MARILE PROBLEME ALE MIŞCĂRII LEGIONARE (dovezi chiar din cărţile legionare privind caracterul fascist, antisemit, ecumenist, ezoterist şi neortodox al grupării legionare)

CĂLĂUZĂ ORTODOXĂ, preluare integrală din cartea 

scrisă de Arhim. Ioanichie Bălan

• Sfînta Mănăstire Sihăstria 15 octombrie 1992

 FAMILIA  CREŞTINĂ

Ce este familia, după învăţătura Bisericii Ortodoxe?

Familia este cel dintîi aşezămînt dumnezeiesc, pe care 1-a făcut Dumnezeu pentru om în Rai, cu sfatul Preasfintei Treimi: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor asemenea lui (Facerea 2, 18). Familia este celula şi izvorul vieţii pe pămînt, temelia vieţii de obşte, prima biserică întemeiată de Dumnezeu din iubire pentru om, după modelul Bisericii cereşti, adică al obştii îngerilor şi al sfinţilor din cer. Fără iubirea firească, din familie, nu putem ajunge la iubirea dunmezeiască, veşnică.

Unde s-a întemeiat cea dintîi familie?

Cea dintîi familie a fost întemeiată de Dumnezeu-în Rai, iar nu pe pămînt, avînd ca preot şi martor pe însuşi Dumnezeu, ca să arate tuturor ce mare rol are familia creştină pe pămînt, ce demnitate i-a dat Creatorul familiei şi ce misiune dumnezeiască i-a încredinţat. Căci spune Duhul Sfînt: Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie (Facerea 1,27).

Ce înţelegem prin familie creştină?

Cuvîntul familie are în general două sensuri. în sens propriu, înseamnă unirea conjugală dintre cei doi soţi, prin taina Nunţii, în vederea naşterii de copii. Iar în sens duhovnicesc, prin familie se înţelege obştea tuturor creştinilor, care formează Biserica unică pe care a întemeiat-o Fiul lui Dumnezeu în lume, prin moartea şi învierea Sa. Familie duhovnicească este numită şi obştea credincioşilor dintr-o parohie, precum şi obştea călugărilor din fiecare mănăstire.

De altfel, orice grupuri de credincioşi, uniţi prin dragoste în numele lui Hristos, în vederea unor activităţi creştine de binefacere şi misiune ortodoxă, se pot numi familii duhovniceşti. Care este scopul principal al familiei pe pămînt? Scopul principal al familiei create de Dumnezeu este naşterea de copii pentru înmulţirea neamului omenesc, pentru continuarea vieţii pe pămînt şi întărirea Bisericii întemeiate de Hristos în lume. Aceasta a spus-o însuşi Creatorul, Care, după ce i-a făcut pe primii oameni, i-a binecuvîntat, zicînd: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pâmîntul (Facerea 1,28).

Ce alte scopuri are familia creştină?

Alte scopuri ale familiei creştine sînt: ajutorarea soţilor unul cu altul, pentru uşurarea greutăţilor vieţii pămînteşti; îmbărbătarea lor în vremea primejdiilor şi a ispitelor, înfrînarea trupească, evitarea cumplitelor păcate ale desfrînării care biruiesc şi stăpînesc, mai ales astăzi, pe cei necăsătoriţi şi divorţaţi. Prin aceste scopuri, familia devine cea dintîi biserică, şcoală şi casă a credinţei în Dumnezeu, a sfinţeniei, a naşterii şi educării copiilor în dreaptă credinţă şi în frică de Dumnezeu.

Numai o familie care împlineşte cu sfinţenie aceste scopuri divine pe pămînt, poate fi cu adevărat binecuvintată de Dumnezeu şi umbrită de harul Duhului Sfînt. Iar familiile întemeiate fără cununie şi binecuvîntare, numai pentru desfrînare şi ucidere de copii, pentru pază, divorţ şi adunare de averi, precum şi pentru a face alte păcate, acelea vor fi greu pedepsite de Dumnezeu în ziua judecăţii, dacă nu se vor pocăi cît mai curînd.

Cum se întemeiază o familie creştină?

Familia creştină se întemeiază prin taina Cununiei, adică prin căsătorie sau unire conjugală liberă dintre un bărbat şi o femeie, cu binecuvîntarea lui Dumnezeu în faţa Sfîntului Altar, potrivit poruncii Creatorului, Care a zis: Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amîndoi un trup (Facerea 2,24; Matei 19,5; Efeseni 5,31).  Nu este familie creştină o familie care nu îndeplineşte aceste condiţii obligatorii.

Care sînt însuşirile de bază ale familiei creştine?

Potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi şi a Bisericii întemeiate de Hristos, familia creştină trebuie să îndeplinească următoarele însuşiri:

 - Să fie întemeiată prin unirea sinceră şi statornică dintre cei doi soţi, cum ne învaţă Sfîntul Apostol Pavel: Fiecare să aibă femeia sa şi fiecare femeie să aibă bărbatul său (I Corintcni 7, 2).  În creştinism este interzisă bigamia şi trigamia, adică libertatea unui bărbat de a avea două sau mai multe femei, întrucît femeia este egală cu bărbatul înaintea lui Dumnezeu, cum spune acelaşi Apostol:  Nu mai este parte bărbătească, nici femeiască, pentru că voi toţi, una sînteţ în Hristos lisus (Galateni 3,28);

- Să fie întemeiată din dragoste carată, devotată şi liberă, adică cei doi miri să se unească de bunăvoie, neurmărind alte scopuri pămînteşti, materiale, precum avere, cinste şi mîndrie, care, de obicei, ruinează familia creştină şi o îndepărtează de Hristos;

- Să fie de acord şi părinţii tinerilor cu însoţirea fiilor lor, în aceeaşi dragoste şi bună înţelegere;

- Mirii să nu fie rude apropiate de sînge, prin alianţă sau rude spirituale. Se interzice căsătoria între rude de sînge în linie dreaptă, adică nepoţi, fii, părinţi şi bunici. Iar gradele de rudenie în linie colaterală - adică fraţi, veri primari, veri de gradul al doilea etc. - sînt oprite de la căsătorie pînă la gradul al şaptelea inclusiv. Verii de gradul al doilea nu se pot căsători între ei, cum se întîmplă uneori, căci sînt în gradul al şaselea de rudenie. Numai verii de gradul al treilea se pot căsători între ei. Membrii familiilor încuscrite nu se pot căsători decît de la gradul al şaselea în sus, iar cei înrudiţi spiritual - adică naşi, fini, fiii naşilor cu fiii finilor de la botez şi cununie - nu se pot căsători între ei pînă la gradul al patrulea, înainte de logodnă şi nuntă, preotul respectiv este dator să cerceteze gradele de rudenie ale mirilor şi să nu aprobe decît căsătoriile canonice. Orice excepţie de la Canoanele Bisericii o poate face, după caz, numai episcopul locului.

- Mirii să ducă viaţă curată, în feciorie, pînă după cununia religioasă făcută în faţa Sfîntului Altar. Orice căsătorie fără cununie religioasă, numai cu cununie civilă, este considerată desfrînare şi concubinaj şi se canoniseşte aspru, cu oprire pînă la 7 ani de la Sfînta împărtăşanie;

- Căsătoria celor doi tineri să fie pe viaţă, iar nu temporar, căci este făcută cu legămînt pe Cruce şi pe Sfînta Evanghelie, ca să dureze pînă la moarte. Că zice MîntuitoruJ: Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă (Matei 19, 6). Iar Sfîntul Pavel la fel zice: Femeia de bărbat să nu se despartă. Iar de se va despărţi, să nu se mărite, sau să se împace cu bărbatul său; iar bărbatul să nu-şi lase femeia sa (I Corinteni 7,11).

Care este însemnătatea duhovnicească a familiei pe pămînt?

Familia este izvorul divin al vieţii pe pămînt, precum însuşi Dumnezeu este singurul izvor al vieţii cereşti şi pămînteşti, prin harul Duhului Sfînt care s-a dat Bisericii. Omul nu poate exista şi rodi singur, ci numai în comunitate, în familie. Familia este casa vieţii fireşti, aşa cum Biserica este casa vieţii duhovniceşti, căci pe amîndquâ le-a întemeiat Dumnezeu. Una pentru trup, iar cealaltă pentru suflet. Dar numai unite una cu alta, familia cu Biserica, vor putea înnoi viaţa pe pămînt, vor putea salva societatea omenească de la pierzare şi vor asigura mîntuirea sufletelor noastre. Familia şi Biserica îşi au ca izvor şi model unitatea Preasfintei Treimi şi doar cel ce îşi duce viaţa fără prihană, în familie şi în Biserică, va fi vrednic de a intra în lumina cea veşnică a Preasfintei Treimi.

Dacă familia creştină păstrează cu sfinţenie dreapta credinţă şi este iubitoare de Dumnezeu, de rugăciune, de biserică şi de toate cele sfinte, ea formează cea mai tare cetate şi obşte duhovnicească de pe pămînt. O asemenea familie, formată din părinţi credincioşi, în mod sigur va avea şi copii buni, sănătoşi, ascultători şi binecredincioşi. Iar familia ruptă de Biserica Ortodoxă şi robită de păcate grele, ca beţia,desfrîul, uciderea de copii, înjurăturile, ura şi furtul, este o casă a iadului, prăvălie a diavolilor şi povară a societăţii. O asemenea familie bolnavă ucide viaţa adevărată pe pămînt, naşte şi creşte copii răi, necredincioşi şi ucigaşi,şi poate îmbolnăvi pe toţi cei din jur. 

Numai trăind în marea familie a Bisericii lui Hristos şi într-o familie cu adevărat creştină, omul rezistă mai uşor în faţa ispitelor de tot felul şi a greutăţilor vieţii, biruind singurătatea §i tristeţea care îl lovesc aşa de mult pe pămînt. De aceea a şi zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor asemenea lui (Facerea 2,18).

