MARILE PROBLEME ALE MIŞCĂRII LEGIONARE (dovezi chiar din cărţile legionare privind caracterul fascist, antisemit, ecumenist, ezoterist şi neortodox al grupării legionare)

===========================================

https://silviu-ion.blogspot.com/2015/05/marile-probleme-ale-miscarii-legionare.html

Pentru cei ce vor să printeze acest articol spre a distribui, folosiți Chrome, apoi apăsați Print As... / Save As PDF / More Settings / Margins - None.  Apoi imprimați PDF-ul!

Structura articolului :

1. DOVEZI CLARE DIN CĂRŢILE LEGIONARE, PRIVIND CARACTERUL FAhSCIST, HITLERIST ŞI ANTISEEMIT AL Mişcării Legionare.

2. ACTE GRAVE DE ÎNTINARE A A DREPTEI CREDINŢE ORTODOXE  (introducerea zvasticii în ceremeniile religioase ortodoxe, depunerea de jurăminte legionare, ecumenismul, cererea introducerii pedepselor cu moartea, conflictul cu ierarhia BOR):

2.1 INTRODUCEREA ZVASTICII ÎN CEREMONIILE RELIGIOAS. INTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA. JURĂMINTELE LEGIONARILOR.

2.2 CAPCANA ECUMENISMULUI ÎN CARE S-A SCĂLDAT M.L.

2.3 Cultul mândriei în ML /  Ezoterism / folosirea de injurături

2.4 CONFLICTUL CODRENIŞTILOR CU IERARHIA BOR.  DEZBINAREA / LOVIREA ÎN FRĂŢIETATEA CU NEAMURILE ORTODOXE RUSE, SÂRBE SAU GRECEŞTII.

3.  DOVEZI DESPRE JUSTIFICAREA OMUCIDERILOR, NEIERTAREA DE VRĂŞMAŞI ŞI MÂNDRIA RIDICATĂ LA RANG DE CULT ÎN M.L.:

3,1 JUSTIFICAREA OMUCIDERILOR, NEIERTAREA DE VRĂŞMAŞI

3,2 Cultul mândriei în ML

3,3 Dictatură vs obedianţa totală, ca principiu de funcţionare a M.L.

CĂRŢILE LEGIONARE DE CĂPĂTÂI  SUNT PLINE DE LUCRURI EXTREM DE GRAVE, CARE VĂDESC CARACTERUL PROFUND FASCIST, ANTISEMIT, HITLERIST ŞI NEORTODOX DIN CADRUL MIŞCĂRII LEGIONARE, încă de la începuturile înfiinţării acestei organizaţii.

Menţionez că analiza acestui articol se desfăşoară cu precădere asupra perioadei Codreniste a Mişcării Legionare, pe care legionarii de azi o consideră ce-a mai curată, ba chiar sfântă.

Dacă până acum eraţi şi dvs dintre cei ce credeau că Mişcarea Legionară a fost doar o mişcare spirituală de revigorare a neamului românesc, o mişcare “sfântă” “plecată de la Duhul Sfânt”, mişcare ce nu ar fi avut nimic în comun cu ideologiile  fasciste, naziste, hitleriste şi antisemite, atunci acest articol, vi se adresează.

Vă invit să discerneţi cu mare atenţie lucruri extrem de grave găsite în cărţile de căpătâi ale doctrinei legionare: CORNELIU CODREANU - “PENTRU LEGIONARI”, ”CĂRTICICA ŞEFULUI DE CUIB”, ”ÎNSEMNĂRI DE LA JILAVA”, dar şi de la alţi autori, Virgil Maxim – “Imn pentru crucea purtată” ca şi la Nichifor Crainic, Pr. Gheorghe Calciu, Duiliu Sfinţescu, P. Ţuţea...

1. DOVEZI CLARE DIN CĂRŢILE LEGIONARE, PRIVIND CARACTERUL FASCIST, HITLERIST ŞI ANTISEMIT AL Mişcării Legionare  încă de la începuturile înfiinţării acestei organizaţii de către Corneliu Zelea Codreanu.

În “PENTRU LEGIONARI”, la pag.58 căpitanul CZ Codreanu scria în 1936:

“Existau în Germania mai multe organizaţii politice şi doctrinare antisemite, cu multe foi, cu manifeste, cu insigne, toate însă şubrede. Studenţimea de la Berlin şi cea de le Jena era împărţită în societăţi şi număra foarte puţini antisemiţi. Masa studenţească cunoştea vag problema. De o acţiune studenţească antisemită sau măcar de o orientare doctrinară similară celei de la Iaşi nu putea fi vorba.

Am avut multe discuţii cu studenţii de la Berlin, în 1922, care desigur astăzi sunt hitlerişti şi mă mândresc să le fi fost eu profesorul în antisemitism, ducându-le acolo din adevărurile învăţate la Iaşi.

De Adolf Hitler am auzit pentru prima dată pe la mijlocul lunii octombrie 1922. Mă dusesem în Nord-Berlin, la un muncitor care fabrica „zvastici” şi cu care legasem bune relaţiuni. Numele său era Strumpf şi locuia în Salzwedeler Strasse 3.   Acesta mi-a spus: „se  aude de o mişcare antisemită pornită la München de un tânăr pictor de 36 de ani, Hitler. Mi se pare că acesta este acela pe care îl aşteptăm noi, poporul german”.      Viziunea acestui muncitor s-a împlinit.   Eu am rămas cu admiraţie pentru puterea lui de intuiţie datorită căreia el a putut desprinde cu antenele sufletului lui din zeci de oameni şi fără să-l cunoască, cu zece ani înainte, pe acela care va birui în 1932, unind sub o singură mare comandă întreg poporul german.

 Tot acolo la Berlin şi cam în acelaşi timp, am auzit şi vestea uriaşei izbucniri fasciste: marşul asupra Romei şi victoria lui Mussolini.   M-am bucurat ca de victoria ţării mele!.

Mussolini este viteazul care a călcat balaurul în picioare, el e din lumea noastră, de aceea toate capetele de balaur se năpustesc asupra lui jurându-i moarte. Pentru noi, el va fi un luceafăr luminos care ne va da speranţe; ne va fi dovada vie că hidra poate fi învinsă. O dovadă a posibilităţilor noastre de biruinţă.

Dar presa jidovească şoptea la urechile noastre: “Dar Mussolini nu e antisemit. Degeaba vă bucuraţi”.  Nu e vorba de ce ne bucurăm noi; e vorba de ce vă supăraţi Dvoastră de victoria lui, dacă nu e antisemit. Care e raţiunea atacurilor mondiale ale presei jidăneşti în contra lui? În Italia sunt atâţi jidani câţi ceangăi în România pe Valea Siretului. O mişcare antisemită în Italia ar fi, ca şi cum noi românii, am porni o mişcare contra ceangăilor. Dar dacă Mussolini ar fi trăit în România, n-ar fi putut fi decât antisemit, pentru că fascism înseamnă în primul rând, apărarea naţiei tale împotriva primejdiilor care o pândesc, înseamnă desfiinţarea acelor primejdii şi deschidere de drum liber către viaţă şi mărire pentru naţiunea ta. În România, fascismul nu putea să însemne decât înlăturarea primejdiilor care ameninţă poporul român, adică înlăturarea primejdiei jidăneşti şi deschidere de drum liber către viaţa şi mărirea la care au dreptul să aspire românii. Iudaismul a ajuns la stăpânire în lume prin masonerie şi în Rusia prin comunism. Mussolini a distrus la el acasă aceste două capete iudaice, care ameninţau Italia cu moartea: comunismul şi masoneria. Acolo, iudaismul a fost desfiinţat prin ce a avut el. La noi, va trebui desfiinţat prin ce are: jidanii, comuniştii şi masonii. Aceste gânduri le opuneam noi, tinerii români, în general, încercărilor iudaice de a ne despărţi de bucuria biruinţei lui Mussolini.”

La pag.92 căpitanul îl citează bucuros şi pe antisemitul A.C. Cuza, mentorul său din tinereţe: “Soluţia problemei jidăneşti (constă) prin eliminarea jidanilor, dezvoltând puterile productive ale românilor şi protejând întreprinderile lor”   iar în paragraful următor căpitanul remarca cu tristeţe că:  “De câtva timp N. Iorga nu mai este antisemit. Se înţelege, ruptura (de noi) s-a făcut ireparabilă”.

La pag.111 căpitanul mai scrie: “ În ajunul deschiderii, ştiind că a doua zi dimineaţa armata va intra în Universitate, am făcut planul de a o ocupa noi, în timpul nopţii. De cu ziuă, am trimis un student de încredere care a intrat în sala paşilor pierduţi şi a desfăcut zăvoarele la două geamuri mari, fără ca să se observe, în aşa fel încât numai împinse din stradă ele să se deschidă. Fără a comunica planul, am convocat, la ora 9, o sută de studenţi în sala Bejan. La ora 10, Universitatea a fost ocupată de noi. Pe frontispiciul ei se arborase steagul cu zvastică.”

La pag.187 căpitanul descrie cum, în 1924 în procesul împuşcării lui Manciu a fost achitat de un complet de judecată cu simpatii fasciste:  “N-am avut vreme să judecăm mai mult, pentru că uşile s-au deschis şi mulţimea ne-a luat, ducându-ne în sala de şedinţe. Lumea, când am apărut purtaţi pe umeri, s-a ridicat în picioare, strigând şi fluturând batistele.   Preşedintele Varlam era cuprins şi el în valul de entuziasm căruia nu i-a putut rezista. Juraţii erau fiecare la locurile lor, în piept purtând toţi câte o fundă tricoloră cu zvastică. Mi s-a citit verdictul de achitare, după care am fost luat pe sus şi dus afară, unde se aflau peste zece mii de oameni. Cu toţii am format un cortegiu şi ne-au dus pe braţe, pe străzi, în timp ce lumea de pe trotuare arunca flori.”

La pag.250 căpitanul elogiază scrisoarea avocatului M.I. Lefter :   „Soarele strălucitor al zvasticii n-a întârziat nici de această dată să ne scoată din haos. Din lumina lui binefăcătoare ne-a dat spre mântuire Legiunea Arhanghelului Mihail (?!?incredibil). De acum sufletul românesc e încălzit iarăşi de credinţa că mişcarea aceasta sfântă nu va pieri. Ideea naţională ne va chema la datorie. Cei ce nu vor înţelege, vor cădea. Sunt alături de voi. ”

La pag.254 căpitanul face apologia doctrinelor fasciste, naziste şi legionare scriind:

 “Nu vreau să fac în acest capitol critica dictaturii, ci voiesc să arăt că mişcările din Europa: „Fascismul”   „Naţional-Socialismul (nazismul)” şi „Mişcarea Legionară” etc. nu sunt nici dictaturi, după cum nu sunt nici democraţii. Cei care ne combat, strigând: „Jos dictatura fascistă!”, „Luptaţi împotriva dictaturii! Feriţi-vă de dictatură!”, nu lovesc în noi. Împuşcă alături sau cel mult pot lovi în faimoasa „dictatură a proletariatului”.

În cartea căpitanului “Cărticica şefului de cuib” la Pct 12: aflăm    “titlurile conferintelor tinute de cuibul AXA din Bucuresti:   1. Antisemitismul în cadrul Legiunii. “ Iar la FDC se îndoctrinau tinerii cu teme gen  „ 3. Afinitatea între fascism si Miscarea Legionarã.   4. Puncte comune între HITLERISM  şi Miscarea Legionarã.”  Iar la pct 83 căpitanul CZC spune: “La ora 10 am plecat toti în costum national, cu cãciulã, cu svasticã mare în dreptul inimii, în coloanã de mars, directia Bisericii Sf. Spiridon. Acolo s-a officiat o rugãciune pentru pomenirea sufletelor strămoşilor români”.

În cartea “OMUL EROIC” a lui Nichifor CRAINIC - editată şi distribuită de Fundaţia Sf Martiri Brâncoveni – Constanţa, la pag.12 autorul aduce şi el elogii dictatorului Benito Mussolini:

“Credinţa în dreptatea, în libertatea sau în misiunea neamului său se transformă în voinţa năpraznică de realizare. Eroul istoric e vulcan în erupţie al sufletului colectiv. Mi-aduc aminte de o vorbă , frumoasă între toate vorbele frumoase, ce-au rămas în istorie pe seama eroismului. E vorba unui ţăran bătrân din Agro Pontino, spusă acum doi ani lui Benito Mussolini. Agro Pontin o e fostă mlaştină imensă dintre Roma şi Terracina, dintre Apenini şi Marea Tirenică. Au încercat s'o sece cezarii romani ; după ei papii şi după papi însuşi Napoleon. In decurs de două mii de ani, niciuna din aceste puteri ale lumii n' a izbutit. Mussolini a secat-o într'un singur an. Pe locul unde a fost mocirlă şi putrefacţie, se întinde azi o nesfârşită câmpie roditoare, înflorită de superbe sate şi oraşe, unde zeci de mii de familii, care au fost muritoare de foame, îşi găsesc pacea şi fericirea în legământul reînnoit cu ţarina mamă. In fiecare an , la vremea secerişului, Benito Mussolini se duce în Agro Pontino, unde lucrează ţărăneşte o zi întreagă. El e cel care seceră întâii snopii, el e cel car e îi introduce întâiu în maşina de treierat. Privindu-l cu mânecile suflecate până în coate , ca un simplu lucrător, cu fruntea cât bolta veacului nostru asudată de muncă , bătrânul ţăran înmărmurit de uimire a scăpat acest strigăt:   — Tu sei noi tutti!  Adică tu eşti noi toţi; tu eşti poporul italian; tu eşti neamul nostru  întreg.    Nu cunosc o definiţie mai lapidară (lapidar = scurt, concis)  a eroului decât această vorbă simplă, împinsă din adâncul instinctului popular ca o perceptie, pe care viaţa însăşi o aplică pe una din cele mai mari întrupări ale ei.”

La pag.282 Codreanu ne arată preocupările sale din închisoare:  “Lui Nicu Bogatu i-am dat tabachera mea, făcută în închisoarea de la Văcăreşti; lui moş Chirculiţă i-am dat o zvastică. Pe Lefter şi Potolea i-am numit în Consiliul suprem al Legiunii…”

În “Cărticica şefului de cuib”  la Statute, Codreanu, în 1936 admira renaşterea europeană a statelor fasciste:  “Priviti în toate pãrtile: tãri ca Italia,  Germania care înviazã la viatã nouã si-si taie din biruintã în biruintã drumuri noi sub soare.”

- Iată aici o poză de la cununia căpitanului, în care cununiile au fost modificate adăugându-li-se zvastica sub cruce. Desigur că această o poză nu o veţi găsi niciodată pe siteurile legionare care încearcă să ascundă orice urme de zvastici, pentru a câştiga cât mai mule fonduri, aderenţi şi simpatizanţi.

