soldaţi, cari au stat trei săptămâni în localul şcoalei. In dimineaţa acelei zile plec spre biserică, în drum mă opresc 3 soldaţi, le spun că merg la biserică ca să fac St Liturghie; îmi răspund ca să mă întorc acasă, deşi nu era departe de biserică, la o distanţă de circa 60 metri, să stau până mai târziu. După o pauză de o oră plec din nou spre biserică, în drum iar mă opresc soldaţii, că nu e permis să merg la biserică, spunând să mă întorc acasă. Prin tălmaci întreb de comandant, căci vreau să vorbesc cu el, să-mi spună că e permis sau nu a mă duce la biserică, soldaţii nu mă lasă să plec din drum nici într-o parte ci numai să mă întorc acasă. La o jumătate de oră soseşte la locuinţă un jandarm cu patru soldaţi şi cu subprimarul. In loc de salut jandarmul spune: «Alo, nevastă, nu ştie bărbatul ungureşte, să înveţe sau să plece» şi că suntem pârâţi că se află la noi haine militare, să le dăm afară, dacă le vor găsi ne vor bate şi vom fi trimişi în România. La plecare am întrebat pe jandarm că e permis să merg la biserică, mi-a spus că nu, ci voi merge altă dată. In noaptea de 12 octombrie a.c. bande de unguri civili însoţiţi de 1-2 soldaţi au plecat pe la casele locuitorilor trezindu-i din somn, i-au scos afară din casă şi i-au bătut. Dintre aceştia bătăuşi au zis că ce crede preotul românesc că va rămâne numai cu cât a fost bătut, trebuie să mai primească bătaie (...)

 Aceste sunt faptele petrecute până în prezent în comuna Nuşeni referitor la persoana mea. Soţia fiind suferindă de mai mulţi ani de atunci încoace, din cauza întâmplărilor este grav bolnavă. Fetiţa s-a speriat şi a plâns când a văzut că suntem loviţi, aşa că întreaga familie nici odihnă nici mâncare nu are de atunci. Noaptea şi ziua la auzul celui mai mic zgomot sau lătrat de câine, ne cuprinde frica şi spaima, neavând nicio linişte şi odihnă. Soţia şi fetiţa sunt plecate, că nu mai pot rezista la atâta nesiguranţă şi zbuciumare.

 În baza celor suferite descrise mai sus rog cu umilinţă fiiască pe Excelenţa Voastră să binevoiască a mă absolvi dela parohia Nuşeni pentru a trece în România. Sărutând sf. dreapta rămân. Cel mai suspus fiu ss. Pr. Emil Căienariu"
 1,  AMAE (Arhiva Ministerului Afacerilor Externe), fond nr. 71, Transilvania, 1920 —1944, vol 42, fila 44.
2,  Tramilvania ultima prigoană maghiară. Edizioni Europa, 1980, Roma (Italy), p. 50.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

MARILE PROBLEME ALE MIŞCĂRII LEGIONARE (dovezi chiar din cărţile legionare privind caracterul fascist, antisemit, ecumenist, ezoterist şi neortodox al grupării legionare)

RĂTĂCIRILE ECUMENISTE ale Arhim. ILIE CLEOPA din cartea “CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ”

Conspiratia clanurilor de machedoni împotriva României