Aşadar, familia este întemeiată de Dumnezeu pentru a continua viaţa pe pămînt, pentru a păstra credinţa şi viaţa morală în societate, pentru a creşte copii credincioşi şi ascultători de Biserică, spre lauda Preasfintei Treimi, şi pentru a birui toate ispitele trupeşti şi sufleteşti care vin de la diavolul, de la lume şi de la trup.

PREGĂTIREA PENTRU CĂSĂTORIE

Cine pregăteşte tinerii pentru căsătorie şi pentru viaţă?

Întrucît căsătoria, ca şi călugăria, este un legămînt sfînt, pe viaţă, de care depinde mîntuirea sau osînda celor ce fac acest pas, tinerii nu trebuie lăsaţi să-şi hotărască singuri soarta. La formarea unei familii trebuie să contribuie întreaga parohie, prin rugăciune, atît acasă cît şi la biserică. Dar cel mai mult sînt datori să contribuie părinţii tinerilor, preoţii de parohie, duhovnicii şi naşii lor de botez.

Primii care trebuie să pregătească tinerii pentru căsătorie sînt părinţii care i-au născut. Ei îi cunosc cel mai bine pe fiii lor. Ei ştiu dacă sînt sănătoşi, dacă au sau nu înclinaţie spre viaţa de familie, dacă sînt credincioşi, dacă au sau nu posibilităţi să se întreţină material şi spiritual şi să conducă o familie; dacă sînt capabili să crească copii în frică de Dumnezeu,dacă iubesc Biserica, slujbele, oamenii, munca cinstită,cărţile sfinte ortodoxe şi dacă au un bun preot îndrumător către Hristos.

Dacă tinerii îndeplinesc aceste însuşiri fireşti şi duhovniceşti, părinţii trebuie să discute cu ei, să-i îndrume, dîndu-le sfaturi şi cărţi bune de citit, arătîndu-le bucuriile şi greutăţile vieţii de familie şi deprinzîndu-i de mici cu ascultarea, cu rugăciunea şi cu munca cinstită. Apoi să-i dea la timp la şcoală, să-i înveţe o meserie sau să-i deprindă cu munca cîmpului, ca să-şi poată întreţine singuri familia şi să fie modele vii pentru copiii lor. Pe lîngă părinţii trupeşti, un rol major la formarea tinerilor ortodocşi, în vederea căsniciei, îl au preoţii de parohie, adică părinţii lor sufleteşti. Duhovnicul fiecărui tînăr are ultimul şi cel mai hotărîtor cuvînt în viaţă. El ştie şi cunoaşte pe fiecare dintre fiii săi sufleteşti, prin harul Duhului Sfînt. El ştie dacă un tînăr doreşte din toată inima să se căsătorească şi să crească copii în iubire de Dumnezeu, sau este chemat la o viaţă creştină mai înaltă.

Dacă tînărul este din fire smerit, retras, iubitor de linişte şi de rugăciune, el trebuie îndrumat de duhovnic spre teologie şi spre viaţa călugărească, pentru ca nu cumva, greşind drumul, să sufere şi să regrete, pînă la moarte, pasul făcut.

Preoţii sînt datori să facă rugăciuni speciale către Dumnezeu şi Maica Domnului pentru binecuvîntarea căsătoriei fiilor lor duhovniceşti, ca şi pentru hotărîrea lor în viaţă. În al treilea rînd, rudele apropiate şi naşii de botez trebuie să-i ajute pe tineri la intrarea lor în viaţa de familie. Mare păcat fac rudele, prietenii de familie şi cunoscuţii care, înloc să-i ajute pe tineri la căsătorie, din invidie şi din îndemnul diavolului, ei dezbină şi destramă unirea tinerilor prin vorbe rele, prin minciuni, calomnii şi uneori prin vrăjitorie, pentru care vor da greu răspuns lui Dumnezeu. În aceste cazuri tinerii şi părinţii lor sînt datori să se roage mult, cu post şi metanii, să se spovedească şi să urmeze sfatul duhovnicului.

Cîte căi de mîntuire sînt pe pămîht, după învăţăturaDomnului nostru lisus Hristos?

lisus Hristos, Mîntuitorul lumii, a rînduit trei căi de mîntuire pentru toţi creştinii, şi anume:

- Căsătoria, adică viaţa de familie prin taina Nunţii, pentru naştere de copii;

- Călugăria, prin renunţarea la familie şi intrarea în viaţa monahală, pentru a urma numai lui Hristos, cum au făcut Sfinţii Apostoli şi mulţi cuvioşi părinţi. Această cale este mult răspîndită în Biserică;

- Curăţia sau viaţa celibatară, adică trăirea în lume, necăsătorit,dar în desăvîrşită feciorie şi curăţie, pentru dragostea lui Hristos şi pentru slujirea Bisericii Lui, cum sînt preoţii celibatari, fecioarele şi văduvele credincioase, precum creştinii ortodocşi misionari. Această cale se mai numeşte şi călugărie albă, fiind la fel de mult răspîndită în sînul Bisericii Lui Hristos, urmînd modelul Domnului, al Maicii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli. Pentru a alege una din aceste feluri de viaţă creştină pe pămînt, fiecare tînăr trebuie să se roage cît mai mult lui Dumnezeu, să citească multe cărţi sfinte ortodoxe şi să ceară sfatul duhovnicului său şi al celor mai iscusiţi părinţi duhovniceşti.

De la ce vîrstă trebuie să înceapă pregătirea tinerilor pentru viaţă şi pentru căsătorie?

Pregătirea pentru căsătorie nu trebuie să înceapă nici prea devreme, nici prea tîrziu. Dacă tinerii sînt din fire mai iubitori de lume, de cele pămînteşti, să fie pregătiţi pentru căsătorie mai din timp. Iar dacă sînt firi mai retrase, mai religioase, să nu fie grăbiţi, ci să înceapă a fi pregătiţi ceva mai tîrziu, pentru a-şi alege singuri calea vieţii. Pentru a nu greşi, se cere atît părinţilor, cît şi fiilor lor, să se roage stăruitor lui Dumnezeu spre a li se hotărî, de sus, calea vieţii pe pămînt.

De obicei, fetele trebuie îndrumate spre căsătorie, începînd de la vârsta de 16-17 ani; iar băieţii, de la vîrsta de 18-19ani. Biserica, precum şi legile civile, opresc căsătoria fetelorsub 16 ani şi a băieţilor sub 18 ani. Ce bine ar fi dacă preoţii ar organiza în biserică întâlniri speciale cu tinerii necăsătoriţi, pentru a-i pregăti cît mai bine pentru viaţă şi pentru formarea unei familii creştine model!

Ce trebuie să facă tinerii îndoielnici, care nu se pot hotărî între căsătorie şi călugărie?

Tinerii nehotărîţi nu trebuie să fie siliţi de părinţi şi de rude, nici spre căsătorie, nici spre viaţa monahală. Ci să se roage pentru ei toată familia, cu post şi slujbe la biserici, cerînd ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, pentru alegerea şi hotărîrea lor. Apoi să-i ducă la duhovnici buni şi să-i îndemne să nu cadă cumva în grele păcate trupeşti, care,de obicei, robesc pe tinerii ce amînă căsătoria sau rămîn văduvi. Căci cel dintîi diavol care biruieşte pe tinerii necăsătoriţi este desfrînarea.

Cum trebuie să se procedeze cu tinerii care amînă căsătoria şi doresc în taină să intre în viaţa monahală?

Toţi aceşti tineri, ca şi cei ce rămîn văduvi, dacă se simt chemaţi de Dumnezeu la viaţa monahală, nu trebuie siliţi la căsătorie împotriva voii lor, nici nu trebuie opriţi de părinţi sau de rude să intre în cinul călugăresc. Căci Duhul Sfînt îi cheamă şi îi alege să laude toată viaţa pe Dumnezeu şi să se roage pentru ei, pentru familie şi pentru toată lumea. Călugăria este logodire şi unire duhovnicească pe viaţă cu Hristos, iar căsătoria este logodire şi unire trupească cu femeia. Părinţii care opresc şi persecută pe fiii lor, ce vor să intre în viaţa monahală, fac un greu păcat, căci se împotrivesc poruncii Domnului care spune: Lăsaţi copiii să vină laMine §i nu- i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţiacerurilor (Matei 19,14). Iar în alt loc zice: Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8,34).

Ce păcat săvîrşesc tinerii care făgăduiesc lui Dumnezeu,că se duc la mănăstire, dar se căsătoresc? Dar cei cepromit sâ se căsătorească şi apoi se duc la mănăstire?

Cei ce făgăduiesc să intre în viaţa monahală şi apoi se căsătoresc, fac un greu păcat; căci ei s-au dăruit de bunăvoie lui Dumnezeu, apoi şi-au călcat făgăduinţa. Dar prin spovedanie şi canon aspru, sînt iertaţi. Iar cei ce renunţă la căsătorie, chiar dacă au făgăduit, şi se duc la mănăstire înainte de a se cununa şi a greşi cu mireasa, primesc cunună şi răsplată de la Hristos. Căci aşa au făcut mulţi sfinţi şi cuvioşi Părinţi. Iar dacă au greşit trupeşte şi au lăsat logodnica însărcinată, să se căsătorească. Aceştia nu mai au voie să intre în mănăstire.

Cum trebuie să se pregătească tinerii pentru căsătorie?