Iată-l aici şi pe prietenul lui Codreanu, Mareşalul Ion Antonescu, etalându-şi şi el  zvastica.

Chiar şi în cartea “Sfântul Închisorilor”, Valeriu Gafencu considera că:  “Codreanu, în doctrina sa, s-a abătut de la adevăratul creştinism.”  Aşadar, de ce se mai face cultul acestei persoane, întocmindu-i-se  chiar condace, acatiste şi icoane fiind găsit şi în aşazisul SINAXAR de la Petru Vodă ?

Dacă se iau cărţile legionare la verificat, orice om cu o minimă bază dogmatică şi cu spirit critic mai dezvoltat va găsi foarte multe nereguli.  Iar internetul este plin de fotografii şi filmări din acea epocă în care îi  puteţi vedea pe toţi protagoniştii de mai sus şi la alte întâlniri şi manifestaţii legionare, înconjuraţi de zvastici şi alte simboluri sau gesturi fasciste.

2. ACTE GRAVE DE ÎNTINAREA A DREPTEI CREDINŢE ORTODOXE  (introducerea zvasticii în ceremeniile religioase ortodoxe, depunerea de jurăminte legionare, ecumenismul, cererea introducerii pedepselor cu moartea, conflictul cu ierarhia BOR):

2.1 INTRODUCEREA ZVASTICII ÎN CEREMONIILE RELIGIOASE. INTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA. JURĂMINTELE LEGIONARILOR.

În PENTRU LEGIONARI La pag.260, dar şi în Cărticica Şefului de cuib, la pct 83 căpitanul CZC spune: “La ora 10 am plecat toti în costum national, cu cãciulã, cu svasticã mare în dreptul inimii, în coloanã de mars, directia Bisericii Sf. Spiridon. Acolo s-a oficiat o rugãciune pentru pomenirea sufletelor strămoşilor români”.

În “PENTRU LEGIONARI”, la pag.91 căpitanul CZ Codreanu scrie despre “sfinţirea” in anul 1923 la Mitropolie a steagurilor cu svastici, şi sosirea grupurilor legionare din judeţele ţării:    “Încă din seara de 3 martie au început să sosească vagoane întregi cu grupuri, având în frunte pe conducători care aduceau pânza steagurilor. Până dimineaţa, sosiseră 42 de grupuri, cu 42 de stegari.   Pânza acestor steaguri era neagră în semn de doliu; la mijloc o pată albă rotundă semnificând nădejdile noastre încercuite de întunericul pe care ele vor trebui să-l învingă; în mijlocul albului o zvastică, semnul luptei antisemite din întreaga lume, iar de jur-împrejurul steagului, tricolorul românesc. Profesorul Cuza aprobase la Bucureşti şi forma acestor steaguri.   Acum le-am prins de prăjini, le-am învelit în jurnale şi am plecat cu toţii la Mitropolie, unde s-a oficiat serviciu religios în faţa a peste 10.000 de oameni. În momentul în care urma să fie sfinţite , s-au desfăşurat cele 42 de steaguri negre în faţa altarului. Odată sfinţite, ele vor pleca pe tot întinsul ţării, în jurul fiecărui steag ridicându-se o adevărată cetate de suflete româneşti.   Aceste steaguri aruncate în fiecare judeţ vor fi cheaguri care vor aduna laolaltă pe toţi cei de un gând şi de o simţire… De la Mitropolie, mii de oameni în cortegii cu steaguri desfăşurate sau îndreptat prin Piaţa Unirii, Lăpuşneanu şi Carol, spre Universitate“.

La pag.202-203 căpitanul scrie despre şederea sa în Grenoble-ul “creştin”:

  “Înaintând mai departe, m-am încredinţat că nu mă înşelasem, pentru că, oprindu-mă în faţa unei statui, am citit: "Bayard, chevalier sans peur et sans reproche". Un mare viteaz de epopee din secolul al XV-lea, care după o viaţă întreagă de bătălii, bătrân, murea rănit în luptă, ţinându-şi în mână sabia al cărei mâner se transformase în cruce şi de la care primea bătrânul viteaz, acum în ceasul morţii, cea din urmă binecuvântare.”   sau   “Intr-o margine a oraşului Grenoble am vizitat o bisericuţă străveche, Sfântul Laurenţiu, şi spre marea mea uimire, am găsit pe plafonul acesteia de culoare albastră, peste 50 zvastici aurite…   De aceea mă retrăsesem în vechiul Grenoble, acolo unde erau bisericile şi crucile lor, înnegrite de vremuri şi uitare. …. trăiam în Franţa istorică, în Franţa creştină (n.ed. eretică), în Franţa naţionalistă… În Franţa lui Bayard! Nu în Franţa lui Leon Blum! Piaţa, "Marche des puces", cum îi spuneau Francezii, era plină de jidani, de unde îşi trăgea şi numele…    Am vizitat şi vechea mânăstire (catolică) "Grande Chartreuse", din care, cei 1.000 de călugări fuseseră alungaţi de statul ateu. Pe diferitele icoane am văzut urmele pietrelor cu care mulţimea, în timpul revoluţiei, bătuse pe Dumnezeu.”   Iar la pag.210 căpitanul se arată postitor şi ne povesteşte cum mergea în duminici  la bisericile catolice “creştine” din Grenoble, unde lega prietenii cu “creştinii” de acolo. 

Iată videoclipul înhumării lui Codreanu. Vedeţi şi aici, de la min 0:12 legionari fluturând steaguri tricolore cu zvastici  (  link: https://youtu.be/cJhKs9ALi_Q   )

În PENTRU LEGIONARI, la pag.250 căpitanul elogiază scrisoarea avocatului M.I. Lefter :   „Soarele strălucitor al zvasticii n-a întârziat nici de această dată să ne scoată din haos. Din lumina lui binefăcătoare ne-a dat spre mântuire Legiunea Arhanghelului Mihail (?!?incredibil).

La pag.316 din “PENTRU LEGIONARI” puteţi observa cum Codreanu, în timpul unei alocuţiuni în Parlament, a înaintat 7 cereri, în prima dintre ele cerând  introducerea pedepsei cu moartea:    “1. Cer introducerea pedepsei cu moartea pentru manipulatorii frauduloşi ai banului public.”

 Cu altă ocazie, Codreanu a cerut acelaşi lucru  şi în Senat, după cum găsim în “Cărticica şefului de cuib”, Punctul 85: „CEREM introducerea pedepsei cu moartea, exclusiv pentru manipulatorii fraudulosi ai banului public. (Aplauze  pe mai multe bãnci).  La care Prof. D. V. G. Ispi îi răspundea: “D-le Codreanu, d-ta te intitulezi crestin si purtãtor al ideei crestine. Iti aduc aminte - eu sunt profesor de teologie - cã sustinerea acestei idei este anticrestinã.”

Oare nu a auzit niciodată domnul Codreanu că Dumnezeu Nu Voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu ?  De ce se pune el judecător în locul Lui Dumnezeu ? Şi aceasta mi se pare o  greseală destul de gravă pentru un căpitan ce se vrea urmat de milioane de suflete creștine.

2.2 JURĂMINTELE LEGIONARILOR.

La sfârşitul broşurii “Cărticica şefului de cuib”  Codreanu introduce în 1937 ca model pentru cadrele legionare jurământul lui Moţa şi Marin:

 “ JUR  în faţa lui Dumnezeu, în fata jertfei voastre sfinte pentru Hristos si Legiune.  Sã rup din mine bucuriile pãmântesti,  Sã mã zmulg din dragostea omeneascã,  SI pentru învierea neamului meu,  In orice clipã,  Sã stau gata de moarte,   JUR !..   Sã punem inima, fruntea si trupul lui Mota şi a camaradului sãu Marin temelie Naţiunii Române, Fundament peste veacuri pentru viitoarele mãriri românesti.  Sã punem deci pe Moţa si Marin bazã viitoarei elite românesti, care ea, va fi chematã sã facã din neamul acesta ceea ce deabia îndrãzneste mintea noastrã.  Voi, care reprezentati primele începuturi ale acestei elite, sã vã legati prin jurãmânt, cã vã veti comporta în asa fel încât sã fiti cu adevãrat începutul sãnãtos, de mare viitor al elitei române, cã veti apãra întreaga Miscare Legionarã, ca ea sã nu alunece pe cãi de afaceri, de lux, de trai bun, de imoralitate, de satisfactie a ambitiilor personale sau poftelor de mãrire omeneascã.   Veti jura cã ati înteles, cã deci nu mai existã nici un dubiu în constiinta Dvs. cã Ion Mota sI Vasile Marin n-au fãcut uriasa lor jertfã pentru ca noi câtiva de azi sau de mâine, sã ne îmbuibãm de bunãtãti sI sã benchetuim pe mormântul lor. ..  De aceea, veti jura cã ati înteles cã a fi elitã legionarã, în limbajul nostru, nu înseamnã numai a lupta si a învinge, ci înseamnã: Permanenta jertfire în slujba neamului, cã ideea de elitã este legatã de ideea de jertfã, de sãrãcie, de trãire asprã si severã a vietii, cã unde înceteazã jertfirea de sine, acolo înceteazã elita legionarã.  Vom jura deci, cã vom lãsa prin legãmânt urmasilor sã vinã sã jure la mormântul lui Mota sI Marin pe urmãtoarele conditii esentiale ale elitei, pe care noi însine jurãm:

  1. Sã trãim în sãrãcie, ucigând în noi poftele de îmbogãtire materialã.

  2. Sã trãim o viatã asprã sI severã cu alungarea luxului sI îmbuibãrii.

  3. Sã înlãturãm orice încercare a exploatãrii omului de cãtre om.

  4. Sã jertfim permanent pentru tarã.

  5. Sã apãrãm Miscarea Legionarã cu toatã puterea noastrã împotriva a tot ce ar putea s-o ducã pe cãi de compromisuri sau compromitere; sau împotriva a tot ce ar putea sã-i mãcar înalta linie moralã.

          JURÃM!

 Bucuresti 12 Februarie 1937  ”

În “Cărticica şefului de cuib”  la Punctul 88 Codreanu afirmă:  „Noi (legionarii), slujitorii acestui steag nu ne-am legat împreunã ca sã furãm tara nu ne-am legat împreunã ca sã ne cãpãtãm partizani, si sã le dãm ca sã roadã oase din oasele tãrii.   Noi ne-am legat împreunã sã rãmânem sãraci pânã la mormânt, vom sãrãci si acei ce suntem bogati, dar ne-am legat sã biruim. Sã învingem si sã rãzbunãm.  Stãm gata de jertfã, stãm gata de moarte cu totii.  Acestia suntem noi, legionarii.”

Iar la  Pct10  “Jur că nu voi trăda niciodată Legiunea”.  Iar la PUNCTUL 16. “Inchiderea sedintei:  Membrii cuibului se scoalã în picioare cu fata spre rãsãrit. Salutã cu bratul întins spre cer. Toti repetã dupã seful cuibului: "Jur cã nu voi trãda niciodatã Legiunea". 

Iar la pct.84 Codreanu porunceşte:  “ Primul punct de program legionar:  Dacã vã întrebã cineva sã-i spuneti cã primul punct este  JURÃMÂNTUL PENTRU PEDEPSIRE!   Căci a  doua zi dupã victoria legionarã se va constitui "TRIBUNALUL EXCEPTIONAL", care va chema în fata lui si va judeca pentru trãdare de Patrie…”

La pct 80 este prezentat jurământul de la înfiinţările de cuiburi: “Subsemnatii, domiciliati în comuna .........., judetul ..........., convinsi de pericolul care amenintã existenta patriei, ne legãm împreunã prin jurãmânt sã luptãm pentru triumful Legiunii.”  ca mai apoi, la pct 81 bis  Codreanu să ne spună că “legionarul nu face jurământ”.  ASTA VĂDEŞTE crasa dezordine mentală a lui Codreanu!

Iar  la pct 85 Codreanu minte afirmând în Senat că: “D-le presedinte, d-lor deputati, eu sunt cel mai tânãr dintre dvs. si reprezint o miscare tinereascã. M-am ridicat aici prin propriile mele puteri, fãrã ajutorul si sprijinul nimãnui” . Este bine ştiut faptul că numai pentru studiile din Germania şi Franţa ale căpitanului s-au făcut împrumuturi şi sacrificii colosale de către membrii M.L.

- In  cartea (link) “ RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI...” scrisă de Duiliu Sfintescu-  la pag 76,  Codreanu spunea: "...legionarii mi-au jurat numai mie credinţă, nu şi altuia"

- Tot în  cartea (link) “ RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI...” autor Duiliu Sfintescu-  la pag 385, legionarul Grigore Ion Stamate îi dădea indicaţii lui Duiliu Sfintescu:   „- Pentru soţioara mea, repet ce ţi-am spus şi altădată: i-am fost toată viaţa credincios. Să ştie şi ea asta, şi mor cu conştiinţa împăcată... Avem un copil, pe Dinu, îl ştii... creşte-l tu aşa cum am vrut eu, dă-i viaţă legionară... In casa mea, deasupra icoanei am aşezat baioneta fratelui meu mai mare, căzut pe front ca voluntar.

... Ia-o şi învaţă-l cum să o mânuiască! Strânge-i bine mâna pe ea, ca să crească în iubire de neam! Copilul meu să fie legionar! Atât te rog!”

Considerând enormităţile de mai sus, îmi vine acum  în minte profeţia Sf Cosma Etolianul: “Va veni vremea când acolo unde tinerii îşi atârnă acum puştile, ţiganii îşi vor atârna instrumentele.”

2.3 CAPCANA ECUMENISMULUI ÎN CARE S-A SCĂLDAT M.L.

2.3.1. DOVEZI DESPRE DEVOŢIUNEA LUI CODREANU CĂTRE ANTON DE PADOVA

În acest link  al asociaţiei filo-legionare  FGManu  (http://www.fgmanu.ro/permanente.php?v=arhiva&an=2013&editie=An+XVI+Nr+6+iunie+2013), Preotul Prof. Marius Vişovan  se arată încântat de faptul că CZ Codreanu avea o devoţiune deosebită faţă de “Sfântul” papistaş Anton de Padova.

Moţa în scrisoarea de la Lisabona din  3 Decembrie 1936, confirma faptul că Codreanu îl venera pe ibericul “sfânt” Anton de Padova:    “Aici la Lisabona (n.ed.  Lisabona e chiar oraşul în care s-a născut  şi a trăit o lungă perioadă Sf Anton de Padova cunoscut si sub numele de Sf. Anton de Lisabona), hotelul la care ne-a adus Ministrul Spaniei  este aşezat lângă o frumoasă lucrare în faianţă (porţelan) a Sfântului Anton cel drag Căpitanului, căruia se rugau atâţia legionari în vremurile de prigoană şi care, alături de Arhanghelul Mihail şi de Sfânta Paraschiva, este un sfânt creştin (nu eretic?) de care sufletele noastre se simt atrase mai mult.”  spunea Moţa.

- Iar în  cartea de propagandă legionară “RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI ALE TINERILOR CARE DORESC TOT    ADEVĂRUL DESPRE MIŞCAREA LEGIONARĂ”-link scrisă de Duiliu Sfintescu- unul dintre cei mai mari legionari codreniști (Secretarul personal al lui Codreanu, și în anul 2000 alături de Cătălin Zelea Codreanu reîntemeietor  al "Aripii Codreniste") la pag 596,  găsim mărturia căpitanului despre Anton de Padova:     „Duminică, 15 Mai.   A trecut şi Duminica şi la mine tot n'a venit nimeni.   La prânz mi-a adus de acasă nişte borş cald de pasare într'un termos, friptură şi pâine albă. Mi le-or fi adus biata mama şi soţia mea.  Ce-or fi pe sufletul şi pe capul lor.

Am gustat câteva linguri din borşul cald, dar slăbiciunea trupului şi durerile din suflet nu-mi permit să mănânc. Aşa ca se usucă ceas cu ceas carnea pe mine. Creşte însă în inima mea credinţa în Dumnezeu. Mă rog în fiecare zi Maicii Domnului şi Sf. Anton de Padova, prin ale căror minuni am scăpat la 1934.  In aceste vremuri de urgie sunt singura mea mângâiere.”

   Încă mai aveţi dubii cum că Codreanu chiar se ruga la "sfântul " papistaş Anton de Padova? Vă mai aduc atunci ca mărturie însăşi Circulara lui Codreanu din 17-18 februarie 1938 prezentă şi în cartea lui Virgil Maxim - IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ, unde la pagina 40 publică acea Circulară a lui Codreanu din 17-18 februarie 1938 cu privire la post şi rugăciune. Voi reda ultima frază a acelei circulare: "În cei 16 ani de luptă, în cele mai grele şi mai primejdioase clipe, am citit la 12 noaptea, timp de 42 nopţi Paraclisul Maicii Domnului. Am mai citit în timpul prigoanei, purtând-o tot timpul la mine, cărticica de rugăciune a Sfântului Anton de Padova."

  Iar Virgil Maxim apreciază acea ultimă frază a circularei în felul următor: "Finalul Circularei îl confirmă pe Căpitan ca trăitor al celor enunţate şi ca verificator al puterilor Dumnezeieşti lucrătoare prin post şi rugăciune."

  Ţineţi cont de faptul că circulara aceea dată de Codreanu către legionari a fost dată în ultima parte a vieţii sale. Aşadar dacă a plecat dincolo cu erezii ecumeniste asta înseamnă că habar nu avea ce este ortodoxia, pentru că ecumenismul este erezia ereziilor după cum ne învaţă  Sfinţii Părinţi.

Iată aici şi dovezi clare care  confirmă faptul că Moţa şi Marin au murit pentru apărarea “creştinismului” papistaş  din Spania, apărând chipurile cioplite ale  “sfinţilor” papistaşi:

În Testamentul lui Ion Moţa găsim scrisoarea din Spania,  în 1936 în care spune:  “Desigur aţi aflat că dorim să luăm şi noi parte câtva timp la lupte, cam o lună de zile, căci pe atât ne-a ţărmurit Corneliu termenul, fiind vorba de un semn viu de unire creştină a inimilor a două neamuri (neamul românesc şi cel spaniol).”    Fraţilor, să nu uităm că neamul spaniol cel catolic este ERETIC!

Tot din Spania, Moţa scria: “Fiara roşie va fi biruită, fără îndoială, până la sfârşit. Căci Biserica (cumva şi cea papistăşească din Spania?) întemeiată de Domnul Hristos nu va putea fi doborâtă „nici de porţile iadului”. .. Noi credem în învierea Bisericii atât în Rusia cât şi în Spania comunistă. Dar această înviere cât şi mântuirea ţării noastre de pacostea stăpânirii lui Antihrist, atârnă de vrednicia noastră! Dumnezeu a spus că Biserica nu va fi doborâtă nici de porţile iadului pentru că Dumnezeu a avut încredere în vrednicia oamenilor, în alipirea lor de Dumnezeu…Dumnezeu a învrednicit pe şapte legionari ai Căpitanului să-şi petreacă sărbătorile Crăciunului şi să aştepte Anul Nou cu mâna pe puşcă, pe grenadă ori pe mitralieră, risipiţi pe străzile Madridului sau în munţii spanioli, în încleştarea luptei împotriva celor care, cu baioneta scot ochii Mântuitorului de pe sfintele icoane şi batjocoresc pe Maica Domnului şi sfântul Ei prunc. Nici o putere, nici o dragoste nu este deasupra Neamului, nu se poate împlini decât în Neamul său, afară doar de puterea lui Hristos, de dragostea pentru el. Hristos este acelaşi şi în Spania şi în România (n.ed. aşa spun şi ecumeniştii de astăzi). Când o oaste diavolească se ridică pentru a izgoni pe Hristos din lume, când pe faţa luminoasă a Mântuitorului se trage cu baioneta şi cu mitraliera, atunci toţi oamenii, din oricare neam ar fi, trebuie să sară în ajutorul Crucii. Cu atât mai mult cu cât cei care lucrează acum la dărâmarea creştinismului în Spania (n.ed. Spania era papistaşă, nu creştină), nu se mulţumesc cu nenorocirea acestei ţări ci vor ataca mâine aşezarea creştinească şi românească a tuturor ţărilor, aşadar şi a României noastre.”

- Tot în  cartea (link) “ RĂSPUNS LA ...” scrisă de legionarul Duiliu Sfintescu,  la pag 288 găsim şi pozele statuilor  “sfinţilor ” catolici cu ochii scoşi din orbite, la vederea cărora Moţa şi Marin au decis să plece în Spania (Sf. Bruno cu ochii smulşi – Măn. Toledo; sculptura unui călugăr franciscan de la Oropese – Toledo, mutilată şi orbită; Statuia Imaculata Concepţie din Sevilla sec XVIII, mutilată de topoare, Sacre Coeur din Malaga;  Cap de Christ din sec XV de la Badajos, separat de corp printr-o lovitură de secure şi cu ochii smulşi; Cap de Christ cioplit în lemn din sec XVII din Maqueda, mutilat şi orbit; Statuia “Fecioara Regilor” din catedrala din Malaga, lovită şi căreia îi lipseşte acum Pruncul).

Să ţinem cont că,  Moţa  a fost delegatul ML care a  participat la 17 decembrie 1934 la Congresul Fascist de la Montreux- Elveția, unde, Ion I. Moța a propus o moțiune în chestiunea evreiască în urma căreia congresul, în unanimitate, hotărăște „să combată acțiunea destructivă a evreilor”.

Ei, cum rămâne fraţilor cu acesti cuviosi, martiri, mucenici, apostoli ai neamului românesc, care s-au alaturat in Madrid trupelor lui Franco ( alt fascist notoriu), care, spun unii, s-au jertfit pentru credinţa strămoşească, cărora unele mănăstiri “ortodoxe” filofasciste le ridică monumente şi le întocmesc acatiste şi icoane? Aceştia au profil de mucenici sau mai degrabă de mercenari?   Şi totuşi, NU vreau să-i judec, dar rămâne o singură mare problemă. De ce unii se joacă de-a Biserica făcându-i sfinţi şi întocmindu-le acestora condace, icoane şi acatiste, încălcând drastic rânduiala trasată de Sf Părinţi şi chiar Sf Sinoade care spun că nu se cuvine creştinilor a cinsti “sfinţi” necanonizaţi ?

- În “Cărticica şefului de cuib”, Punctul 85 Codreanu afirma în Senat un alt lucru halucinant:  „In ce priveste orientarea noastrã, dacã este chestiunea sã alegem între aceste douã extreme, suntem din acei care cred cã soarele nu rãsare la Moscova, ci la Roma. Noi credem cã pãrintii nostri, strãbunii nostri, cari ne-au adus pe pãmântul acesta; oasele lor, cel putin din mie în mie de ani ne trimit câte un sfat bun, câte o idee bunã, în ceasurile noastre grele si dureroase

- În  cartea “IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ” la pag 115,  V. Maxim evocă un moment de ecumenism legionar: 

„Sfintele Paşti 1945.   Profitând de atitudinea indecisă a directorului, am obţinut permisiunea să sărbătorim Sfintele Paşti cu slujba religioasă în curtea închisorii, la Troiţa Nicadorilor, la care să ia parte toţi deţinuţii, şi cei de drept comun. Doar criminalilor de război nu li s-a permis să iasă în curte. Totuşi, cu ajutorul gardienilor prieteni, cei de pe latura opusă T-ului care nu puteau vedea slujba Sfintei Învieri au fost băgaţi în celule cu vedere spre Troiţă. Toţi preoţii noştri împreună cu cei oficiali, ortodox şi greco-catolic, care încă funcţionau, au pregătit slujba Învierii.

La strigarea: Veniţi de luaţi Lumina!, adresată celor „Patru Răsărituri ale lumii” de părintele Ion Marinescu cu un timbru de adevărat Vestitor ceresc, s-au aprins făcliile tuturor, chiar şi ale celor din Celular. Imnul Hristos a Înviat a spart lumina dimineţii, izbucnind ca un strigăt din morţi din piepturile celor osândiţi pentru credinţa în Învierea neamului românesc. Părintele, în afara tipicului, a ridicat Sfânta Cruce spre Celular...„

- În  cartea “IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ” la pag 78,  Virgil Maxim mai evocă şi un alt episod de ecumenism legionar:  „În Transilvania, fiind trei confesiuni dominante, ortodoxă, catolică (mai apoi şi greco-catolică) şi protestantă, preoţii confesori aparţineau acestora. Rolul duhovnicilor este de a pune pe delincvent în situaţia de a realiza conştiinţa păcatului săvârşit şi a se pocăi pentru a fi reintegrat în societate, salvat din mâna diavolului. Duhovnicii oficiau Serviciul Divin şi îndeplineau o funcţie administrativă: cenzori ai corespondenţei, bibliotecari, făceau parte din comisiile de avizare a eliberărilor anticipate (condiţionate), girând îndreptarea morală a vinovaţilor.

La transformarea Aiudului în închisoare pentru politici, acestei structuri organizatorice i s-a adăugat un punct cerut de legionari: preoţii închişi să aibă dreptul de a săvârşi Sfintele slujbe. S-a aprobat cu greu să devină duhovnici, alături de preoţii oficiali ai penitenciarului. Capela ortodoxă şi cea greco-catolică erau arhipline; mulţi rămâneau în curte. Preotul greco-catolic oficial, Părintele Brânzei cu Preotul ortodox oficial, Părintele Marina, erau ca şi fraţi; slujeau împreună şi cu preoţii legionari sau se suplineau când unul din ei lipsea pentru pricini binecuvântate.”

- În  cartea “ RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI” scrisă de Duiliu Sfintescu- la paginile 40 şi 45,  găsim scris despre căpitan că trăia în lipsuri franciscane:  „Stelian Stănicei, secretarul lui Corneliu Codreanu din ultimii ani ai săi (1936-1938) scria într-un portret publicat în 1988: Căpitanul era sărac şi trăia în lipsuri franciscane. Pe vremea când la Iaşi făcea avocatură şi mai câştiga un ban, îl dădea pentru lupta naţională sau ajuta pe cei lipsiţi.”

- În  aceeaşi carte “ RĂSPUNS LA ...” scrisă de Duiliu Sfintescu- la pag 71,  găsim scris cum Căpitanul lăsase  testament ca, în caz de ucidere a sa, locul său la conducerea Legiunii să fie luat de un neortodox, Greco-Catolicul  ION Bănea – nimeni altul decât şeful organizatei legionare din Ardealul de Nord:     „Căpitane, acum când Moţa nu mai este, cine v-ar putea înlocui dacă mişeii ar reuşi să vă ucidă?"

Întrebarea a provocat un fior de gheaţă la toţi cei prezenţi. Căpitanul a răspuns calm, ca şi cum ar fi fost vorba de o chestiune oarecare, de rutină, adresându-se tuturor; -Ce părere aveţi voi?

S-a desfăşurat un dialog între el şi cei prezenţi şi s-au pronunţat rând pe rând, diferite nume.

-       Domnul inginer Clime, spune unul.

-       Clime e de o mare credinţă, dar ţine prea mult la mine personal. Nu credeţi voi că un şef al Mişcării, în afară de credinţă în destinul ce-l construim pentui Neamul Românesc, mai trebuie să aibă multe alte calităţi?...Clime are multe dar ţine prea mult la mine.

-       Domnul General Cantacuzino, spune altul

-       Domnul General e ca un părinte al nostru. El ne-a fost şi ne poate fi de mare ajutor. Ar fi însă prea grea şi apăsătoare pe umerii lui o asemenea misiune. Şi apoi nici el nu s-ar gândi la o astfel de răspundere.

-       Alexandru Cantacuzino, spune altul.

-       Alecu n-ar putea îndeplini această funcţiune, cu toate calităţile lui extraordinare de a dispreţui moartea în bătălie. E prea impetuos. Cu greu s-ar putea adapta la pasul dragostei şi profundei religiozităţi pe care trebuie să meargă Mişcarea, mai ales acum, după jertfa lui Moţa. Alecu e un viteaz. De-acum ţara vrea să vadă şi sfinţi, dacă se poate.

S-au pronunţat apoi, pe rând, numele profesorului Nae Ionescu, Radu Mironovici, Iasinschi, Vasile Cristescu şi ale altora.

Într-un târziu, după un moment de linişte, Căpitanul a spus: Numele lui Ion Bănea nu l-aţi pomenit nici unul dintre voi.

S-a făcut tăcere, după care Căpitanul a continuat: Bănea a trăit cu mine mai bine de doi ani la Căminul de la Râpa Galbenă, la Iaşi. A trăit toate frământările noastre de la începutul Mişcării. Are o minte şi o inteligenţă sfredelitoare, e bun organizator, cu dragoste pentru toţi şi cu calităţile care se cer unui şef. El s-a născut cu aceste calităţi. E un legionar complect şi desăvârşit. Până acum n-a greşit niciodată. E de un mare echilibru intelectual şi sufletesc, educator cu o mare viziune a viitorului şi nu are nevoie de nici o indicaţie de la nimeni.  Evident, faptul că Bănea nu era ortodox, ci unit cu Roma (greco-catolic) -fapt cunoscut de Căpitan şi de noi toţi - nu avea nici o importanţă.  ” 

Însă, Ion Bănea nu a mai apucat să preia  conducerea legiunii doar din cauză că a fost împuşcat în 21 Septembrie 1937 la Râmnicul Sărat.

- În  aceeaşi carte “ RĂSPUNS LA ...” scrisă de Duiliu Sfintescu- la pag 196,  găsim biografia altui legionar de frunte HORIA Cosmovici ( principalul apărător al lui Corneliu Codreanu în procesul de înaltă trădare intentat şi organizat din ordinul camarilei regale):  „La 8 septembrie 1943 Cosmovici face trecerea la Biserica Romano-Catolică în capela privată a Monseniorului Vladimir I. Ghika.