Îndată ce tinerii s-au cunoscut şi s-au apropiat sufleteşte unul de altul, în vederea căsătoriei, ei trebuie să dea slujbe la mai multe biserici şi mănăstiri, ca Dumnezeu să le ajute, să-i lumineze, să le binecuvînteze gîndul, să le unească inimile şi să hotărască dacă este voia Lui ca aceştia să se căsătorească. Apoi, să se ducă la duhovnicii lor, să se mărturisească şi să le ceară sfat ce să facă, spre a afla ce este defolos pentru vieţile şi sufletele lor. De asemenea, să se roage cu post şi metanii, ca Dumnezeu să le arate calea cea mai bună de urmat. In unele părţi, tinerii postesc şi se roagă stăruitor 40 de zile, citind zilnic mai ales la miezul nopţii, Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului, precum şi la Psaltire, ca să se facă voia lui Dumnezeu cu ei şi să le binecuvînteze căsătoria. Atît tinerii, cît şi părinţii, trebuie să discute creştineşte unii cu alţii în vederea căsătoriei fiilor lor şi să cadă cu toţii de acord. Dacă părinţii tinerilor, sau chiar numai unul dintre ei, nu sînt de acord, să nu se facă nunta pînă cînd aceştia nu se învoiesc. La nevoie, să cheme preotul spre a-i împăca. După ce părinţii şi rudele au căzut de acord, să fie chemat preotul locului ca să cerceteze dacă nu cumva tinerii sînt rude, dacă se iau din iubire creştină sau din interes, dacă promit să se căsătorească pe viaţă, să nască toţi copiii pe care îi primesc de la Dumnezeu şi dacă făgăduiesc să asculte în toate de Biserică, de preot, de naşi şi să păzească toate poruncileDomnului.

Apoi tinerii cu părinţii lor, cu rudele şi cu preotul paroh respectiv, fixează ziua cununiei religioase, stabilesc naşii şi fac pregătirile de nuntă, după rînduiala canonică ortodoxă.

Cu o săptămînă sau două înainte de nuntă, tinerii miri sînt datori să facă o spovedanie din copilărie la duhovnicii lor, de obicei la acelaşi preot, şi, dacă au dezlegare, să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Domnului.

Dacă se vor respecta cu sfinţenie aceste rînduieli canonice, înainte şi după căsătorie, acea familie va fi binecuvîntată de Dumnezeu cu sănătate, cu pace, cu copii buni şi cu mântuire.

Care sînt condiţiile canonice obligatorii ale nunţiicreştine ortodoxe?

- Tinerii care vor să se căsătorească unul cu altul trebuie să trăiască în desăvîrşită feciorie şi înfrînare pînă după cununia religioasă, ştiind că, dacă săvîrşesc păcate trupeşti înainte, sînt opriţi de Sfînta împărtăşanie, mînie pe Dumnezeu prin păcatul desfrînării, le merge rău în căsnicie şi nu vor avea pace duhovnicească în familie;

- Mirii, părinţii şi naşii trebuie să fie toţi ortodocşi, iar nu de altă religie - catolici, sectanţi, sau atei - că nu vor avea linişte şi înţelegere în căsnicie şi nu vor putea fi cununaţi la biserică pînă cînd nu se fac ortodocşi;

- Mirii să se ia din cea mai curată şi sinceră iubire unul faţă de altul, iar nu din plăcere trupească sau interese pămînteşti;

- Să se oblige amîndoi mirii că vor naşte toţii copiii pe care îi vor avea de la Dumnezeu şi că le vor da o creştere şi educaţie creştină bună, în duh profund ortodox; întrucît avortul, paza şi desfrîul destramă familia şi aduc suferinţă în viaţă şi osîndă veşnică după moarte;

- Părinţii tinerilor, preotul de parohie şi rudele să fie deacord cu căsătoria lor;

- Să nu fie rude apropiate unul cu altul şi să respecte întru totul Canoanele Bisericii, ca să nu supere pe Dumnezeu şi să aibă copii binecuvîntaţi şi sănătoşi;

- Să nu se facă nunta în localuri publice cu muzică, cu beţii şi cu dansuri, care nu sînt creştineşti; ci să se facă nuntă creştinească, în familie, după învăţătura şi tradiţia sfîntă a Bisericii noastre Ortodoxe;

- Mirii să se oblige în faţă lui Dumnezeu că nu se vor înşela niciodată unul pe altul şi vor păzi casa şi patul neîntinat de păcatul desfrînării;

- Naşii mirilor să fie buni creştini şi să aibă nume bun în |societate;

- Tinerii miri să cunoască bine credinţa ortodoxă, să ştie pe de rost rugăciunile începătoare. Crezul, Psalmul 50, Fericirile etc, şi să meargă regulat la slujbele Bisericii;

- Să aibă cărţi religioase ortodoxe în casele lor, precum: Biblia, Noul Testament, Catehismul, Ceaslovul, Psaltirea, Acatistierul, cărţi de rugăciuni şi alte cărţi sfinte ortodoxe deînvăţătură;

- Să nu se urmărească prin căsătorie scopuri materiale (adunarea de averi) sau mîndria şi alte lucruri, care îndepărtează darul lui Dumnezeu de la ei.

Ce sfaturi trebuie să dea preotul tinerilor miri, înainte decăsătorie?

- Să-i înveţe pe scurt credinţa ortodoxă şi să le dea cărţi de învăţătură pentru a şti cum să-şi crească copiii şi cum să reziste împotriva sectelor;

- Să-i cerceteze dacă nu sînt rude de sînge, prin alianţă sau rude spirituale;

- Să aibă amîndoi un duhovnic bun, de care să asculte ca de însuşi Hristos, Mîntuitorui lumii, la care să se spovedească regulat de cel puţin patru ori pe an;

- Să ducă viaţă curată, în feciorie şi înfrînare, pînă după cununia religioasă;

- Să se mărturisească amîndoi mirii cu o săptămînă înainte de nuntă şi, dacă au dezlegare, să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Domnului;

- In viaţă să facă toate cu rugăciune, cu sfatul duhovnicului şi cu învoirea ambilor soţi;

- Să nască toţi copiii pe care îi vor primi de la Dumnezeu, ştiind că avortul, paza conjugală şi orice alte mijloace de a nu avea copii -medicamente anticoncepţionale, băi speciale, injecţii, sterilizări, operaţii etc - sînt metode diabolice de ucidere a vieţii pe pămînt şi aduc celor vinovaţi boli, sărăcie, moarte timpurie, copii bolnavi şi osîndă veşnică;

- Să dea copiilor lor o frumoasă educaţie religioasă şi morală, să-i ducă ia biserică, să-i spovedească şi să-i împărtăşească regulat;

- Să se roage mult, după putere, acasă, pe cale, la lucru,cu post şi metanii, după sfatul duhovnicului şi să nu-şi piardă timpul la televizor, la beţii, la distracţii şi cu alte lucruri pierzătoare de suflet;

- Să ţină toate posturile şi zilele rînduite de Biserică, înfrînîndu-se de la mîncarea de dulce şi de la trăirea conjugală;

- Să facă milostenie materială şi duhovnicească, după putere, săracilor, bolnavilor şi orfanilor;

- Să trăiască în pace cu toţi oamenii şi să nu se răzbune niciodată;

- Soţii să nu se înşele unul pe altul prin desfrînare, nici să se certe, nici să cadă în beţie, nici să divorţeze unul de altul pînă la moarte;

- în toate cazurile grele din viaţă să urmeze sfatul preotului duhovnic, sfatul părinţilor şi al naşilor de cununie.

La urmă, preotul să binecuvînteze pe cei doi miri şi să le dăruiască Sfînta Scriptură sau Noul Testament şi o sfântă cruce - care nu trebuie să lipsească din nici o casă de creştini – ca semn că fiecare trebuie să-şi ducă crucea căsniciei cu credinţă şi răbdare, pînă la sfîrşitul vieţii lor.

Ce sfaturi creştineşti trebuie să dea tatăl fiului său înainte de căsătorie?

- Să facă nunta creştinească, cu cununie religioasă, fără muzică şi dans, fără ceartă şi beţie, cum se cuvine creştinilor ortodocşi;

- Să nu greşească trupeşte cu mireasa pînă după cununie, nici să trăiască în concubinaj, adică fără cununie religioasă;

- Să nu facă nici un păcat de moarte, care îndepărtează pe Duhul Sfînt, adică: desfrînare, preadesfrînare, avort, pază de a nu avea copii, beţii, bătăi, crime, petreceri păgîneşti, vrăjitorii, înjurături, fumat şi alte păcate care ucid sufletul, smintesc pe oameni şi distrug familia;

- Să nu-şi bată soţia, nici să trăiască cu ea în ceartă, în ură şi în duşmănie; nici să o lase sau să o oblige să avorteze copii;

- Să trăiască în iubire creştină şi în armonie cu părinţii, cu rudele, cu socrii, cu naşii, cu preoţii şi cu toţi oamenii;

- Să nu meargă niciodată la judecăţi, la cîrciumi, la teatre, la filme pornografice şi de groază, la adunări sectare, în case unde se fac avorturi, petreceri păgîneşti, beţii, desfrîu etc;

- Să nu se împrietenească niciodată cu oameni răi şi beţivi, cu oameni certăreţi, desfrînaţi, mincinoşi, răzbunători şi mai ales cu sectanţi, ca să nu cadă în cursele lor;

- Să nu citească nici să aducă în casă cărţi sectare, reviste şi imagini pornografice, smintitoare de suflet;

- Să muncească cinstit, să-şi crească copiii în frică de Dumnezeu, familia lui să fie model în societate, să nu lipsească de la biserică şi să urmeze sfatul preotului, al părinţilor şi al naşilor. La urmă, tatăl să-şi sărute fiul şi să-i dăruiască o carte sfîntă - Ceaslovul sau Psaltirea - şi o icoană mare cu Domnul nostru lisus Hristos, ca să-i fie spre mîntuire.

Ce sfaturi creştineşti trebuie să dea mama fiicei sale, înainte de căsătorie?