La 16 decembrie se căsătoreşte. Are doi băieţi şi şapte nepoţi. După 1944 a fost arestat de 6 ori şi a făcut în total 17 ani de închisoare, în 1964 este eliberat de la Periprava.

La 13 mai 1969 este ordonat preot greco-catolic de către episcopul catolic  Iuliu Hirţea.  “

- În  aceeaşi carte “ RĂSPUNS LA ...   ” scrisă de legionarul de frunte Preot Prof. Duiliu Sfintescu- la pag 292,  găsim afirmaţia legionarului Preot Profesor Ioan NEGRUŢIU:  „Să dea Dumnezeu ca toată frământarea ecumenistă din ultimii ani să aducă roade bogate. Să ne deschidă cât mai curând ochii minţii şi ai inimii ca să ne facă sâ înţelegem că în faţa noastră avem miliarde de semeni străini de Hristos, dacă nu chiar duşmani declaraţi ai Lui şi ai Bisericii Sale; şi că unirea neîntârziată a tuturor creştinilor în duhul dragostei este un imperativ al vremii noastre.

Cineva, nicidecum neînsemnat (Părintele Dumitru Stăniloae) spunea nu demult, vorbind despre creştinii catolici şi cei ortodocşi că între aceştia, nu se pune problema dacă este posibilă unificarea, ci dacă le mai este îngăduit să rămână separaţi. Dumnezeu să ajute Bisericii Sale!”

- Tot în  cartea -link “ RĂSPUNS LA ...” scrisă de Duiliu Sfintescu-  la pag 217,  este prezentată biografia ecumenistă şi renascentistă a altui legionar de frunte:   „Nicolae ILIESCU   Profesor universitar. Doctor în litere al Universităţii din Padova. Doctor în filozofie al Universităţii Harvard, Cambridge, Massachussets, S.U.A. Timp de 34 de ani, a fost profesor de literatură italiană (Ev Mediu şi Renaştere) la Harvard, trecând prin toate gradele de învăţământ, inclusiv cel de titular de catedră. In prezent e pensionat (parţial), cu titlul de Profesor Emerit. A fost şeful primei Frăţii de Cruce la Liceul Radu Greceanu din Slatina, Olt. Experienţa vieţii lui e numai o reflexie a ceea ce educaţia din Frăţiile de Cruce a însemnat pentru tineretul legionar.

A fost ales şi reales (un total de şase ani) preşedinte la una din cele mai prestigioase societăţi de cultură din S.U.A. şi Canada: The Dante Society of America. Discursul de inaugurare şi l-a început cu fraza: „Le pauvre paysan du Danube..". A fost ales să şeadă pe scaunul marelui poet american Henry Longfellow, fondatorul de acum 90 de ani al acestei extraordinare instituţii... în casa lui, în oraşul Universităţii Harvard.

Este membru al Academiei Americane de Studii Medievale, al Societăţii Americane de Studii despre Renaştere.   A fost, de la început, membru şi colaborator al Societăţii Academice Române, de la Roma, cea mai importantă instituţie de cultură a exilului românesc. A primit cea mai renumită bursă de studii umaniste, dată de Fundaţia Guggenheim.    Preşedinţia Consiliului de Miniştri italian i-a premiat studiul despre Sfântul Augustin („sfânt” de la care a plecat erezia Filioqve), iar secţia culturală a Ministerului de Externe Italian i-a decernat “Medaglia della Cultura”.

În cartea căpitanului “Cărticica şefului de cuib”  Punctul 43 se specifică: “un deputat legionar care a iesit ales într-un judet, trebuie sã alerge în 5 - 6 judete ca sã propovãduiascã credinta cea nouã (?) si sã cheme la viatã toti românii, pregãtind ceasul victoriei.”      La Pct 54 se arată că toti legionarii trebuiau să se roage in comun (fiind printre ei si multi greco-catolici): “rugãciunea, se face în comun de cât mai multi.  De aceea, în sedintele cuibului, care se tin în toatã tara sâmbãtã seara, se vor face rugãciuni….”  Iar  la Pct 64 căpitanul CZC îl citează pe sinucigaşul filosof păgân Seneca: “Cine ştie să moară, nu va fi rob niciodată

Până prin anii 2003 şi  Pr Gh Calciu se declara antiecumenist convins, însă pe catolici îi includea in ograda Adevărului… Si nu era deloc singurul mare teolog care gândea asa. Vedeţi  link  aici  https://www.youtube.com/watch?v=o31hKbMjhJQ

Foarte grav, Gheorghe Calciu, după mai multe Sf Canoane în frunte cu Canonul 10 al Sinodului I Ecumenic,  nu avea voie să fie hirotonit preot în anii '70 întrucât în perioada reeducării de la Pitești acesta nu doar că s-a lepădat de Hristos, dar și devenise unul dintre cei mai temuți torționari reeducatori printre deținuți.

Sf. Sinod I Ecumenic, Canonul 10 spune:  “Câți au căzut, adică s-au lepădat de Domnul nostru Iisus Hristos, apoi s-au pocăit, nu se fac prezbiteri (preoți). Căci cum este cu putință a se face prezbiter cel ce după canoane este oprit a se împărtăsi cu dumnezeiestile Taine până la moartea sa? Pentru aceasta si canonul acesta zice, că, acei câți dintre cei ce s-au lepădat de Hristos s-au hirotonisit, ori pentru că arhiereul cel ce i-a hirotonisit nu stia lepădarea; sau pentru că stia dar n-a băgat samă, sau au socotit că hirotonia poate ca si botezul să-i curățească. Aceasta zic, a se hirotonisi adică prin nestiință, sau în stiință, nu aduce vreo împiedicare bisericescului canon, încât a nu-i opri despre a lucra preoția, nu.  Însemnează însă, că nu numai cei ce mai-nainte de hirotonie s-au lepădat de credință apoi hirotonisindu-se se caterisesc, ci si câți după hirotonie s-au lepădat, citește și canonul 62 apostolesc.“

Plus că, mulți legionari (Justin Pârvu, Gheorghe Calciu, Papacioc șamd) au fost membrii ai Frățiilor de Cruce (Pidalionul interzicând Frățiile de Cruce).

Se pare că unii preoţi legionari au apucat să scape partial de concepţiile ecumeniste. Consider că preoţii legionari Pr Arsenie Papacioc sau Pr Justin Pârvu au fost partial puşi la punct în privinţa gravei erezii ecumeniste de către nucleul obştii Sihăstria-Secu format din Pr. Paisie Olaru, Ilie CLEOPA, Ioanichie Bălan şamd. Se ştie că Pr Arsenie Papacioc a fost mulţi ani ucenicul în pustie al Pr Ilie Cleopa, iar Pr Justin Pârvu i-a avut chiar ca duhovnici pe Pr Ilie Cleopa sau Paisie Olaru. Din păcate, se pare că nu au scăpat complet de sminteala legionară, și nici cea ecumenistă.

Cei mai periculoșipreoți ecumeniști sunt cei ce se dau antiecumeniști, dar după exemplul Pr Justin promovează intens ecumeniști fasciști.

În acest   (link)  al asociaţiei filolegionare fg manu  găsim un articol recent în care suntem informaţi că  pe 9 Martie 2015  “ În faţa Monumentul Luptătorilor Anticomunişti din Braşov a avut loc o slujba religioasă de pomenire şi comemorare săvârşită de un sobor de 10 preoţi din cultele: ortodox, greco-catolic, evanghelic şi reformat.” 

Tot pe siteul asociaţiei filolegionare fg manu (link)  aflăm  despre o altă mare căpetenie legionară de confesiune neortodoxă, părintele (unit cu Roma) Virgil Puşcaşiu - Şeful Banatului Legionar,  zonă de mare importanţă pentru ML, de unde s-au obţinut în 1937 cele mai multe voturi.   “Unul dintre legionarii de elită ai generaţiei interbelice, a fost preotul greco-catolic Virgil Puşcaşiu.  Virgil Puşcaşiu s-a născut în 1902 în localitatea Gurba, jud. Arad, părinţii săi fiind Ioan (preot greco-catolic) şi Irina (casnică). S-a căsătorit cu Elvira Grozescu, învăţătoare, cu care a avut 4 băieţi (unul din ei, Horia, va deveni în anii’80 cunoscutul speaker de la Vocea Americii). A făcut facultatea de Teologie şi a funcţionat ca preot în mai multe parohii din zona Banatului… După interzicerea Bisericii Greco-Catolice, în 1948, a lucrat ca muncitor la Timişoara, de unde a fost arestat din nou în 1951 şi a pătimit în închisorile comuniste Timişoara, Cap Midia, lagărul Oneşti, fiind eliberat în 1955.”

 Alt mare filo-legionar cunoscut şi etalat acum de cei contemporani este Nicolae Steinhard (convertit în temniţele unde se aflau şi legionari) care în Jurnalul fericirii – evocă la pag 82 un moment ecumenist tipic legionar:  

” 10-15 Martie 1960.    Lecţiile de catechizare merg foarte repede; părintele Mina e îngăduitor şi nepretenţios, şi e drept că şi eu mă dovedesc a cunoaşte destul de multe. Cei trei preoţi se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, ce vreau să fiu, catolic sau ortodox? Le răspund tară şovăială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. Dar cei doi greco-catolici vor asista la botez şi ca un omagiu pentru credinţa lor şi ca o dovadă că înţelegem cu toţii a da viaţă ecumenismului într-o vreme în care Ioan al XXIII-lea e pe tronul pontifical, voi rosti crezul în faţa preoţilor catolici. Toţi trei îmi cer să mă consider botezat în numele ecumenicitătii şi să făgăduiesc a lupta –  dacă-mi va fi dat să ies din închisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu. Ceea ce făgăduiesc din toată inima. Nu se poate şti cînd vom fi scoşi din celula 18 (e de tranzit) şi răspîndiţi pe unde s-o nimeri. Este aşadar bine să nu mai amînăm. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin Urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă şi efectuarea botezului. N.N.P. a avut dreptate. ”

Iar la pag 326 Steinhard afirmă: „1963 în celula 88 de la Gherla, mare şi ticsită, sunt mulţi preoţi de toate confesiunile. Ecumenismul e pus în practică, în fiecare dimineaţă, din iniţiativa unui preot dîrz şi a unor mireni inimoşi, se organizează o slujbă interconfesională. Stau laolaltă preoţi romano-catolici, uniţi, ortodocşi, pastori luterani şi calvinişti. Unul din luterani e partizan al mişcării liturgice (Berneuchncr Bewegung) din cadrul protestantismului. Cîţiva predicatori sectanţi se ţin la început de o parte. Apoi unii dintre ei (şi tolerantul Traian Crăcea, băiat excelent) ni se asociază.   Nimic nu poate reda splendoarea acestei slujbe lipsită de altar, odăjdii, icoane, tămîie, orgă şi obiecte de cult. Siluetele slabe îmbrăcate în zeghe, capetele tunse, feţele palide, cuvintele şi cîntecele murmurate (să nu audă caraliii) făuresc o atmosferă care rivalizează prin intensitate şi energie creatoare de entuziasm cu cele mai fastuoase ceremonii din cele mai măreţe catedrale ale lumii. Locurile magice ale creştinităţii -Capela Sixtină, catedrala din Chartres, Sfinta Sofia, Athosul, din Wart-burg, mănăstirile Zagorsk şi Optino – par a fi toate aici, în duh şi in principio. Ne simţim ca în catacombe, dacă ar veni peste noi primejdiile şi năprasnele sunt sigur că toţi le-am înfrunta. Cuvintele Domnului: unde sunt doi sau trei adunaţi, în numele Meu voi fi şi Eu îşi află aplicarea. Nu, nimic nu poate reda, explica, transmite incomparabila frumuseţe a slujbelor acestora de înfrăţire ecumenică. Lor, cel puţin tot atît de bine ca societăţii dinainte de revoluţia franceză, li se pot aplica vorbele lui Talleyrand: cine nu le-a apucat nu ştie ce-i la douceur de vivre. Prezenţa lui Hristos este orbitor de evidentă şi orice s-ar întîmpla mai tîrziu – nu ne-am prefăcut în îngeri – nu se va putea şterge senzaţia de răpire la cer pe care o dă improvizata pseudo-lirurghie. Încercăm şi un sentiment de adîncă recunoştinţă faţă de cei ce ne-au pus în situaţia de a ne împărtăşi din asemenea inimitabile şi incomparabile momente care ne scot din timp mai tare decît madeleinele lui Proust. ”

În Jurnalul fericirii – Nicolae Steinhardt mai scrie la pag 418:  

„15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Hristos, naş de botez fiind Emanuel Vidraşcu (coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoţi catolici, doi preoţi uniţi şi unul protestant, „spre a da botezului un caracter ecumenic”.

Tot pe siteul asociaţiei filolegionare fg manu (link)  avem mărturia doamnei Aspazia Oţel Petrescu care povesteşte cum se spovedeau şi împărtăşeau la preot greco-catolic (unit cu Roma):    “Eram în postul Paştelui. Neamul românesc urca muntele Golgotei presărat cu jertfe omeneşti. Nu ne mai găseam liniştea şi ne rugam pentru cei ce s-au dus. În grupul nostru era şi un preot greco-catolic. Părintele era dintr-un sat din apropiere. Ajunseserăm în Săptămâna Mare. Cum se lăsa noaptea, el pleca în satul lui, căci păstorul nu-şi părăseşte turma. Făcea slujbe şi îşi spovedea şi împărtăşea enoriaşii, după desfiinţarea bisericii greco-catolice şi arestarea preoţilor. Ziua, Părintele se ocupa de noi. Ne-a slujit, ne-a spovedit şi ne-a împărtăşit. A fost o săptămână de post şi rugăciune... În Joia Mare am ascultat cele 12 evanghelii, iar Vineri am participat la Prohod. În Ajun, când a început să se îngâne ziua cu noaptea, Leon Şuşman ne-a dus, cam două ore, până într-o pădure de foioase. Aici a venit Părintele, cu sătenii lui iar noi a trebuit să fim liniştiţi, ca să nu ne vadă cei ce vor veni... Am auzit paşi şi vocea puternică a Părintelui: „Veniţi de luaţi lumină!”. Sătenii şi-au aprins lumânările, pregătiţi să-L primească pe Iisus cel Viu. Şi noi L-am primit, dar fără lumânări aprinse.    Cu două zile înainte, reuşisem să mă împărtăşesc. În arestul tribunalului era şi un preot greco-catolic... Fiind, întâmplător, nesupraveghiate, am auzit din celula alăturată vocea preotului: „Aşezaţi-vă în genunchi şi mărturisiţi-vă păcatele”. Apoi, rostind semnul Crucii, ne-a strecurat pe sub uşă 12 bucăţele minuscule de pâine, învelite într-o foaie de hârtie. „În loc de vin , beţi apă”, a mai zis preotul. „Eu binecuvântez”. Totul nu a durat mai mult de două minute.” 

Şi pe siteul rostonline  link găsim dovada duhului ecumenist al ML şi în cazul lui Ion Gavrilă Ogoranu (cunoscut legionar, de confesiune greco-catolic, apropiat al episcopului greco-catolic Ioan Suciu, şeful rezistenţei armate al partizanilor din Munţii Făgăraşului care aşteptau sosirea americanilor eliberatori).  “Anchetat 6 luni de Securitate, Gavrilă a fost eliberat la interventia directă a  presedintelui american Richard Nixon.

La trecerea sa în veşnicie, trupul neînsufletit al lui Ogoranu a fost depus timp de trei zile în biserica din satul Galtiu, în care slujesc deopotriva ortodocsi si greco – catolici. Slujba de înmormîntare a fost oficiata de un sobor de preoti greco-catolici si ortodocsi. Iar înainte de a scoate sicriul din biserica, un preot a dat citire unui mesaj din partea lui Lucian Muresan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România.   De asemenea, badia Gavrila va fi pomenit de noi toti în fiecare an, în prima duminica dupa Sf. Ilie (20 iulie), la Manastirea Brîncoveanu din Sîmbata de Sus – Brasov (Arsenie Boca), unde are loc comemorarea "partizanilor" ucisi în munti sau în închisori. Vreme de 15 ani, ceremonia de la Sâmbăta de Sus a fost organizata de Ion Gavrila - Ogoranu, supravietuitor al luptelor din munti.  Ion Gavrila a fost initiatorul pomenirii de la Sîmbata, împlinindu-si astfel, în parte, un legamînt facut cu camarazii săi, în prima zi de Pasti a anului 1952, la manastirea Brîncoveanu. Atunci, au jurat ca acei care vor supravietui le vor aduna ramasitele pamîntesti celor ucisi de comunisti si le vor îngropa la manastire, pentru a le cinsti cum se cuvine. Dupa 1990, lînga manastire, Gavrila, ajutat de alti fosti detinuti politici, a ridicat o cruce înalta de marmora alba pe care a scris numele celor care s-au jertfit în munti. Oasele camarazilor sai nu le-a mai gasit.”

Tot pe siteul asociaţiei filolegionare fg manu (link)  găsim scris: “La Roman a avut loc o nouă manifestare culturală din seria “Martiri şi mărturisitori ai neamului românesc (1948 - 1989)” vineri, 20 martie, în sala de conferinţe a Hotelului Roman. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală “Petru Tocănel” din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan în colaborare cu Asociaţia “Mitropolit Visarion Puiu”, Societatea Culturală “Clepsidra”, Liceul Romano-Catolic “Sfântul Francisc de Assisi” şi Colegiul Naţional “Roman-Vodă”. Preotul Tiberiu Roşu, de la parohia ortodoxă Stejaru, a conferenţiat pe tema “Viaţa şi moartea în închisorile comuniste”. “Mă bucur că aceste teme trezesc interesul tinerilor, aflaţi în număr mare în sală, şi îi felicit pentru această atitudine”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

  Iată ce spune al titan, şi el “sfânt” al închisorilor – PETRE ŢUŢEA, în ultimii ani de viaţă,  în acest interviu video https://www.youtube.com/watch?v=SYmoUAvW1a0:

La Min 6:55  “... îmi pare bine dacă poporul român dispare, asta e soarta unui popor de năuci. În situaţia asta e un popor de imbecili...... la unguri era ocupatie militară rusă dar strigau jos comunismul iar la noi nu  e picior de soldat străin dar puţim a căcat. Popor nul! Am suferit 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi.”  La 9:15 îşi reneagă ironic calitatea de român spunând “Eu nu sunt Român ci mai degrabă turc, pentru că să faci atâţia ani de temniţă pentru un neam de cretini, asta numai eu am fost în stare”. Aşadar, chiar el recunoaşte că nu a fost în temniţă pentru mărturisirea Lui Hristos ci pentru idolul “ŢARĂ”. 

La min 33:55 Ţuţea îşi argumentează şi el crezul ecumenist spunând că “Noi, suntem biserica autoritară, şi catolicismul şi ortodoxia! Dacă vezi un popă beat îi spui sărutmâna!”  iar la min 34:30 îşi arată caracterul rusofob şi combate apologetica ortodoxă a reporterului în favoarea greco-catolicilor uniţi cu Roma spunând: “Nae Ionescu, spre regretul meu, a fost colaborator şi a greşit integral! Deoarece prin sacerdoţiul Blajului (greco-catolic) dumneata nu scrii cu chirilică.Din punct de vedere românesc, Dumnezeu e român. Sau dacă (Dumnezeu) nu este român atunci este împotriva Lui. Ce au făcut episcopii ortodocşi în timpul lui Ceauşescu? Au mâncat căcat ortodox! Ce au făcut sacerdoţii greco-catolici? Toţi cu excepţia unui cardinal au murit în temniţă! Dacă sinodul e un căcat... şi eu put a căcat...”  Canonizaţi-l şi pe acest “sfânt” al închisorilor. Am ajuns să cred că doar nemăsurata milostivire a Lui Dumnezeu încă ne opreşte a fi călcaţi în picioare iar de ruşi.  Căci am merita!!!

Tot Tutea a declarat:  “Nu se poate spune că mişcarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici naţional-socialismul german n-a durat şi erau similare cu mişcarea legionară. Deosebirea dintre ele şi miscare este aspectul religios al mişcării legionare.” sau "legionarismul nu putea să iasă câştigător deoarece avea la baza o eroare – naţionalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfârşitul legionarilor" .

Despre NICHIFOR CRAINIC

Observând fervoarea cu   care “patriotii” cer  azi canonizarea sfinţilor închisorilor în rândul cărora la loc de mare cinste se află şi Nichifor Crainic – unul dintre membrii şi mentorii de vază ai Mişcării Legionare şi ai lui CZ Codreanu, m-am hotărât să-i studiez şi acestuia câteva din “operele” sale revoluţionare.

 De exemplu, în broşura “STATUL ETNOCRATIC”  scrisă de Nichifor CRAINIC (Carte -Cod ISBN: 978-606-93480-5-5)  editată şi redistribuită de Fundaţia (filolegionară) Sf Martiri Brâncoveni – Constanţa, la Capitolul II “BISERICA” în pag.17 autorul aduce imixtiune  în treburile interne ale BOR enunţând câteva măsuri grave:  „Românii uniţi cu Roma, catolici în dogmă, au rămas ortodocşi prin forma şi prin esenţa cultului. În mod practic, şi ei fac parte din Biserica naţională. Tineretul de amândouă confesiunile va fi crescut în duhul solidarităţii tradiţionale. Interesul statului e să cultive ce uneşte, iar nu ce desparte. Manualele didactice confesionale vor avea această ţinută. O impune conlocuirea cu alte neamuri faţă de care românismul trebuie să fie un bloc solidar... Preoţii vor sta sub autoritatea chiriarhală şi vor fi salariaţi de stat. Se va introduce principiul gradaţiilor prin examene, cu referire specială la activitatea în parohie. Preotul nu e numai un paznic al datinilor...  Mănăstirile ţării se vor reorganiza sub o comandă unică. Monahii vor fi selecţionaţi după aptitudini şi repartizaţi în grupe de contemplaţie, de cultură, de propagandă şi de samaritarism.”  Mie personal îmi pare teribil de grav acest ultim pasaj al “sfântului” Nichifor CRAINIC!   Iar la capitolul VI autorul dictează felul de viaţă la care trebuia să adere muncitorimea română: “În afară de orele de muncă, viaţa muncitorească va fi organizată după modelul statelor naţionale din Apus: case culturale, educaţie morală şi fizică, teatru, cinematograf, sport, excursiuni în ţară şi străinătate. ”   Iar la capitolul XI -MARELE PLAN DE RECONSTRUCŢIE, ne spune că acest plan  va fi “popularizat şi acceptat de naţiunea întreagă, executat de echipe guvernamentale alese din elitele profesiunilor şi controlat de Parlament, acest plan va fi supravegheat de Majestatea Sa Regele, căci în statul etnocratic, Regele e factorul dinamic al întregii opere de creaţie românească.

Marele plan de reconstrucţie a statului etnocratic angajează întreaga naţiune, prin profesiuni, la munca de creaţie, sub tutela si autoritatea Majestăţii Sale Regelui.”       Iată fraţilor, în ce ar fi transformat ţara demenţa acestor  oameni dacă Dumnezeu nu I-ar fi oprit ...  Înapoi fraţilor la Sfinţii Părinţi, la cei adevăraţi, canonizaţi de Biserică, şi nu mai alergaţi după cai verzi pe pereţi prin puzderia de pseudo-sfinţii veneraţi azi de majoritatea românilor! Mai bine adăpaţi-vă fraţilor de la izvoarele curate ale ortodoxiei, din scrierile Sfinţilor Părinţi.

Ce mai găsim scris de  Nichifor Crainic:  în ziarul GÂNDIREA (Anul XX - 1941, Nr.7) , găsim un articol halucinant în care Crainic evocă laudativ Hitlerismul, în timp ce Ruşii şi Grecii  ne erau prezentaţi şi înfieraţi ca duşmani:  „Nici o cucerire nu durează dacă nu e pecetluită de sângele jertfelor, — ne spunea noul Mareşal al României (Antonescu) cu puţin înnainte de a deslănţui războiul sfânt. Dacă anul trecut ni se luase până şi posibilitatea de a ne lupta, anul acesta ea a devenit un adevărat privilegiu acordat nouă, Românilor. Căci în Europa de azi se numără pe degete popoarele cărora li s'a dat onoarea de a se rândui „umăr la umăr" cu cea mai puternică armată din lume, care e armata lui Adolf Hitler. Iar dintre puţinii favoriţi, noi suntem cei dintâiu ca număr şi ca sacrificii.  Când am pierdut o treime din ţară, România era încă democrată şi se dărăpăna sub garanţiile Angliei. Basarabia şi  Bucovina le-am recucerit sub garanţiile Reichului naţional-socialist.

Dacă nu cunoaştem niciun sacrificiu englez făcut vreodată pentru noi, neamul românesc nu va trebui să uite în veacul veacului că sângele eroilor germani a curs pentru pământul strămoşilor noştri, precum sângele nostru a curs pentru noile idealuri, propuse lumii europene de Adolf Hitler.   Fuhrerul german s'a înscris deja în istorie printre ctitorii României. El ne-a redat putinţa de a lupta; prin el am şters rugina de pe arme şi am suflat cenuşa defăimării de pe numele ţării; el a încărcat pe cel dintâiu ostaş al nostru cu cinstea fără asemănare, chiar între popoarele privilegiate, de a comanda o parte din oastea germană înfrăţită cu a noastră; prin el am câştigat iarăşi pământul delà Ceremuş şi delà Nistru.   Gândiţi-vă la prăpastia prăbuşirilor de ieri, ca să puteţi măsura cu toate dimensiimile bucuriei culmea pe care stăm astăzi!”  şi    “Dacă e vorba de latinitate, ochii noştri s'au îndreptat mereu spre steaua italică şi am văzut în  corporatismul mussoliniain formula ce trebuie  adaptată realităţilor româneşti, pentru a ieşi din anarhia democrată şi din haosul social al politicei interne.”    şi    “In ce priveşte slavismul, el a rămas, mai ales după dispariţia imperiului habsburgie, singura mare primejdie pentru statul român, — primejdia de ieri, de astăzi si de mâine. Slavismul, — adică Rusia. Istoria ne învaţă că mai mult am pierdut când am crezut că Ruşii ne-ar fi prieteni sau ocrotitori decât atunci când ne-au fost adversari pe faţă. Această constatare ne duce la concluzia inevitabilă că o bună înţelegere între noi şi Răsăritul slav nu e posibilă, dacă voim respectarea integrală a teritoriului şi a statului românesc. Axioma, delà care trebuie să pornească oricând orientarea politicei noastre externe, e următoarea : Statul român există împotvioa voinţei Rusiei.

Câtă vreme va dura la Răsărit de noi o forţă slavă  organizată, ea ne va fi duşmană chiar dacă s-ar declara prietenă. Sigur, nimeni dintre noi nu-şi închipuie că izvorul care alimentează această duşmănie, ar fi numai Basarabia. Cu Basarabia sau fără Basarabia, nu se modifică nimic din soarta imensului imperiu rusesc, dar nu se modifică, mai ales, atitudinea rusă faţă de România. Dacă Basarabia încorporată României însemnează ostilitate din partea Moscovei, Basarabia încorporată Rusiei n'a însemnat niciodată satisfacţie.  Magistralul expozeu al Fuhrerului german, prin care justifică atacul împotriva Sovietelor, ne-a desvăluit odată mai mult acest adevăr, dând pe faţă intenţia exprimată de Molotov la Berlin, în Noembrie 1940, de a cotropi Moldova şi de a invada Balcanul.  Rusia de orice nuanţă, ţaristă sau comunistă, are aceeaşi năzuinţă imperialistă să iasă la marea sudică. Colosul ei eurasiatic poate să respire în largul apelor prin Wladivostok spre Pacific, prin Murmansk spre Nord, prin Kronstadt spre Baltica, dar o ieşire la Mediterana, pe care să fie stăpân, nu are. Delà Petru-cel-Mare până la Stalin, se manifestă aceeaşi tendinţă de a scăpa de sufocare prin răbufnirea spre Sud.  Sub ţari, în veacul al XIX-lea cu deosebire, acest imperialism economic apărea înveşmântat pe deoparte în odăjdiile ortodoxiei, iar pe de alta colorat de aşa zisul ideal panslavist.

Doctrinarii slavofilismului — curent de naţionalism reacţionar îmbinat cu (radiţionalism pravoslavnic, — concretizau năzuinţa de expansiune spre Sud în Constantinopol, care trebuia să devină cetate ţaristă, şi motivau acest lucru prin titlul ce şi-l arogase Rusia, de protectoare a ţărilor ortodoxe din Balcani, împotriva Turciei.”    şi     “Astfel, tendinţa de acaparare a Constantinopolului şi de comunizare a Europei occidentale (din partea Rusiei) constituie motivarea binecuvântată a uriaşei cruciade împotriva Moscovei. Noi, Românii, suntem deopotrivă de interesaţi în această cruciadă. Ea însemnează pentru noi nu numai eliberarea teritoriilor smulse de Ruşi şi a fraţilor de sânge risipiţi dincolo de Nistru, dar şi asigurarea pentru ziua de mâine a fiinţei statului naţional românesc. Ea însemnează apoi salvarea ordinei sociale interne de primejdia bolşevizării şi libertatea de a concepe această ordine pe temeiurile naţionalismului de stil nou. Ea însemnează, în sfârşit, încadrarea definitivă a României în Europa nouă, aşa cum o gândeşte cuceritorul continentului, Adolf Hitler.”    Şi faţă de greci N Crainic  arată dispreţ:  “Cât Athosul  a fost sub dominaţie grecească, în semn de recunoştinţă pentru fabuloasa noastră generozitate, călugării români din Sfântul Munte au fost persecutaţi în chip neomenos.”