- Să-şi păstreze fecioria cu orice preţ pînă la Cununia religioasă;

- Să fie supusă bărbatului ei în toate cele bune şi sfinte, cum se cuvine femeilor creştine;

- Să-i spună că familia a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai, că viaţa de familie este grea, este o cruce pentru întreaga viaţă şi poate fi dusă pînă la capăt numai cu credinţă tare în Dumnezeu, cu rugăciune şi răbdare;

- Să nu facă în viaţă niciun avort, adică ucidere de copii, afară de cazul în care viaţa îi este în primejdie, după sfatul duhovnicului;

- Să-şi crească copiii cu mare grijă, în dreapta credinţă şi în frică de Dumnezeu;

- Să facă multe rugăciuni în familie, mai ales noaptea, cu post şi metanii, împreună cu soţul şi copiii ei;

- Să nu accepte, nici să practice vreo metodă de pază conjugală, pentru a nu rămîne însărcinată şi a nu avea mai mulţi copii;

- Să nu asculte de soţul ei, dacă o sileşte la păcate trupeşti interzise sau o obligă să facă avort, şi să nu îndemne nici pe alte femei sau rude la pază, la avort şi la divorţ;

- Să nu divorţeze niciodată de soţul ei adevărat, oricît de rău ar fi el, nici să fugă din casă, abandonîndu-şi copiii; ci să rabde muceniceşte toate necazurile, jertfindu-se pe altarul familiei şi să urmeze în toate sfatul duhovnicului, al părinţilor şi al naşilor;

- Să se ferească, întotdeauna, de păcatul desfrînării cu alţi bărbaţi, căci acesta distruge astăzi majoritatea familiilor şi aduce pedeapsa lui Dumnezeu peste lume;

- Dacă în viaţă va fi vreodată alungată din casă de soţ, fie că va fi sau nu vinovată, soţia să nu divorţeze niciodată de soţul ei, nici să păcătuiască cu alt bărbat, nici să se căsătorească cu altcineva, ci să facă cum ne învaţă Sfînta Biserică; căci soţia credincioasă salvează familia, chiar dacă soţul ei este rău, iar soţia rea şi fără răbdare o distruge, chiar dacă soţul ei este bun. Cînd este tulburare şi ceartă în familie, femeia împreună cu copiii ei să se roage mai mult lui Dumnezeu şi să urmeze sfatul duhovnicului şi al naşilor şi astfel va veni din nou pacea Duhului Sfînt peste casa lor;

- Să se ferească în tot timpul vieţii de vrăjitorie, de înjurături, de fumat, de îmbrăcăminte luxoasă şi indecentă, care sminteşte pe copii şi pe bărbaţi. Apoi să se ferească de sulimenirea feţei şi a trupului, de clevetire, de ceartă cu rudele, cu vecinii şi cu soţul, de furt, de minciuni, de distracţii, jocuri şi petreceri lumeşti ucigătoare de suflet şi de orice faptă rea, ştiind că pentru toate va trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu;

- Să nu ţină televizor în camera copiilor, căci televizorul aduce desfrîul în casă, smintindu-i şi ucigîndu-le mintea şi sufletul. Apoi să nu privească la filme şi imagini pornografice, diavoleşti, nici să-şi piardă timpul ascultînd muzică, citind romane, făcînd vizite şi participînd la distracţii lumeşti, care duc la pierderea mîntuirii şi golesc sufletul şi casele creştinilor de rugăciune, de pocăinţă şi de harul Duhului Sfînt;

- Să fie întru toate curate, paşnice, tăcute, harnice, smerite şi să-şi îmbrace copiii cuviincios, iar nu după moda lumii de azi. Apoi, casele să le împodobească creştineşte cu icoane, candele şi lucruri modeste, iar nu cu obiecte şi haine scumpe şi imagini pornografice, păgîneşti;

- Ori de cîte ori va fi tulburată casa ei, din cauza păcatelor, să sfinţească casa, făcînd aghiasmă, să se spovedească la preot, să facă mai multe rugăciuni şi să urmeze sfatul duhovnicului şi al preoţilor bătrîni.

La urmă, mama să-şi sărute fiica şi să se roage lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ea, ca să poată duce cu înţelepciune crucea căsătoriei. Apoi să-i dăruiască fiicei o carte de rugăciuni, o cruciuliţă şi o icoană mare cu Maica Domnului, ca să-i fie acoperămînt şi ajutor în viaţă.

Cum trebuie să răspudă mirii la sfaturile date în vederea căsătoriei, de către preot şi părinţii lor?

 Mai întîi, făcînd semnul Sfintei Cruci, să promită lui Dumnezeu, preotului şi părinţilor care i-au născut, că vor respecta întru totul sfaturile lor, că vor rămîne pînă la moarte fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe şi că se vor sili să împlinească cu credinţă datoriile sfinte creştineşti faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică, faţă de familie şi faţă de părinţii lor trupeşti şi sufleteşti. Apoi să mulţumească din inimă părinţilor lor că i-au născut şi crescut în frică de Dumnezeu şi în dreapta credinţă; că i-au botezat în numele Preasfintei Treimi şi i-au deprins să meargă pe calea mîntuirii, dîndu-i la şcoală să înveţe carte şi cele de nevoie vieţii, ca să poată trăi pe pămînt. La urmă, să-şi ceară iertare în genunchi de la părinţii lor pentru toate cîte le-au greşit în viaţă şi să le sărute mîinile, iar părinţii, la rîndul lor, să-şi sărute copiii.

Ce trebuie să facă cei doi tineri care vor să se căsătorească, dacă părinţii lor nu sînt de acord?

Să nu se căsătorească pînă cînd nu sînt de acord ambii părinţi ai celor doi tineri. Să se roage mai mult lui Dumnezeu, citind Psaltirea şi Paraclisul Maicii Domnului, cu zile de post, şi să ceară sfatul preotului şi al duhovnicului lor. Apoi, să se facă un consiliu de familie cu tinerii, cu părinţii şi rudele ambelor familii, la care să participe neapărat şi preotul paroh. Ce se va hotărî în acest consiliu, aceea să facă tinerii! Căci, dacă se căsătoresc fără consimţămîntul ambilor părinţi, nu le va merge bine în căsnicie şi nu se vor putea împărtăşi cu Sfintele Tahie, pînă cînd nu vor fi iertaţi de părinţi.

Ce trebuie să facă mirele sau mireasa, dacă unul sau amândoi au greşit mai înainte cu altcineva?

Dacă tinerii se iubesc sincer în Hristos şi dacă doresc să se căsătorească unul cu celălalt, chiar dacă mireasa a greşit cu altcineva, să se mărturisească amîndoi la acelaşi duhovnic şi să se roage mai mult ca Dumnezeu să-i unească pe toată viaţa. Apoi mirele să ierte greşeala miresei şi, urmînd sfatul preotului, să se căsătorească, nemaiamintind niciodată miresei de acest păcat al tinereţii. La fel să facă şi mireasa, dacă ştie că mirele ei ar fi greşit cu alte femei.

Dacă mirele nu acceptă căsătoria în această situaţie, să nu se căsătorească unul cu altul, căci o astfel de căsătorie fără iubire si iertare nu este de durată. Iar dacă amîndoi mirii au căzut în păcate trupeşti şi vor sincer să se căsătorească unul cu altul, să fie dezlegaţi de preotul lor şi să se cunune la biserică, împlinind canonul ce li se va da de către duhovnic.

Ce trebuie să facă mirele care a greşit cu o tînără şi a lăsat-o gravidă sau are şi copii cu ea şi vrea să se căsătorească cu altă femeie?

Canonic şi creştineşte mirele este obligat să se căsătorească cu femeia cu care a greşit mai înainte, mai ales dacă are şi copii cu ea, iar noua lui logodnică trebuie să renunţe la el. Acest lucru trebuie să-l cerceteze la spovedanie preotul respectiv şi să hotărască ce trebuie să facă cei doi tineri, dacă au şi alte grave probleme canonice şi morale.

În ce situaţie totuşi un tînăr se poate căsători cu o tînără, deşi a greşit un timp cu alta?

Un tînăr ce a greşit cu altă femeie, care are şi copil cu ea, fără să aibă cununie civilă şi religioasă, se poate căsători legal şi canonic cu o altă tînără, numai în cazul în care femeia, cu care a trăit şi a născut copilul, refuză căsătoria religioasă cu acel tînăr şi dacă preotul paroh cercetează cazul şi dă cuvenita dezlegare canonică.

Dacă femeia cu copil nu renunţă la el, în mod canonic el nu se poate căsători şi cununa cu altă femeie. În cazuri excepţionale şi dificile, se cere sfatul şi binecuvîntarea episcopului respectiv din eparhie.

În ce condiţii canonice un tînăr sau tînără, care n-au mai fost niciodată căsătoriţi, se pot căsători legal şi religios cu o persoană care a mai fost deja căsătorită şi are şi copii?

Un tînăr (tînără) necăsătorit se poate căsători cu o persoană care a mai fost căsătorită, numai în cazul în care acea persoană nu a fost cununată religios cu soţul dintîi, sau i-a murit soţul, ori soţia (soţul) s-a lepădat de Biserica Ortodoxă şi s-a făcut sectantă (sectant), sau au fost rude. În toate aceste cazuri, tinerii să ceară sfatul şi aprobarea preotului şi episcopului respectiv.

Ce trebuie să facă un tînăr sau o tînără ortodoxă care doreşte să se căsătorească cu cineva de altă religie creştină (catolic, armean, lipovean, luteran, reformat, sectant etc.)?

Un tînăr sau o tînără ortodoxă se poate căsători cu cineva de altă religie creştină, numai dacă persoana respectivă primeşte Botezul şi Mirungerea ortodoxă, adică dacă renunţă la religia sa şi declară public că primeşte religia ortodoxă.

Mai întîi trebuie să i se facă Botezul şi Mirungerea ortodoxă, după ce i s-a făcut catehizarea, şi abia după aceea, cununia religioasă în biserică. Altfel, nu se poate săvîrşi o asemenea căsătorie, pentru că ar fi total necanonică.