Ioan Ianolide, unul dintre “sfinţii închisorilor” faţă de care ECUMENeu am avut mare evlavie până acum, îl considera pe Nichifor Crainic drept “cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii”.

Revenind la scrierile codreniste, remarc faptul că în tot cuprinsul cărţii PENTRU LEGIONARI, nu găsim nicio referire la vreun duhovnic de care să facă ascultare, ba chiar nu găsim nici măcar o singură dată cuvântul “ortodox” sau “duhovnic” sau orice referire la ortodoxie.  În schimb este cvasiprezentă formularea generală “Biserica Creştină” şi omul nou, formulând astfel chiar şi un Crez (?!?) al Socialismului Naţional-Creştin pliat pe modelul crezului niceo-calcedonian: “Cred .... Şi într-unul mare şi puternic "părinte al muncitorilor" şi Rege al ţăranilor, Ferdinand I-iul, care pentru fericirea României totul a jertfit şi care pentru mântuirea noastră una cu poporul s-a făcut. Care în fruntea oştilor de la Mărăşti şi Mărăşeşti a biruit, şi care din nou cu dragoste şi încredere se uită către ostaşii ce-i datorează credinţă, şi care vor găsi în cazărmi o adevărată şcoală a naţiunii, pe care să o treacă în termenul de un an. Într-un tricolor înconjurat cu razele Socialismului Naţional-Creştin (nazism), simbol de armonie între fraţii şi surorile României Mari. Într-una Sfântă Biserică Creştină cu Preoţi trăind din Evanghelie şi care să se jertfească apostoleşte pentru luminarea celor mulţi..”  

DEMENŢĂ ÎN ULTIMUL HAL !!!

Să observăm şi  aportul direct al  Pr Arsenie Boca,  “sfântul” călugăr care umbla deseori în binecunoscuta rasă albă asemenea iezuiţilor, la salvarea “cu preţul vieţii”  a multor  manuscrise “preţioase” ale marelui teolog ecumenist  Nichifor Crainic.

Ca să vedem şi starea duhovnicească a clericilor BOR filolegionari (erau mulţi Ierarhi si foarte multi preoţi), să vedem  şi o mostră de ecumenism venită din partea unui Înalt Ierarh ortodox al acelor vremuri IPS CALINIC ARGATU   link :    “Aşa a fost de la Dumnezeu,  ca România Ortodoxa sa aibă în sînul ei un Rege catolic si o Regină protestantă (Carmen Sylva), un fel de model european ecumenic !  Episcop al Argesului si Muscelului  CALINIC ARGATU ”.  

De remarcat faptul că, în anul 1869 Regina Elisabeta (Carmen Sylva) s-a casatorit cu Domnitorul Carol-I din dinastia de Hohenzollern, respectînd Constitutia României care prevedea că printul putea sa se casatoreasca doar cu o fată de înaltă viţă nobilă straină. Ţineţi cont mai ales de faptul că, Regina Elisabeta (Carmen Sylva) de confesiune protestantă a fost apoi  inmormântată cu sobor ortodox la Măn. Curtea de Arges fără să aibe botez ortodox, iar Noul Testament, editat în 1859 avea coperta de argint în imagine si dedicată aceleiaşi Regine Elisabeta.

Înţeleg iar acum de ce suntem văzuţi ca ULTIMII între neamurile ortodoxe.

  Acum vă supun atenţiei o poezie de-a lui Radu Gyr dedicată lui Codreanu:

Mergi printre noi cu sfânta-ţi moarte vie,

ne tămăiezi cu marea ta tăcere...

Mormântul tău e numai înviere,

Prin tine luminăm de Veşnicie.

Prin tine bem, setoşi, din Mântuire

Prin tine doar, ne-am curăţit de zgură...

Izvor ne eşti şi cină şi zidire

Şi patrafir şi cuminecătură...

Eşti azima (împărtăşania catolicilor, provenită de la evrei) pe care 'n plâns o cere

Inima noastră pururerea flămândă.

Eşti drumul nostru către zări de miere,

Eşti perna pentru tâmpla fumegândă.

Eşti ruga ţării pentru biruinţă,

mistria noastră 'n aur ferecată,

dalta de foc înfiptă în credinţă...

Mormântul tău e viaţa noastră toată

….

Luăm un pumn de lut din groapa sfântă

şi-l punem pe vechi răni de închisoare;

şi rănile din noi tresar şi cântă,

se fac medalii şi zâmbesc în soare...

 (poezia “Mormântul Căpitanului”)

Dacă nu v-aş fi spus cui îi este dedicată poezia aţi fi crezut că este un imn dedicat lui Hristos, nu-i aşa? Mă întreb acum dacă a fost o fi o simplă coincidenţă faptul că Radu Gyr a fost înmormântat în cimitirul Bellu-Catolic...

Tot la categoria ecumenism – ocultism poate fi încadrat şi celebrul Mircea ELIADE, un alt mare mentor legionar care era deja practicant yoghin când a fost acceptat în rândurile Mişcării Legionare, scoţând în intervalul 1931-1936 multe cărţi ezoterice culminând în 1936 cu mult controversata carte "YOGA", fapte ce nu l-au împiedicat pe Codreanu să-l accepte fără probleme în rândurile Mişcării Legionare în anul 1937.   Cartea Yoga din 1936 apare simultan în limbile franceză și română. Nu am auzit niciun legionar al acelor vremuri care observând cărţile ultra-eretice editate de Eliade să ia atitudine faţă de gravele derapaje de ordin duhovnicesc în care se complăcea “marele” mentor legionar.

   În  cartea -link “ RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI ....” scrisă de legionarul Duiliu Sfintescu-  la pag 203 găsim biografia lui Eliade: 

„Mircea ELIADE  Născut la Bucureşti la 28.02.1907.

Licenţiat în filozofie la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, cu o teză despre filozofia Renaşterii (1928). A avut ca profesor pe Nae lonescu, devenind unul din străluciţii prieteni ai acestui „Socrate al filozofiei româneşti".

În perioada Dec. 1928 - Dec. 1931 studiază în India şi îşi susţine licenţă la Calcutta.

După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta, până în anul 1934.

Stim bine şi  mărturia  Pr Arsenie Boca care se hrănea intens cu studiile ezoterice ale lui Eliade de la Calcutta:  “Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Toate acestea ma interesau sa le aflu si sa le probez in vederea calugariei”  mărturisea la acea vreme Pr Arsenie Boca.

-În 1933 Eliade îşi ia doctoratul în Filosofie cu o teză despre „Gândirea şi practica în Yoga" după care  îi apar o serie de opere: „Isabel şi apele diavolului (1930), Maitreyi (1933), Şantier, Huliganii, Nuntă în cer, întoarcerea din rai, Domnişoara Cristina, Şarpele -considerat de Eliade simbol al renaşterii şi al fertilităţii..

1933-1938 predă cursuri de filozofie şi Istoria religiilor la Universitatea Bucureşti.

-In 1938 este arestat şi deţinut la Miercurea-Ciuc împreună cu elita legionară, printre care profesorul său Nae lonescu.

- 1940-1941 ataşat cultural la Londra şi 1942-1945 la Lisabona.

In 1945 se stabileşte la Paris, unde predă istoria religiilor, întâi la Ecole Pratique des Hautes Etudes, apoi la Sorbona;

Din 1956 devine profesor titular la Catedra de istoria religiilor a Universităţii din Chicago (din 1985 avem Catedra de Istoria Religiilor „Mircea Eliade" de la Universitatea din Chicago care îi poartă şi azi numele). În acest timp mai apar: Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore, Pe strada Mântuleasa, La ţigănci, Noaptea de Sânziene, în curte la Dionis, Tinereţe fără bătrâneţe, Nouăsprezece trandafiri. Opera sa de căpătâi va fi „Tratat de istoria religiilor" - Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi.

Savant de renume mondial, devine membru de onoare al Academiei Americane (1966), Britanice (1970), Belgiană (1975).

Doctor Honoris Causa al Universităţii Yale (1966), La plata (1969), Loyola-Chicago( 1970), Colegiul din Boston (1970), colegiul din Law-La-Salle din Philadelphia (1972), Colegiul Oberlin (1972), Lancaster (1975), Sorbona(1976), Washington(1985).

În cartea căpitanului “Cărticica şefului de cuib” Partea-I, Punctul 7 se specifică: „Cuibul adunat este o biserică... în care se vor cânta doar cântecele trimise de Legiune”

  EZOTERISM prin folosirea de talismane – venerarea materiei

În Cărticica Şefului de Cuib,  la pct83 Codreanu ne prezintă şi dimensiunea ezoterist-ocultă a M.L., prin folosirea talismanelor, săcuşorul cu ţărână fiind -TALISMANULUI LEGIONARULUI:   “Cu ţãrâna astfel amestecatã s-au umplut mai multe sãculete mici, dându-se fiecãruia, dupã facerea legãmântului, pentru a-l purta la gât.. Ion Mota a luat legãmântul lui Corneliu Codreanu, dupã care i-a încredinţat acestuia sãcusorul cu tãrânã. Dupã aceea Corneliu Codreanu a luat legãmântul lui Ion Mota si celorlalti.   Acest legãmânt a constat din 5 întrebãri si rãspunsuri, anume:  1. Te legi ca pentru Dreptatea Patriei primejduite sã înfrângi toate dorintele si interesele tale personale?  - Rãspunsul: Da!  2. Recunoscând cã stãpânirea jidanilor asupra noastrã ne aduce pieirea sufleteascã si nationalã, te legi frate cu noi sã lupti penru apãrarea, curãtirea si dezrobirea pãmântului strãmosesc? - Rãspuns: Da!   3. In aceastã luptã te vei supune Legiunii Arhanghelul Mihail? - Rãspuns: Da! 4. Vei purta aceastã tãrânã cu evlavie la pieptul tãu? - Rãspuns: Da! 5. Si nu vei pleca dintre noi? - Rãspuns: Nu voi pleca!”      şi    “Astfel s-a încheiat ziua de Sf. Arhanghel Mihail si Gavril. Fie ca purtând fiecare la inima noastrã ca talisman Sfânta ţãrânã a pãmântului strãmosesc, sã scoatem din ea sângele vitejesc si sã-l turnãm în vinele noastre.”

În “Cărticica şefului de cuib”  la Punctul 89 Codreanu impune o altă idolatrie:  a patriei cel puţin egală cu Dumnezeu:  „De acum încolo de un singur glas va trebui sã ascultati, tainic si nepãtruns ca Dumnezeu: chemarea patriei. Acest glas sã-l audã toatã suflarea voastrã. Lui sã vã supuneti într-un singur suflet.”

În cartea căpitanului “Cărticica şefului de cuib” Partea-I, Punctul  -              16 BIS este descris spiritul de neliniste si de tulburare în care se desfăşurau în în zilele sfinte marsurile legionare: “ Duminica si în zilele de sãrbãtoare cuiburile de toate categoriile: Frãtii, Cetãtui, etc., trebuie sã se obisnuiascã a pleca în mars. Noi nu ne cunoastem  tara. Unii nu-si cunosc nici satul vecin.  In zilele de sãrbãtoare, pe ploaie sau pe vreme bunã, iarna sau vara, sã iesim afarã în mijlocul naturii. Pãmântul românesc sã devinã un furnicar în care sã se întâlneascã pe toate drumurile mii de cuiburi alergând în toate directiile.”

 ÎNJURĂTURI în cărţile legionare

- În  cartea (link) “ RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI...” scrisă de Duiliu Sfintescu-  la pag 146,  găsim evocat momentul compunerii imnului legiunii, imn încurajat de legionarul de frunte G-ral Cantacuzino cu înjurături de mamă: „Codreanu păru încântat la rândul său. Se hotărî să se dea titlul cântecului „Sfântă tinereţe legionară". În aceiaşi după amiază fu supus audiţiei generalului Cantacuzino - Grănicerul la locuinţa sa din strada Gutenberg, din care o parte fusese alocată drept sediu Mişcării Legionare. Fără a mă cunoaşte, Generalul se exprimă precum îi era obiceiul, într-o neaoşă limbă românească: - Bravo, mă băieţi! E dat în...  mă-sa ăl care I-a compus!

Am acceptat râzând cuvintele de omagiu ale năstruşnicului General, care înjura de mamă şi la bine şi la rău. A fost pentru mine cel mai neobişnuit, dar şi cel mai sincer şi spontan elogiu.”

2.4   CONFLICTUL CODRENIŞTILOR CU IERARHIA BOR, ŞI DEZBINAREA PRIN  LOVIREA ÎN FRĂŢIETATEA CU NEAMURILE ORTODOXE RUSE, SÂRBE SAU GRECEŞTII:

În “PENTRU LEGIONARI”, la Capitolul LUPTA DE LA NEAMŢ-31 AUGUST 1931, căpitanul Codreanu se plângea de preoţimea ortodoxă: “Din toate categoriile sociale, preoţii se poartă cel mai slab. În judeţele unde se strâmbă crucile de pe biserici, în faţa stăpânirii politicianiste, atee şi jidănite, într-o luptă în care eram singurii care veneam în numele crucii, cu pieptul deschis în faţa monstrului păgân, preoţii din judeţ, cu o excepţie de vreo 3-4, au fost în  contra noastră.”

- În  cartea “ RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI ALE TINERILOR CARE DORESC TOT    ADEVĂRUL DESPRE MIŞCAREA LEGIONARĂ”-link scrisă de Duiliu Sfintescu- la pag 132,  VASILE MARIN  considera că pravoslavnicii ruşi sunt criminali, şi se lua "la trântă" şi cu Patriarhul BOR de la acea vreme care a anatematizat tineretul legionar avertizând creştinii că ML e organizaţie străină de interesele româneşti. Marin  îi cere Patriarhului să se pocăiască lepădând veşmintele arhiereşti şi alăturându-se legionarilor într-o tabără de muncă:    „Nu mai departe decât peste Nistru, unde odinioară stăpânea pravoslavnica biserică rusă (n.ed  Vasile Marin  confunda Rusia pravoslavnică martirică, cu Rusia serghianistă si bolşevică), îşi aminteşte I.P.S. Ta Miron Cristea, cum preoţii au fost răstigniţi în odăjdii, bisericile transformate în grajduri şi crucea Domnului făcută scrum şi pulbere?  Şi toate acestea s-au întâmplat acolo şi se vor repeta şi aiurea, numai pentru faptul că tineretul în loc să muncească în „tabere gratuite", „cu scop de a propaga ideile dizolvatei" etc. etc. a învăţat în universităţi de la profesori masoni şi democraţi şi în afară de la conducători şi clerici rasputinizaţi, să considere religia ca un opiu al poporului, să tăgăduiască existenţa lui Dumnezeu şi să nu cultive dragostea pentru neam şi ţară, adică exact acelaşi lucru pe care îl doresc autorităţile masone de azi, atunci când dau ordine şi înalt Prea Sfinţia Ta le execuţi, ca tineretul să fie oprit de a mai ridica biserici Domnului.  Ai păcătuit greu, foarte greu I.P. Sfinţite. Ai păcătuit faţă de Dumnezeu, ai păcătuit faţă de neam şi ai păcătuit faţă de biserica pe care, harul dumnezeesc, te-a destinat în aceste momente hotărâtoare s-o conduci. Te-ai înhămat la poruncile oamenilor cu putere de o clipă şi ai călcat poruncile Domnului; ai apucat pe căile lumii părăsind potecile Atotputernicului. Ca orice bun creştin, şi I.P.S. Ta eşti cel dintâi în ţara aceasta, trebuie să Te pocăieşti, şi s-o faci cât mai neîntârziat, în zilele acestea ale Postului Mare, să nu te prindă în păcat marea Săptămână a patimilor şi învierea Domnului. Noi, tinerii acestei ţări, îţi oferim creştineşte, fără ură şi fără patimă, prilejul.    Iată-l:    Să lepezi pentru o săptămână cele mătăsoase veşminte cari îmbracă trupul I.P.S . Tale şi să vii într-o tabără de muncă de-a noastră; să îmbraci aspra haină călugărească ţesută din păr de cămilă, să mănânci de la cazan fiertură ca pustnicii, şi să odihneşti alături de noi pe pământul crud ca anahoreţii; să frămânţi cu mâinile şi cu sudoarea frunţii Tale 10.000 de cărămizi iar pe ministrul care a dat ordinul blestemat să-l pui în fiecare seară să-şi care apă cu găleata, pentru a-Ţi spăla picioarele pline de tină. Numai astfel, înalt Prea Sfinţite, Domnul din Ceruri şi adânca noastră credinţă ortodoxă te va elibera de osânda în care Te-a aruncat erezia pe care ai faptuit-o, prin ordinul semnat propriu de SfrinţitaTa mână.  Semnat: Vasile Marin ”.  Iar la câteva rânduri diferenţă, Vasile Marin mai afirma: „La injoncţiunea aceleiaşi puteri lumeşti, reprezentată prin glasul unui ministru al actriţelor, uitând întâmplarea de la 24 Ianuarie 1933, printr-o adresă a Sf. Sinod, Patriarhul României trece agresiv la atac şi de data aceasta în mod oficial, prin scris, aruncă anatema asupra tineretului cel mai nobil al acestei ţări, acel tineret care acum trei ani, la Parcul Carol, stropise cu sângele lui Crucea Mântuitorului. Lucrurile nu mai pot rămâne tăinuite...  De cincisprezece ani încoace tineretul acestei ţări caută drumul mântuirii. Prin graţia divină a inspiraţiei, conducătorul lui (Codreanu) l-a găsit: e drumul mântuirii prin credinţă nelimitată în Dumnezeu, prin credinţa în virtuţile cardinale ale neamului, prin credinţă în puterea sfântă a muncii”.

- Tot în  cartea -link “ RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI…” scrisă de Duiliu Sfintescu-  la pag 340  găsim că Episcopul filolegionar P.S.S. VENIAMIN Arhiepiscopia Bucureştilor (care a slujit împreună cu Mitropolitul Bălan la prohodul Moţa-Marin 13.02.1937) a vrut să profite de faptul că fraţii sârbi erau masacraţi de Hitler spunând: „Când a trebuit să plec din ţară, ţinta mea era Valea Timocului-Serbia, unde trăiesc cei mai oropsiţi dintre români, fără lumina şcolii şi biserică în graiul lor. Voiam să profit de împrejurarea că Serbia se găsea sub nemţi ca să încerc acolo o retrezire românească. In acest scop aranjasem la Timişoara cu Caranfil Spânache, a cărui sărăcăcioasă cameră studenţească mi-a fost ultimul domiciliu în ţară, să-mi trimită materialul didactic ce voi vedea la faţa locului că-i necesar.”

Acum încep să înţeleg de ce sârbii, ruşii şi grecii ne ocolesc, excluzându-ne când vine vorba de frăţietatea ortodoxă...   Judecând şi episodul trădării în cazul Kosovo, când Sârbii au fost atacaţi mişeleşte de NATO exact pe unde nu erau baricadaţi, pentru că nu se aşteptau la un asemenea cuţit înfipt pe la spate tocmai de la un stat-frate “ortodox” fie el şi  rrromânia.   Şi, observând că cimitirele eroilor sârbi căzuţi pentru ajutorarea românilor în luptele cu duşmanii se întind de-a lungul ţării până în Dobrogea la Medgidia, consider că MERITĂM PE DEPLIN TRATAMENTUL LOR de acum deseori dispreţuitor!

- Tot în  cartea -link “ RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI...” autor de Duiliu Sfintescu-  la pag 545,  găsim dovada că clerul BOR de atunci avea deja grave abateri dogmatice. Să vedem circulara Episcopilor Ortodocşi Români din Ardeal, dat în 1916 împotriva intrării României în Războiul împotriva Austro-Ungariei, pentru întregirea neamului:

„România, căreia fiinţă i-a dat patria noastră Ungaria, căci Radu Negru de la Făgăraş a întemeiat Principatul Ţării Româneşti; Dragoş din Maramureş a întemeiat Principatul Moldovei şi cu sprijinul Monarhiei Habsburgice s-a ridicat şi s-a întărit România liberă şi independentă, care de bună voie s-a legat de Monarhia noastră, cu contract de credincioşie şi cu făgăduieli de spijinire reciprocă (...) România, spre marea noastră durere, a călcat fagăduiala noastră de credinţă, a rupt peceţile contractului, în chip perfid, a ridicat armele asupra Patriei noastre (Austro-Ungare) şi a înălţatului nostru împărat şi rege şi asupra acelor fraţi care de doi ani de zile luptă pe viaţă şi pe moarte, contra duşmanilor Monarhiei...   Da, ei nu au ascultat porunca sângelui, n-au auzit chemarea fraţilor de-o limbă şi un sânge, de a ne da o mână de ajutor, ca trupele Regatului Român să lupte alături de noi, împotriva duşmanului comun, care tinde la nimicirea patriei noastre şi la sugrumarea neamului românesc, să lupte hotărât şi cu bărbăţie contra Rusiei cotropitoare. Nu, ci, amăgiţi de lupi îmbrăcaţi în piei de oi şi ameţiţi de făgăduielile lui Iuda, au desconsiderat cele mai vitale aspiraţii ale neamului românesc, sub cuvânt că vin să ne „slobozească", vin să ne facă robi muscalilor, vin însoţiţi de hoardele ruseşti, care au jefuit şi au aprins satele şi bisericile întemeiate de Ştefan cel Mare, care au ucis pe urmaşii plăieşilor vestiţi de la Dumbrava Roşie, care au necinstit Putna şi Suceava, locuri sfinţite de închinare ale sufletului românesc, vin acuma să ne calce şi să ne fure moşia agonisită de strămoşii noştri cu sudori de sânge...  Unde vă este şi cu ce se arată patriotismul vostru, Români ucigaşi de fraţi" - scrisoare  semnată de: Arhiepiscop şi Mitroplit Vasile Mangra, ales şi întărit de Ioan I. Papp, Episcopul Aradului şi de Dr. Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului (extras din oficiosul Mitropoliei ortodoxe de la Sibiu „Telegraful Român" Nr. 84/1916, publicat cu ocazia intrării României în războiul de unificare împotriva Austro-Ungariei în anul 1916.)

Si Nichifor Crainic elogia cruciada impotriva Rusiei pravoslavnice:   “Astfel, tendinţa de acaparare a Constantinopolului şi de comunizare a Europei occidentale (din partea Rusiei) constituie motivarea binecuvântată a uriaşei cruciade împotriva Moscovei. Noi, Românii, suntem deopotrivă de interesaţi în această cruciadă. Ea însemnează pentru noi nu numai eliberarea teritoriilor smulse de Ruşi şi a fraţilor de sânge risipiţi dincolo de Nistru, dar şi asigurarea pentru ziua de mâine a fiinţei statului naţional românesc. Ea însemnează apoi salvarea ordinei sociale interne de primejdia bolşevizării şi libertatea de a concepe această ordine pe temeiurile naţionalismului de stil nou. Ea însemnează, în sfârşit, încadrarea definitivă a României în Europa nouă, aşa cum o gândeşte cuceritorul continentului, Adolf Hitler.”  Iar referitor la greci, N. Crainic ne spune cu ironie  “Cât Athosul  a fost sub dominaţie grecească, în semn de recunoştinţă pentru fabuloasa noastră generozitate, călugării români din Sfântul Munte au fost persecutaţi în chip neomenos.”

Observ la toţi marii legionari de seamă o orientare de prietenie la adresa fasciştilor  europeni şi a “bisericii” apusene, în schimb în privinţa sârbilor, a ruşilor şi grecilor găsim doar ură şi dispreţ. Şi observ că şi astăzi, mentalitatea printre legionarii cunoscuţi de mine a rămas neschimbată.

Să ţinem cont şi de faptul că N Crainic a fost mentorul lui Pr Arsenie Boca despre care spune: “În vremea cât (A Boca)  a studiat la Academia de Bellearte a frecventat şi cursurile mele de la Facultatea de Teologie. Cu această ocazie l-am cunoscut personal. El pretindea că, audierea cursurilor mele, i-a deschis calea spre desăvârşirea spirituală şi ca urmare, a plecat în Grecia la Atena şi mai ales la Muntele Athos, unde şi-a însuşit tehnica vieţii spirituale”.

Ţinând cont şi de faptul că N Crainic  a urmat  studii de specializare la Facultatiile de Teologie catolica si de Filosofie ale Universitatii din Viena (1920-1922), se explică şi mai clar multe lucruri...

3,  DESPRE JUSTIFICAREA  OMUCIDERILOR, NEIERTAREA DE VRĂŞMAŞI ŞI MÂNDRIA RIDICATĂ LA RANG DE CULT ÎN M.L.:

3.1 DESPRE JUSTIFICAREA  OMUCIDERILOR, NEIERTAREA DE VRĂŞMAŞI

În “PENTRU LEGIONARI”, la pag. 364 căpitanul CZ Codreanu mai scria: “În faţa coloanelor noastre vor cădea toţi asupritorii noştri. Să iertaţi pe cei ce v-au lovit din porniri personale. Pe cei ce v-au chinuit pentru credinţa voastră în neamul românesc, nu-i veţi ierta. Să nu confundaţi dreptul şi datoria creştină de a ierta pe cei ce v-au făcut vouă rău, cu dreptul şi datoria neamului de a pedepsi pe cei ce l-au trădat şi pe cei ce şi-au asumat răspunderea de a i se împotrivi. Să nu uitaţi că săbiile pe care le-aţi încins sunt ale neamului. În numele lui le purtaţi. În numele lui, deci, veţi pedepsi cu ele: neiertători şi necruţători.”

În “PENTRU LEGIONARI...”, la pag.  144 căpitanul Codreanu justifică uciderea trădătorilor:   “Pe Moţa îl vedeam îngândurat. El mereu ne spunea că de vom ieşi de aici nu vom putea face nici un pas înainte fără pedepsirea trădătorului. …. Dacă nu rezolvăm problema trădării, opera noastră va fi compromisă. Mâine dimineaţă e procesul. Îl aşteptăm cu emoţie. În sfârşit acum se va hotărî cu noi. Suntem la cancelarie unde aşteptăm să ne vadă familiile. Erau părinţii lui Corneliu Georgescu, veniţi din Poiana Sibiului. La un moment dat intră şi Vernichescu (trădătorul). Moţa îl apucă de braţ ca şi cum ar vrea să-i spună ceva şi pleacă cu el în camera vecină, în birourile funcţionarilor. Peste câteva minute auzim şapte detunături de revolver şi strigăte. Ieşim pe sală. Moţa trăsese în Vernichescu pentru ca să pedepsească trădarea.    Eu mă reped lângă Moţa să-l apăr, căci era înconjurat de gardieni şi funcţionari care îl ameninţau. Lumea enervată se potoleşte. Noi suntem luaţi imediat şi încarceraţi, fiecare într-o celulă. Pe ferestruică observăm cum Vernichescu este scos din infirmerie şi dus la spital pe targă. Începem să fluierăm cu toţii din celule imnul nostru de luptă „Studenţi Creştini din România Mare”, şi-l petrecem cu acest cântec până iese pe poarta închisorii. Peste două ore a sosit judecătorul de instrucţie, Papadopol. Ne cheamă pe rând sus. Noi toţi ne solidarizăm cu Moţa.  A doua zi, după o noapte dormită pe ciment, am fost duşi la Tribunal. Situaţia noastră era acum foarte grea. Noi însă, în arestul din subsolul Tribunalului, am cântat tot timpul cântecele noastre de luptă.“.

La  pag.  126   căpitanul CZ Codreanu mai spune: “La Câmpulung a venit Moţa ca să mergem la schitul de pe Rarău al lui Petru Rareş, muntele pe care îl iubesc eu cu deosebire. Urcând Rarăul, Moţa începe să-mi spună frământările lui sufleteşti: – Studenţii nu mai pot rezista până la toamnă şi, decât o capitulare ruşinoasă, a noastră a tuturora, după un an de luptă, mai bine să-i îndemnăm să intre la cursuri, iar noi, care i-am condus, să terminăm frumos mişcarea sacrificându-ne, dar făcând să cadă alături de noi toţi acei pe care îi vom găsi mai vinovaţi de trădarea intereselor româneşti. Să ne procurăm revolvere şi să tragem în ei, dând un exemplu groaznic care să rămână de-a lungul istoriei noastre româneşti. Ce se va alege după aceasta de noi, vom muri sau vom rămâne toată viaţa în închisoare, nu mai interesează.    Eu (Codreanu)  am fost de acord, că actul final al luptei noastre să fie, cu însuşi preţul prăbuşirii noastre, un act de pedepsire a pigmeilor care, dezertând de la posturile de mare răspundere pe care le deţineau, au umilit şi au expus tuturor primejdiilor naţia românească. Şi am simţit în momentul acela clocotind în noi sângele care cerea răzbunarea nedreptăţilor şi a lungului lanţ de umiliri suportate de neamul nostru”.

Mai departe, peste câteva rânduri Codreanu mai afirmă:  “Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător”. Prin deducţie logică înţelegem că dacă în faţa lui s-ar afla doar duşmanul, glonţul ar merge liniştit în direcţia aceluia.