Se poate căsători un tînăr sau o tînără ortodoxă cu cineva care este mahomedan, evreu, budist, teosof, yoghin sau ateu? În ce condiţii poate avea loc o astfel de căsătorie?

O asemenea nuntă se poate face numai dacă tînărul (tînăra) care nu crede in Hristos, sau este teosof, yoghin etc, are Botezul ortodox, şi acceptă să practice religia ortodoxă. Numai după îndeplinirea acestor condiţii obligatorii, cei doi tineri se pot logodi şi cununa în Biserică. Fără aceste condiţii, nu se pot căsători tineri ortodocşi cu tineri păgîni, adică necreştini, cu atei sau cu tineri de altă religie creştină. Cei ce se căsătoresc, totuşi, cu tineri păgîni, atei sau sectanţi, care refuză Botezul ortodox, nu pot fi niciodată cununaţi şi trăiesc în desfrînare şi concubinaj, spre a lor osîndă. Aceştia nu pot da slujbe la biserică, nu pot fi nici spovediţi, nici uniţi cu Hristos, nici înmormîntaţi cu preot la cimitir, pînă nu primesc Botezul ortodox.

  Ce păcat greu săvîrşesc acele femei ortodoxe, care renunţă la Biserica Iui Hristos şi se căsătoresc cu soţi păgîni, pentru bani şi desfrîu?

Acele femei ortodoxe care se lasă amăgite de bani, de daruri sau de plăceri trupeşti şi se căsătoresc, spre a lor osîndă, cu bărbaţi păgîni care nu cred în Hristos - ba încă renunţă şi la credinţa ortodoxă, la părinţi şi la patrie şi pleacă în ţări străine pentru scopuri pămînteşti - sînt considerate lepădate de Hristos, apostate, şi nu pot fi pomenite niciodată la slujbele Bisericii, neavînd mîntuire. Dacă totuşi trăiesc în concubinaj cu păgîni, dar de credinţa ortodoxă nu s-au lepădat, se osîndesc ca femei desfrînate şi nu pot fi pomenite ia Biserică, pînă ce nu părăsesc bărbaţii necreştini cu care trăiesc sau îi conving să treacă la Ortodoxie şi să se pocăiască de păcateie lor.

În toate cazurile de acest fel să se ceară sfatul preotului şi al episcopului locului. Dacă asemenea căsătorii nu se pot desface şi soţiile sînt încă ortodoxe, să-şi boteze măcar copiii în religia ortodoxă şi să le dea o educaţie creştină. Altfel, fără pocăinţă şi fără Botezul ortodox, fără Spovedanie şi căinţă pînă la moarte, nu pot avea mîntuire.

În ce condiţii se pot căsători doi tineri care au mai fost căsătoriţi o dată şi dacă au sau nu copii din prima căsătorie?

Soţii rămaşi singuri din prima căsătorie, se pot căsători a doua oară în următoarele condiţii:

- Dacă soţiile sau soţii din prima căsătorie au decedat;

- Dacă nu au avut copii din prima căsătorie;

- Dacă femeia văduvă nu are mai mult de 40 de ani, iar bărbatul mai mult de 45 de ani, în speranţa că vor avea copii din a doua căsătorie;

- Dacă au divorţat din motive canonice legale, aprobate de Biserică. Adică dacă cei doi soţi sînt rude apropiate, dacă soţul sau soţia au unele infirmităţi sau vreo boală ascunsă şi nu au putut convieţui sau naşte copii; dacă soţul (soţia) dintîi este vrăjitor, ateu, păgîn, de altă lege, ori homosexual sau sodomit; şi dacă unul sau amîndoi sînt infirmi, demenţi, preadesfrînaţi vădit etc;

- Dacă unul din soţi a intrat în viaţa monahală, cu consimţămîntul celuilalt. Toate aceste cazuri trebuie să fie cercetate de preot şi nimic să nu se facă fără dezlegarea lui şi, la nevoie, a episcopului.

Ce trebuie să facă mirele sau mireasa, dacă nu se căsătoresc din dragoste, ci sînt siliţi de părinţii lor, pentru avere sau alte scopuri pămmteşti?

Orice căsătorie făcută cu scopuri pămînteşti şi la îndemnul părinţilor, de obicei nu durează, fiind însoţită de certuri şi necazuri. De aceea, tinerii trebuie, întîi de toate, să se ia din iubire sinceră. Cei doi tineri nu trebuie să se căsătorească la porunca părinţilor, ci să amîne căsătoria şi să se roage lui Dumnezeu, urmînd sfatul preotului, pînă cînd ei singuri se vor hotărî din inimă să se unească unul cu altul.

Ce trebuie să facă tinerii care vor să se căsătorească, fiind rude apropiate (veri, cumnaţi, nepoţi)?

Aceştia să nu se căsătorească dacă sînt rude pînă la gradul al şaptelea, căci cei ce se căsătoresc cu rude săvîrşesc un greu păcat, făcînd amestecare de sînge, iar preotul care cunună asemenea rude cade sub pedeapsa Sfintelor Canoane.

Ce trebuie să facă mireasa (mirele) dacă viitorul ei soţ (soţie) nu vrea să aibă copii sau acceptă să nască doar unul sau doi copii?

În această situaţie mireasa să refuze căsătoria cu un soţ care o va obliga să-şi ucidă copiii dăruiţi de Dumnezeu. Fiindcă nu este păcat mai mare pentru cei căsătoriţi decît uciderea de copii. La fel să procedeze şi mirele, dacă viitoarea lui soţie nu vrea să aibă copii. Un creştin adevărat nu are voie să se căsătorească cu o ucigaşă de copii. Iar dacă unul din miri, sau  amîndoi, acceptă să nască numai un copil sau cel mult doi, să se căsătorească, cu condiţia ca după naşterea celor doi copii să trăiască în deplină înfrînare conjugală, ca doi fraţi. Altfel, preotul nu poate să cunune pe tinerii care refuză naşterea firească de copii şi nu promit să se înfrîneze trupeşte.

Care este vîrsta canonică pentru o căsătorie legală?

Femeia se poate căsători de la vîrsta de 16 ani pînă la cel mult 60 de ani, cu condiţia să nu mai fi fost căsătorită în viaţă. Bărbatul se poate căsători legal de la vîrsta de 18 ani pînă la vîrsta de 70 de ani, dacă n-a mai fost căsătorit vreodată. În afara intervalului dintre aceste limite de vîrsta, atît bărbaţii, cît şi femeile nu se mai pot căsători. În cazul în care cineva răpeşte o fată minoră şi o ia de soţie, înainte de vîrsta legală canonică admisă pentru căsătorie, acela este pedepsit aspru şi de legile civile şi de cele bisericeşti.

Cine nu se poate căsători niciodată în viaţă?

Potrivit canonului 21 Apostolic, nu se pot căsători cei ce sînt anormali la trup (fameni, castraţi, infirmi din naştere), cei nebuni, cei reduşi mintal din naştere şi cei îndrăciţi (epileptici în stare gravă). Doi tineri nu se pot cununa religios şi căsători legal dacă amîndoi sau unul dintre ei se află în unul din următoarele cazuri:

- Este deja căsătorit(ă) cu alt soţ (soţie);

- Logodnica (mireasa) este deja însărcinată cu alt bărbat;

- Logodnicul este deja călugărit, hirotonit preot sau condamnat la închisoare pe o perioadă mai mare.

LOGODNA ŞI CĂSĂTORIA CIVILĂ

Ce este logodna canonică?

Este învoirea legitimă, o înţelegere de bună voie, între doi tineri ortodocşi de a se căsători. Pentru ca logodna să fie canonică şi după voia lui Dumnezeu, la aceasta trebuie să fie de acord atît părinţii tinerilor, cît şi rudele apropiate, şi să aibă binecuvîntarea şi garanţia preotului din parohie că nu sînt rude apropiate, că sînt sănătoşi, că au vîrsta canonică legală de căsătorie, că sînt ortodocşi şi nu au alte impedimente canonice şi legale, care îi pot opri de la căsătorie; că doresc să se unească între ei pe viaţă, pentru naştere de copii; că vor răbda toate necazurile vieţii de familie şi că vor asculta în toate de Biserică şi de duhovnicul lor. Logodna, deşi nu este o Taină a Bisericii, este canonică şi trebuie respectată. Iar dacă unii din cei logodiţi calcă înţelegerea, aceştia sînt canonisiţi de Biserică cu oprire de la Sfînta împărtăşanie. înţelegerea pentru logodnă se face de obicei în familia miresei, fiind de faţă şi preotul respectiv, iar slujba logodnei se face în biserică.

Cînd se face slujba sau rînduiala logodirii în biserică?

În unele părţi se face cu cîteva săptămâni înainte de cununia religioasă, dar, pentru ca nu cumva tinerii să greşească trupeşte după logodnă, nemaiaşteptînd cununia religioasă. Biserica Ortodoxă a hotărît ca slujba de logodire să se facă împreună cu slujba cununiei propriu-zise, pentru a se evita căderea tinerilor în păcatul desfrînării.

Ce simbolizează inelele pe care le primesc mirii la slujba logodnei?

Inelele, care stau pe Sfînta Evanghelie în timpul slujbei de logodire şi apoi se pun de preot pe degetele mirilor, simbolizează legătura duhovnicească şi firească între cei doi tineri, uniţi în faţa lui Hristos pe toată viaţa. Această unire din timpul logodnei se desăvîrşeşte prin punerea cununiilor pe capetele mirilor, în cadrul slujbei respective.

Ce este aşa-numita cununie civilă şi ce valoare canonică şi religioasă are?

Cununia civilă este o învoire scrisă de căsătorie, un fel de contract social prin care se consemnează însoţirea de bunăvoie a doi tineri (sau maturi) pentru convieţuirea familială. Întrucît căsătoria civilă se face în faţa primarului comunei sau a localităţii unde locuieşte mirele, deci nu în faţa Altarului şi a slujitorilor Bisericii, acest contract sau cununie civilă, cum se mai numeşte, are numai valoare civilă, valabilă doar în faţa legilor de stat, neavînd însă valoare canonică. De aceea, cei ce trăiesc conjugal după cununia civilă, unii dintre ei născînd şi copii, în faţa lui Dumnezeu se află în concubinaj şi în desfrînare şi nu se pot împărtăşi pînă la 7 ani. Numai Cununia religioasă, în faţa Altarului, unde cei doi tineri făgăduiesc că se unesc pe viaţă şi pun mîinile pe Evanghelie şi pe Sfînta Cruce şi unde primesc inelele de logodnă şi cununiile pe cap, aceasta este adevărata cununie legală şi canonică în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, care dă dreptul mirilor să convieţuiască pînă la moarte şi să nască copii. Se ştie că pînă la sfîrşitul secolului trecut nu exista în tarile ortodoxe cununie civilă, la primării.

Tinerii se logodeau şi se cununau numai la biserică, în faţa preotului şi a Sfîntului Altar, căci atunci lumea eră mult mai credincioasă. De aceea, nunta creştină dura toată viaţa. Iar acum, de cînd sînt două feluri de cununii, prima civilă şi a doua religioasă, mulţi nu se mai cunună religios, ori se cunună după ani de trăire în desfrîu şi concubinaj, iar divorţul şi avortul se înmulţesc îngrijorător, ca semn că a slăbit mult credinţa în Dumnezeu şi viaţa morală religioasă. Din aceste motive, familia creştină de astăzi şi-a pierdut mult din caracterul ei sacru de odinioară.

Singura ţară ortodoxă, care mai practică astăzi cununia civilă şi cea religioasă numai în cadrul Bisericii, este Grecia. La greci sînt foarte rare divorţurile, ca şi căsătoria a doua şi a treia, căci la ei nu se poate face nimic fără aprobarea Bisericii şi a preoţilor de parohie, care combat orice divorţ şi neînţelegere în familie.

Tinerii logodiţi şi căsătoriţi civil la primărie, au voie să trăiască împreună?

Nu pot nicidecum să convieţuiască şi să păcătuiască, pînă la cununia religioasă. Numai aceasta le dă dreptul şi binecuvîntarea lui Dumnezeu să trăiască conjugal. Iar cei care greşesc înainte de cununia religioasă, pe motiv că sînt logodiţi şi cununaţi civil, aceia trăiesc în desfrînare şi nu au voie să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele lui Hristos mai mulţi ani, pentru că au călcat poruncile lui Dumnezeu. De aceea nu le merge bine în căsnicie, căci încep viaţa de familie prin păcat şi se lipsesc de binecuvîntarea divină. Însă prin spovedanie şi pocăinţă primesc iertare.

Ce trebuie să facă tinerii care săvîrşesc păcate trupeşti înainte de cununie, ca şi cei ce trăiesc în concubinaj?

Toţi aceşti tineri, ca şi cei ce trăiesc necununaţi religios (în concubinaj), trebuie să facă următoarele:

- Să se spovedească din copilărie la un duhovnic iscusit şi să facă un aspru canon;

 - Să se cunune cît mai curînd posibil la biserică, de regulă cu persoanele cu care au greşit;

- Să se roage regulat seara şi dimineaţa, să facă metanii, să ţină toate posturile şi să ia parte Duminica şi în sărbători la slujbele din biserică; -

 Să urmeze întru totul sfatul duhovnicului şi astfel vor fi iertaţi de Dumnezeu.

Ce trebuie să facă părinţii ai căror fete se duc după bărbaţi, înainte de cununie şi trăiesc cu ei în concubinaj?

Părinţii care pătimesc o asemenea ruşine şi durere trebuie să facă una din două. Ori acceptă să-şi căsătorească fiica, prin cununie religioasă, cu tînărul la care a fugit şi cu care a păcătuit, ori îşi aduc fiica acasă, o duc la un preot pentru spovedanie şi aşteaptă să o căsătorească, fie că este sau nu însărcinată. Cel mai bun lucru este ca tînăra, care a fugit de la părinţi la mirele ei, să fie cununată cît mai repede posibil cu cel pe care şi l-a ales şi cu care a rămas gravidă, ca nu cumva să fie măritată cu altul împotriva voinţei ei. Fiindcă orice căsătorie făcută cu sila, dacă tinerii nu se iubesc, nu este de durată.

Ce trebuie să facă părinţii a căror fiică necăsătorită a rămas însărcinată şi trăieşte în desfrînare?

În acest caz, dureros pentru familie, se recomandă o singură soluţie creştină: fata gravidă să fie protejată şi încurajată să-şi nască copilul, iar nu să-1 avorteze. Astfel, întreaga familie va avea mare bucurie de la Domnul. Iar dacă se ştie cu cine a greşit, la timpul rînduit poate fi căsătorită cu tatăl copilului, însă numai cu cununie religioasă, urmînd în toate sfatul duhovnicului. Iar dacă este desfrînată şi a greşit cu mai mulţi bărbaţi, să se întoarcă la Dumnezeu prin pocăinţă şi spovedanie şi va fi iertată, dacă nu mai păcătuieşte şi ascultă de duhovnic.

Ce înţelegem prin căsătorie canonică sau religioasă?

Este unirea creştină, legiuită, între un bărbat şi o femeie, la vîrsta rînduită de Biserică, cu cununie religioasă în faţa Sfântului Altar, unde cei doi miri făgăduiesc, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, că vor convieţui pînă la sfîrşitul vieţii. Apoi, că vor naşte şi creşte copii în dreapta credinţă şi vor suferi toate greutăţile vieţii cu răbdare, urmînd sfaturile duhovnicului lor şi împlinind cu sfinţenie cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Fugiţi de desfrânare! (Corintenii 6,18); iar în alt loc zice: Cinstită este nunta întru toate şi patul neîntinat; iar pe desfrinaţi şi pe preadesfrânaţi îi va judeca Dumnezeu (Evrei 13,4).

Ce înţelegem prin căsătorie necanonicâ sau nelegiuită?

Înţelegem căsătoria fără cununie religioasă, care este oprită de Biserică şi de Sfintele Canoane. Mai înţelegem căsătoria între doi tineri care sînt rude apropiate; adică veri primari, de gradul al doilea; căsătoria cu fraţi vitregi, cu fini sau naşi etc. Căsătoria între rude apropiate de sînge se numeşte amestecare de sînge şi este un păcat mai mare decît preadesfrînarea. O asemenea căsătorie nu se poate face niciodată şi nici un preot nu poate binecuvînta şi cununa doi tineri care sînt rude apropiate. Iar cei ce au căzut în acest păcat de moarte, trebuie să se spovedească, să dea divorţ de soţia nelegitimă şi să stea cel puţin şapte ani neîmpărtăşiţi, cum prevede canonul 54 al Sinodului VI ecumenic.

Cei ce trăiesc necununaţi, dacă nu sînt rude, sînt datori să se cunune religios cît mai curînd şi să se spovedească. Apoi să facă un canon de cîţiva ani şi vor fi iertaţi de Dumnezeu, dacă vor duce o viaţă creştinească.

Călugării din mănăstiri se pot întoarce din nou în lume pentru a se căsători?

Tinerii care se duc la mănăstire şi stau cîţiva ani ca fraţi începători, dacă nu pot duce jugul vieţii monahale, se pot întoarce în lume să se căsătorească. Nunta lor este considerată ca a doua căsătorie. Iar dacă cer de bunăvoie tunderea în monahism, cu binecuvîntarea duhovnicului şi a stareţului respectiv, şi se fac călugări, prin depunerea solemnă a unui jurămînt sau făgăduinţe în faţa Sfîntului Altar, prilej cu care li se schimbă şi numele, din clipa aceea sînt opriţi definitiv de Canoanele Bisericii de a se reîntoarce în lume şi a se mai căsători, căci au fost făgăduiţi lui Dumnezeu.

Dacă totuşi sînt cazuri cînd un călugăr se leapădă de jurămîntul făcut şi se căsătoreşte, el este considerat ca un lepădat de credinţă, ca un apostat, şi nu are voie nici să fie cununat de preot, nici să dea slujbe la biserică, nici să fie împărtăşit pînă la moarte, pînă cînd nu părăseşte din nou lumea şi se întoarce la pocăinţă în mănăstire, şi nici copiii lui nu pot să fie preoţi. Iar dacă moare în lume căsătorit, nu are mîntuire şi se îngroapă deoparte, cu cei sinucişi, cu ateii şi ereticii, căci s-a lepădat de bunăvoie de făgăduinţa şi jurămîntul dat lui Dumnezeu. La fel se pedepseşte şi călugăriţa care se întoarce în lume şi se căsătoreşte. Nu are iertare pînă cînd nu vine din nou la pocăinţă.

Numai fraţii de mănăstire, chiar dacă au fost îmbrăcaţi în negru, dacă se întorc în lume şi se căsătoresc, sînt opriţi de Sfînta împărtăşanie doi sau trei ani, asemenea celor ce se căsătoresc a doua oară. Ei au iertare şi pot fi cununaţi, căci încă n-au depus jurămîntul călugăresc.

Dar preoţii de mir, dacă rămîn văduvi sau nu se înţeleg cu soţiile lor, pot să dea divorţ şi să se căsătorească a doua oară ?

Nu, niciodată! Preotul ortodox are dreptul la o singură căsătorie, care rămâne pe viaţă. În caz de divorţ sau deces, preotul văduv sau rămas singur, ori slujeşte în văduvie curată la parohia sa, ori se face călugăr şi slujeşte la mănăstire. El nu mai are voie să se recăsătorească pînă la moarte, şi nici vreun episcop sau duhovnic nu-l poate dezlega pentru acest lucru. Dacă totuşi un preot se recăsătoreşte, va trebui să fie caterisit, adică scos din preoţie, rămînînd ca un simplu mirean.

Biserica îngăduie să se facă nunţi creştine cu muzică şi dans?

Nu, Biserica lui Hristos şi Sfinţii Părinţi opresc participarea creştinilor la petreceri, la beţii, la jocuri şi la tot felul de distracţii lumeşti, care strică morala creştină şi duc pe oameni, mai ales pe cei tineri, la desfrînări, certuri, crime şi divorţuri. Dansurile şi jocurile sînt îngăduite doar copiilor mici, ca distracţii copilăreşti, iar nu oamenilor maturi. Oare nu beţiile, dansurile şi distracţiile, de zi şi de noapte, au stricat morala, viaţa curată şi cinstea tinerilor noştri, băieţi şi fete?

Deci, nunta cu muzică, cu lăutari, cu dans, cu tot felul de beţii şi certuri, distruge echilibrul moral-creştin al societăţii noastre, împinge pe tineri şi chiar pe cei vîrstnici la desfrîu, aduce ură şi răzbunare între creştini şi între rude, iar peste cei vinovaţi aduce mînia lui Dumnezeu.

Nunta cu lăutari este cu atît mai vinovată, cu cît se săvîrşeşte Duminica, care este ziua Domnului, de odihnă şi reculegere. Căci păcatele ce se fac Duminica sînt mai greu pedepsite de Dumnezeu decît cele făcute în alte zile. Iar muzica şi dansul sînt primele ispite care duc pe tineri la desfrînare.

CUNUNIA RELIGIOASĂ

Ce este cununia religioasă?

Cununia religioasă este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin care un tînăr şi o tînără, de aceeaşi credinţă, ortodoxă, se unesc de bunăvoie în faţa Sfîntului Altar, pentru a convieţui pînă la moarte, în vederea naşterii şi creşterii de copii.

Cum trebuie să se pregătească mirii pentru ziua sfîntă a Cununiei lor?

Să fie spovediţi şi împărtăşiţi cu Preacuratele Taine, cu cîteva zile mai înainte; să fie împăcaţi cu părinţii şi cu toate rudele; să se îmbrace cuviincios pentru taina Nunţii, cum se cuvine creştinilor iubitori de Hristos şi să vină în biserică, la slujba cununiei, cu multă credinţă, cu evlavie şi nemîncaţi pentru a primi ajutorul şi binecuvîntarea lui Dumnezeu.

În ce zile de peste an nu se fac nunţi şi cununii religioase?

Biserica Ortodoxă, prin Sfinţii Părinţi, interzice cu desăvîrşire oficierea cununiei religioase în cele patru posturi de peste an, miercurea şi vinerea, precum şi în zilele marilor praznice creştine, cum sînt: Sfintele Paşti şi Săptămîna Luminată, de la Crăciun pînă după Botezul Domnului, Duminica Rusaliilor, Înălţarea Sfintei Cruci, Adormirea Maicii Domnului etc. Întrucît Biserica nu poate face excepţii în aceste zile şi în cele patru posturi, este obligatoriu pentru creştini să respecte instrucţiunile canonice din calendar, referitoare la zilele cînd nu se fac nunţi. în cazuri foarte grave episcopul locului poate face unele excepţii. Dar este mai bine să se respecte regulile canonice ortodoxe, întrucît marile sărbători şi posturile sînt zile de bucurie duhovnicească, iar nu zile de veselie şi ospeţe.

Care este ziua cea mai potrivită pentru săvîrşirea cununiei religioase?

Este Sfînta Duminică, potrivit rînduielii creştine ortodoxe. Până în ziua cununiei, mirii stau fiecare la părinţii lor, iar în dimineaţa Duminicii stabilite pentru Cununia religioasă, mirii se pregătesc fiecare, ajutaţi de naşii lor. Apoi mirele, însoţit de rude, merge la casa miresei şi de aici vine împreună cu părinţii, cu naşii şi cu toate rudele la biserică, în parohia mirelui. Aici sînt aşezaţi în faţă, la loc de cinste, şi ascultă cu evlavie Sfînta Liturghie, iar preotul şi credincioşii se roagă lui Dumnezeu în timpul slujbei pentru binecuvîntarea şi ajutorul lor în căsătorie. După predică mirii se împărtăşesc cu Trupul şi Sîngele lui Hristos, dacă au dezlegare de la preot şi dacă nu s-au împărtăşit mai înainte.

La sfîrşitul Liturghiei se scoate Sfînta Evanghelie, Sfînta Cruce, cununiile şi cele necesare, în mijlocul bisericii şi începe slujba logodnei şi a Cununiei religioase, la care trebuie să participe tot satul, ca martori şi rugători, înaintea lui Dumnezeu, pentru noua familie care se întemeiază acum. Cu cît vor participa mai mulţi credincioşi la cununie şi cu cît se vor ruga mai mulţi pentru cei doi miri, cu atît le va fi căsnicia mai liniştită şi binecuvîntată. După slujbă preotul binecuvintează mirii şi îi însoţeşte la masa de nuntă din casa mirelui, împreună cu rudele. Iar după binecuvîntarea mesei, ospătează cu toţii şi se veselesc, slăvind pe Dumnezeu, iar preotul ţine cuvînt de învăţătură; apoi se aduc daruri pentru cei doi miri.

Este bine să se facă slujba cununiei sîmbăta, aşa cum se obişnuieşte în unele locuri astăzi?

În nici un caz nu este canonic să se facă slujba cununiei sîmbăta, din următoarele motive:

- Sîmbăta este zi de rugăciune pentru cei morţi şi de pregătire pentru Sfînta Duminică;

- în această zi nu pot participa majoritatea enoriaşilor din parohie la slujba Cununiei, ca să se roage pentru cei ce se căsătoresc, deoarece sînt la lucru;

- întrucît după cununie mirii, rudele şi tinerii merg la petrecere şi la masă, veselindu-se; unii dansează, alţii se îmbată şi se ceartă, iar alţii vorbesc şi fac alte fărădelegi, este păcat să se facă toate acestea, mai ales sîmbăta seara spre Sfînta Duminică, căci supără pe Dumnezeu. Iar Duminică dimineaţa, în loc să se ducă credincioşii la biserică să asculte Sfînta Liturghie şi să slăvească pe Dumnezeu, împreună cu îngerii, ei dorm şi fac păcate trupeşti în ziua cea sfîntă a Domnului.

Iată pentru ce nu trebuie să se facă slujba Cununiei sîmbăta şi petreceri lumeşti cu beţii şi jocuri la nunţi, în noaptea Sfintei Duminici! De aceea, celor ce fac asemenea păcate, le merge rău în familie.

Ce calităţi creştine trebuie să aibă naşii de cununie şi cine nu poate cununa?

Naşii de cununie trebuie să fie ortodocşi, să locuiască cît mai aproape de finii pe care îi cunună, ca să-i poată mai bine supraveghea duhovniceşte, şi să fie buni creştini. Adică să fie evlavioşi, cu familie model în societate, cu copii bine crescuţi, paşnici şi iubitori de biserică. De obicei naşii se aleg cu binecuvîntarea preotului şi cu învoirea ambilor miri şi a rudelor apropiate. Nu pot fi naşi de cununie cei necununaţi, cei divorţaţi, cei de altă religie, cei necredincioşi şi răi, cei beţivi şi desfrînaţi şi cei ce nu vin regulat la biserică în Duminici şi sărbători.

Care sînt principalele datorii ale naşilor de cununie?

- Să dea sfaturi creştineşti finilor lor, ori de cîte ori este nevoie, să-i viziteze regulat;

- Să-i îndrume permanent pe calea credinţei, a bisericii şi a bunei rînduieli creştineşti;

- Să-i împace cînd se ivesc neînţelegeri;

- Să le dea cărţi sfinte pentru citit;

- Să-i povăţuiască întotdeauna cum trebuie să se comporte în casă, pe cale, în societate, la locul de muncă, faţă de părinţi şi, mai ales, să-i îndemne să nască copii şi să aibă un bun duhovnic.

De ce se îmbracă mirele şi, mai ales, mireasa în haine albe la cununie şi de ce se încununează cu coroane precum împăraţii?

Hainele albe la miri sînt semn al nevinovăţiei şi al fecioriei lor, iar coroanele pe cap sînt semn că cei doi tineri, asemenea împăraţilor, au biruit patimile tinereţii, adică pofta desfrînării şi au ajuns biruitori asupra trupului şi asupra diavolului, în faţa Sfîntului Altar.

Tinerii miri care greşesc înainte de cununie şi nu mai sînt feciori, au dreptul să se îmbrace în haine albe la nuntă şi să fie încununaţi la biserică?

După vechea rînduială a Bisericii, tinerii care au păcătuit până la nuntă, ca şi cei ce au trăit în concubinaj, nu mai vin la cununie în haine albe, nu li se mai pun coroanele pe cap şi nici nu li se face slujba cununiei în naos, în faţa Sfîntului Altar, ci toţi aceştia se cunună în pronaosul bisericii, cu slujbă de  cununie specială, ca la cei ce se căsătoresc a doua şi a treia oară. Aşa ar trebui să facă şi preoţii ortodocşi astăzi cu cei ce păcătuiesc înainte de cununie.

Cum se cunună cei ce se căsătoresc canonic a doua şi a treia oară?

Cei ce primesc a doua şi a treia cununie, se cunună numai în pronaosul bisericii, cu îmbrăcăminte simplă, cu slujbă redusă, fără nici un fast şi nu primesc cununii pe cap, asemenea tinerilor care au păcătuit înainte de nuntă. Sfinţii Părinţi spun că prima nuntă este binecuvîntare şi lege; a doua nuntă este îngăduinţă şi iertare; iar a treia nuntă este fărădelege.

De aceea, la a doua nuntă soţii se opresc doi ani de Sfînta împărtăşanie, iar la a treia se opresc de la trei la cinci ani. La fel, se opresc un timp de cele sfinte mirii care sînt rude îndepărtate. Iar dacă sînt rude apropiate, nu pot fi cununaţi.

Cum se face cununia religioasă, dacă mireasa este deja gravidă?

Intr-un astfel de caz cununia religioasă, în mod canonic, se face fără fast, aşa cum se procedează la cununia a doua. Dacă preotul constată la spovedanie că mireasa este mai puţin vinovată, se poate face cununie religioasă normală. Dacă mireasa este aproape de naştere sau dacă a născut înainte de cununie, poate fi cununată religios, împreună cu soţul ei, după trecerea celor 40 de zile de la naştere, sau în aceeaşi zi cu Botezul pruncului.

Ce trebuie să facă soţii care trăiesc în concubinaj, dacă unul dintre ei nu acceptă Cununia religioasă din motive personale?

Dacă unul dintre soţi nu vrea să se cunune religios, indiferent din ce motiv, ei trebuie să se despartă definitiv prin divorţ. Dar mai întîi preotul respectiv este dator să cerceteze cazul şi să caute să-i convingă să accepte cununia religioasă. Aceasta cu atît mai mult cînd soţii sînt bătrîni, ca să nu moară în acest greu păcat al desfrînării şi să rămînă neiertaţi.

Ce trebuie să facă soţii necununaţi, care sînt de religii diferite şi au şi copii?

Mai întîi, soţul ortodox să caute să convertească la ortodoxie pe cel ce este de altă credinţă şi apoi să se cunune religios. Dacă nu reuşeşte, să se despartă prin divorţ, ca să înceteze păcatul. Dacă nici aceasta nu vor, măcar să înceteze trăirea conjugală dintre ei, în speranţa că pînă la urmă se vor boteza şi cununa la biserică.

În toate aceste cazuri să se ţină cont de sfatul preotului V al episcopului respectiv.

Ce simbolizează florile, luminările albe, podoabele şi tinerele fecioare care însoţesc mireasa la biserică, precum şi vinul şi pîinea din care gustă mirii la cununie?

Cei doi miri, care au biruit patimile firii şi s-au apropiat feciori la cununie în faţa Sfîntului Altar, sînt asemenea cu doi împăraţi care vin să fie încununaţi de Dumnezeu şi de Biserică. De aceea se cunună în faţa Altarului cu Evanghelia şi Sfînta Cruce aşezată înaintea lor. De aceea, atît îmbrăcămintea lor albă, neîntinată, cît şi florile, lumînările albe, coroanele, cîntările şi slujba în sine, dau un caracter de sărbătoare şi bucurie la nunta neprihănită a celor doi tineri credincioşi, curaţi şi biruitori ai ispitelor tinereţii. Pîinea dulce înmuiată în vin, din care gustă mirii, simbolizează viaţa de familie, care este totdeauna amestecată cu dulce şi amar, cu bucurii şi necazuri, iar bomboanele şi, în unele părţi, pîinea care se împarte la participanţi, simbolizează solidaritatea tuturor credincioşilor cu tinerii căsătoriţi, pe care sînt datori să-i ajute şi de care să fie alături în toate necazurile şi ispitele vieţii de familie. Iată, deci, ce semnificaţie duhovnicească deosebită are taina Nunţii, cu toate simbolurile ei, la creştinii ortodocşi!

Este canonic să aibă mirii mai mulţi naşi de cununie?

Este oprit de Sfintele Canoane să se facă Cununia religioasă cu mai mulţi naşi, ca nu cumva fiii naşilor, care devin rude spirituale între ei, să se căsătorească, neştiind că sînt opriţi de Biserică.

În mod canonic, cei doi miri trebuie să aibă un singur rînd de naşi, ca şi la Botez, care devin părinţi spirituali ai mirilor pentru toată viaţa şi care vor da răspuns înaintea lui Hristos pentru finii lor.

În ce cazuri se poate face Cununia religioasă în familie?

Numai în cazul în care cei doi soţi au trăit în concubinaj mulţi ani şi acum unul dintre ei este infirm sau bolnav la pat şi nu poate veni la biserică.

Se poate săvirşi Cununia religioasă la mănăstiri?

În mod canonic este interzisă săvîrşirea Cununiei religioase la mănăstiri, înîrucît călugării şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu şi au renunţat definitiv la nuntă.

„Ieromonahul, adică preotul călugăr, nuntă nu săvîrşeşte, adică nu binecuvîntează, căci aceasta este fărădelege. Pe unul ca acela îl canonisesc dumnezeieştii Părinţi cu lipsa preoţiei lui" (Pravila lui Matei Basarab, 121, 135)

Cînd nu poate preotul cununa pe cei doi miri, chiar dacă sînt ortodocşi?

Preotul nu poate săvîrşi Cununia religioasă în următoarele cazuri

- Dacă mirii nu cunosc deloc religia ortodoxă şi sînt îndoielnici în credinţă;

- Dacă nu ştiu cel puţin Tatăl nostru. Crezul, Psalmul 50 şi Rugăciunile începătoare, pe care sînt datori să le rostească în timpul cununiei;

- Dacă nu s-au spovedit din copilărie, înainte de cununie;

- Dacă mirii şi părinţii lor sînt rude apropiate;

- Dacă părinţii mirilor nu sînt de acord cu căsătoria fiilor lor

- Dacă unul dintre miri este logodit şi chiar cununat cu altă persoană;

- Dacă unul dintre ei este infirm mintal sau corporal şi nu pot convieţui împreună, nici nu pot naşte copii;

- Dacă unul din soţi huleşte în faţă pe Dumnezeu.

 În toate aceste cazuri preotul este oprit de Biserică să săvârşească slujba cununiei celor doi tineri, pînă cînd constată că s-au înlăturat impedimentele canonice de mai sus.

Ce rol duhovnicesc are masa obştească, ce se pune în cinstea mirilor după Cununia religioasă?

Masa ce se pune în cinstea mirilor, după slujba cununiei, are acelaşi rol ca şi masa de la nunta din Cana Galileei, la care au luat parte însuşi Fiul lui Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinţii Apostoli. Aceasta este o masă a bucuriei şi a iubirii creştine, de cinstire şi respect pentru noua familie care se întemeiază acum.

De ce se dau daruri la masa mirilor, după cununie?

Darurile ce se oferă de către rude şi credincioşi la nuntă, în cinstea mirilor, au caracterul unei milostenii creştine, de ajutor la întemeierea noii familii. Această tradiţie creştinească trebuie respectată, căci ea uneşte şi înfrăţeşte pe credincioşi, cu condiţia să nu se transforme în lăcomie după avere şi bani, fapt ce duce uneori la certuri în familie, la răzbunare şi chiar la divorţ.

Ce păcate se săvîrşesc astăzi, înainte, în timpul şi după Cununia religioasă?

În zilele noastre Taina Nunţii sau a Cununiei este una din cele mai profanate Taine ale Bisericii Ortodoxe. Iată ce păcate se fac astăzi cu prilejul săvîrşirii Cununiei religioase:

- Aproape toţi tinerii de astăzi trăiesc de mici în grele păcate trupeşti şi vin la Cununia religioasă cu totul nevrednici de harul lui Dumnezeu;

- Majoritatea mirilor se cunună nespovediţi din copilărie la duhovnici sau se spovedesc formal, se împărtăşesc de ochii lumii  şi nu se căiesc de păcatele făcute, nici nu fac canon pentru ele.

- Cei mai mulţi miri greşesc trupeşte cu miresele lor chiar cu puţin înainte de cununie, iar alţii greşesc cu mai multe femei, atrăgînd asupra lor pedeapsa Lui Dumnezeu;

- Nu puţini tineri şi tinere se căsătoresc între ei după ce fac avorturi, fără a le spovedi la duhovnic înainte de cununie;

- Cununia religioasă se face astăzi cu multă mîndrie, cu mult fast lumesc şi cu scopul de a plăcea mai mult oamenilor decît lui Dumnezeu. Astfel, mirii, mai ales miresele, se îmbracă luxos, se sulimenesc, se coafează necuviincios, după moda lumii, ca să atragă atenţia tuturor, lucru care nu se cuvine creştinilor iubitori de Hristos;

- Tinerii miri vin Ia Cununie cu totul necatehizaţi religios, fără a şti pe de rost măcar Crezul, Psalmul 50 şi alte rugăciuni, precum şi învăţăturile de bază ale credinţei ortodoxe;

- Mirii sînt însoţiţi la Cununie uneori de cîntece şi instrumente muzicale pînă la uşa bisericii, în loc să vină aici rugîndu-se; iar în timpul slujbei se fac fotografii şi se înregistrează imagini pe video, încît slujba propriu-zisă şi sfintele rugăciuni sînt cu totul profanate şi nu mai au un caracter sacru, supărînd astfel pe Dumnezeu;

- După Cununie, nunta se face la creştini cu multă tulburare, cu cîntece şi jocuri lumeşti, cu beţii, certuri şi alte sminteli păgîneşti, urmărindu-se mai mult adunarea de bani şi alte scopuri, care schimbă idealul sfînt, dumnezeiesc, al familiei creştine.

Din aceste pricini, familiile nou-întemeiate nu-şi ating pe deplin scopul sfânt rînduit de Dumnezeu, adică armonia între soţi şi naşterea de copii. Iar urmarea directă a celor de mai sus sînt: certurile între soţi, avortul, beţia, necredinţa, naşterea de copii bolnavi şi divorţul.

De toate acestea sînt direct răspunzători atît părinţii şi fiii lor, cît şi preoţii de parohii, care nu-i învaţă pe miri de mici poruncile şi voia Lui Dumnezeu.