Tot în “PENTRU LEGIONARI...” la pag.  130 Codreanu îşi justifica apoi şi la interogator în faţa juraţilor intenţia de împuşcare a duşmanilor:  

 “ Se punea problema: a nega sau a nu nega. În acel minut mi-am încordat toate puterile minţii şi ale sufletului şi am ajuns la hotărârea de a nu nega. De a afirma adevărul. Şi nu cu timiditate şi cu regrete, ci de a şarja cu el.

 – Da, ale noastre sunt revolverele; cu ele am vrut să împuşcăm pe miniştri, pe rabini şi pe marii bancheri jidani.

M-au întrebat numele acestora. Când am început să le spun numele, începând cu Alex. Constantinescu şi terminând cu bancherii Blank, Filderman, Bercovici, Honigman, toţi cei de faţă îşi holbau ochii din ce în ce mai mari, îngroziţi. De aceea am bănuit că ceilalţi camarazi, ascultaţi până la mine, negaseră (minţiseră).

 – Dar pentru ce, Domnule, să-i omorâţi?

– Pe cei dintâi pentru că şi-au vândut ţara. Pe cei de-ai doilea ca duşmani şi corupători.

 – Şi nu regretaţi?

– Nu regretăm… Dacă am căzut noi, nu e nimic; în urma noastră mai sunt zeci de mii care gândesc ca noi!   “

- În  cartea lui Duiliu Sfintescu “RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRI...”-link  la pag 76,  căpitanul spune autorului cărţii:  „Să nu crezi!   Maniu, da, o fi duşmanul lui (al regelui), dar numai un duşman. Pe când pe mine mă consideră rival. Regele crede sau presupune că noi, legionarii, suntem pentru un regim fascist, ca şi el în definitiv.   Dar două săbii (fasciste) nu încap într-o teacă. Cât timp Mişcarea noastră va exista şi se va dezvolta nu poate fi vorba de înscăunarea dictaturii regale. Deci, înlăturarea, nu atât a Mişcării, cât a mea personală, devine indispensabilă.    Eu: „Şi legionarii vor admite aşa ceva? Vor tolera ca regele Carol să vă extermine, fără nici o vorbă?    Codreanu: „Băieţii sunt buni, disciplinaţi şi ţin la mine. Sunt sigur că m-ar răzbuna, dar de acuma încă, în public, nu pot vorbi deschis despre această problemă.”

În “PENTRU LEGIONARI”, la pag. 276 căpitanul mărturisea:

“Mie mi se urca sângele în cap şi iar îmi trecea prin mine să pun mâna pe armă, să mă ridic în munţi şi să trag cu nemiluita în cetele de duşmani şi de vânduţi, dacă autorităţi şi legi în România Mare pot patrona asemenea crime în contra naţiunii române, a onoarei şi a viitorului ei şi dacă aceste legi şi autorităţi vândute i-au închis orice speranţă de dreptate şi de mântuire românească.”

În “PENTRU LEGIONARI”, la pag. 169 căpitanul evocă sub titlul - ZIUA FATALĂ 25 OCTOMBRIE 1924, momentul în care împuşcă 3 persoane şi ia apoi ca paravan / ostatec pe avocatul Victor Climescu pentru a scăpa teafăr din mulţime:

“În atare condiţiuni sufleteşti şi de fapt,  m-am prezentat la Judecătoria Ocolului 2 Iaşi.  Prefectul s-a prezentat cu întreaga poliţie şi în plină şedinţă, în faţa avocaţilor şi a judecătorului Spiridoneanu care prezida, s-a năpustit asupra noastră. În aceste împrejurări, cu riscul de a mă pierde, strivit de cei douăzeci de poliţişti înarmaţi, am scos revolverul şi am tras. Am ţintit în cine se apropia de mine. Primul, a căzut Manciu. Al doilea, a căzut inspectorul Clos, al treilea, un om cu mult mai puţin vinovat, comisarul Huşanu. Ceilalţi au dispărut. Peste câteva minute, în faţa Judecătoriei, se găseau câteva mii de jidani (n.ed. oare toţi antifasciştii sunt jidani?), care cu mâinile ridicate în sus şi cu degetele crispate de ură, aşteptau să ies pentru a mă sfâşia. Eu am luat în mâna dreaptă pistolul, în care mai aveam cinci cartuşe şi cu stânga am apucat de braţ pe d-l Victor Climescu, avocat din Iaşi, rugându-l să mă însoţească până la Tribunal. Am ieşit şi astfel am străbătut printre jidănimea care urla, dar care a avut totuşi bunul simţ ca, în faţa revolverului, să-mi facă loc. Pe drum m-au prins jandarmii, m-au despărţit de domnul Climescu şi m-au introdus în curtea Prefecturii de Poliţie. Aici comisarii au sărit pe mine să-mi ia revolverul. Era singurul prieten pe care-l mai aveam în mijlocul acestei nenorociri. Mi-am adunat toate puterile opunând, cinci minute, rezistenţă, ca să nu-l scap din mână. Dar până la sfârşit am cedat. Mi s-au legat mâinile la spate cu lanţuri şi am fost aşezat între patru soldaţi cu baioneta la armă.”

În Pentru Legionari, la pagina 95 Codreanu afirmă:

 „Acestor politiciani, a caror tradare fata de neam este asa de îngrozitoare, daca sunt vii, neamul va trebui sa le scoata ochii; daca sunt morti, va trebui sa-i scoata din morminte si sa le dea foc ciolanelor, în pietele publice. Pe copiii si nepotii lor, neamul va trebui sa-i urmareasca în averi, confiscându-le si sa-i stigmatizeze cu epitetul de «copii de tradatori»”

În “PENTRU LEGIONARI” la pag. 237 căpitanul spune  “Respingeam, aşa dar, umilinţa de a ne vedea din nou în lanţuri. Vom ataca de acolo, coborând, în toate viesparele jidăneşti. Sus, vom apăra viaţa copacilor şi munţii de pustiire. Jos, vom împrăştia moarte şi milă. Vor trimite să ne prindă şi să ne omoare. Vom fugi; ne vom ascunde; vom lupta; iar la urmă, vom fi desigur, răpuşi. Căci noi vom fi puţini, urmăriţi de batalioane şi de regimente româneşti.”

“Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare”. (C.Z.Codreanu: „9 Porunci Legionare”, din ziarul G.d.F. a Basarabiei). Bietul "martir" Codreanu oare nu ştia nici măcar atâta lucru, că creştinul iubeşte viaţa?

“Moartea, numai moartea legionară (...) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan!” - Radu Gyr: „Imnul Tinereții Legionare”.

 Încă mai are cineva curajul nebunesc de a-L ispiti pe Dumnezeu aducându-le acelora epitetele de "sfinţi, martiri, mucenici apostoli"  necinstind astfel adevăraţii sfinţi?

3,2 Cultul mândriei în ML

În “PENTRU LEGIONARI”, la pag. 129 căpitanul  mai  scria despre mândrie- caracteristica legionarului:

“Suntem abia la începutul acestui drum al umilinţei. Puşi apoi în picioare cu faţa la perete, fără a avea dreptul să întoarcem capul şi ţinuţi mai multă vreme în situaţia aceasta ne gândeam: oameni de acum câteva ceasuri, liberi, mândri şi hotărâţi de a sfărâma lanţurile neamului nostru, iată ce am ajuns: nişte bieţi neputincioşi, stând cu feţele la perete nemişcaţi, la porunca unor nenorociţi de agenţi de poliţie, căutaţi prin buzunare ca pungaşii, despuiaţi de gulere, cravate, batiste, inele. De acum va veni marea noastră suferinţă, care încetul cu încetul ne va sfâşia inima. Suferinţa începea prin umilirea noastră.   Cred că nu există suferinţă mai mare pentru un luptător care trăieşte din mândrie şi din onoare, decât dezarmarea şi apoi umilirea lui. Totdeauna, moartea e mult mai dulce decât aceasta”.

  În Cărticica Şefului de Cuib la Pct81 BIS,  legionarul trebuie să facă legământul că: “Voi fi mândru însă în vremuri aspre în faţa vrăjmaşului”

Pe spatele coperţii “PTR LEGIONARI” editată cu sprijinul Fundatiei filolegionare fgmanu, am remarcat câteva citate halucinante de-ale lui Emil Cioran:  “Legionarul trebuie să fie un om în care mândria suferă de insomnie (mândria nu doarme)”   sau îl compară pe Căpitan cu Mântuitorul spunând   “Cu excepţia lui Iisus, niciun mort n-a fost mai prezent (decât Codreanu) printre vii ”.  De ce Cioran îl consideră mort pe Mântuitorul, când Acesta este viu ?

În anul 1933, marele mentor  Cioran îi scria din Berlin, lui Petru Comarnescu: “Unii din prietenii noştri vor crede că am devenit hitlerist din anumite raţiuni de oportunism. Adevărul este că sunt anumite realităţi aici care-mi plac şi sunt convins că lichelismul autohton ar putea fi înăbuşit, dacă nu distrus, printr-un regim de dictatură. În România numai teroarea, brutalitatea şi o nelinişte infinită ar putea schimba ceva. Ar trebui arestaţi toţi românii şi bătuţi la sânge; numai aşa un popor superficial ar putea face istorie”. 

Textul de mai sus a fost scris de Cioran după ce publicase în ziarul “Aspecte berlineze” un text publicat cu câteva săptămâni mai devreme în Calendarul, text în care Cioran urcase pe culmile cinismului: “Nu-ţi convine discursul lui Hitler? Ocupă-te cu arta egipteană. Nu-ţi convin violenţele şi patosul frenetic al lui Goering? Ai uitat că Beethoven a compus simfonii? Nu-ţi place uniformizarea vieţii? Citeşte romane ruseşti. Te revoltă politizarea vieţii? Studiază arta Renaşterii”.

În Pentru Legionari, la pag. 136 Codreanu mai spunea  “Viaţa din închisoare e grea, istovitoare pentru omul care s-a născut liber şi care a trăit mândru.”

În testamentul lui Moţa scris in Spania găsim scris: “Dragoste şi credinţă deplină în Căpitan şi în Legiunea lui, în Legiune noastră! „  si  “De ce să vă chinuiţi prea mult, când eu (Moța) am sufletul mântuit, în împărăţia lui Dumnezeu? ”  Se vedea deja mântuit, bietul sărman ...

3,3 Dictatura vs obedianţa totală, ca principiu de funcţionare al M.L.

LEGIONARUL NU TREBUIE SĂ GÂNDEASCĂ CI DOAR SĂ EXECUTE:   

 În cartea căpitanului “Cărticica şefului de cuib” Partea-I, Punctul 18 se specifică: “Toti legionarii vor avea o singurã pãrere, un singur gând si un singur suflet. De aceea trebuie sã aibã toti un singur sef.”    Iar la Punctul 35 se dictează  “Legionarii  vor merge uniti chiar pe un drum rãu (gresit).  Pentru cã drumul cel mai rãu este dezunirea.  Pe când altfel si în iad dacã ar merge trupa legionarã, de va fi unitã, va învinge tot iadul si se va întoarce pe urmã înapoi învingãtoare.”  HALUCINANT !!!

La Pct 44 legionarului i se aduce la cunostinţă faptul că:  “Noi dacã am intrat în Legiune, nu cerem nimic pentru noi, ci dãm. Dãm  suflet, dãm muncã, dãm suferintã, dãm tot ce avem pentru ziua cea sfântã a biruintei neamului românesc.”     La Pct 46 C ni se prezintă şi prozelitismul legionar: “în sate, fiecãrui om din cuib i se vor încredinta cel putin 5 gospodari din sat, pe care sã caute sã-i convingã sã voteze cu Legiunea.”

La sfârşitul broşurii “Cărticica şefului de cuib”  Codreanu menţionează: “Aceastã brosurã este legea fundamentalã a Legiunii, singura care angajeazã oficial organizatia. Tot ce a apãrut mai înainte rãmâne desfiintat”.  Aşadar, toate elucubraţiile menţionate mai sus rămân valabile.

Iată poze făcute de mine personal în chilia  Pr Justin la 8.Apr.2015 în  camera din stânga - cea mai ferită de ochii  publicului,  unde la acea vreme eram fericit sa găsesc la loc de cinste o sumedenie de portrete ale lui Codreanu, însemne legionare și arhiva cu materiale legionare.

Iată la  locul cel mai de cinste din Chilia Pr. Justin pozele cu Codreanu, Arhiva Legionară,   Icoana "Sfântului" bărbierit Ilie Lăcătușu

Mă întreb ce or fi acei "viermișori" de pe batista legionară...

 

Hitler, Codreanu, și creștinismul

Ţinând cont că CZ Codreanu a nutrit o deosebită admiraţie faţă de Hitler, înţelegem acum de unde veneau unele similitudini între aceştia: Şi Hitler se declara mereu creştin catolic  și nu a spus nimic vreodată împotriva lui Dumnezeu. Şi Hitler În Mein Kampf, cita din Evanghelii și se ruga ca Dumnezeu să binecuvânteze lupta pentru libertate, pe care o pregătea. Ba, mai mult, se considera un instrument al lui Dumnezeu. El a cerut ca în școlile publice germane să se efectueze rugăciunile lui Hristos și tot el a introdus fraza „Gott mit uns” („Dumnezeu cu noi”) pe uniformele armatei germane dar și crucea. În discursul său din parlament, cu ocazia adoptării legii ce îi oferea puteri depline, Hitler s-a manifestat tot ca un catolic convins. Şi Codreanu şi-a umplut pereţii camerei studenţeascşti  de la Iaşi cu frânturi de versete Biblice, multe dintre acelea îndemnând la război  în opinia Căpitanului.   Şi Hitler a recurs la motive religioase și figuri de stil inspirate din creștinism în multe dintre discursurile sale politice. De exemplu, în cel din 27 octombrie 1928, Hitler declara: „Mișcarea noastră este realmente creștină. Suntem animați de dorința de a-i vedea pe catolici și pe protestanți regăsindu-se unii pe alții în acest ceas de cumpănă pentru poporul nostru”. Doctorul Otto Dietrich, care a făcut parte din anturajul lui Hitler, a afirmat că dictatorul nu a părăsit Biserica catolică. Vaticanul nu numai că nu l-a excomunicat din Biserică, ba chiar l-a sprijinit . Să nu uităm că unul dintre torționarii naziști de la Auschwitz, polonezul Karol Józef Wojtyła, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea. Iar Joseph Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, a făcut parte din rândurile tineretului nazist încă de la vârsta de 14 ani.

Sprijinul acordat de Vatican dictatorului german avea ca scop convertirea spaţiului U.R.S.S.-ului la catolicism. Pentru acest lucru, împotriva Uniunii Sovietice a pornit o adevărată cruciadă. În vara anului 1941, Hitler a făcut apel la toate forțele creștine și a autorizat misionarii catolici de a merge în noile teritorii din Est.   În numele lui Mussolini, ambasadorul Attolico i-a sugerat cardinalului Maglione ca Papa să recomande tuturor episcopilor catolici să ridice voluntari împotriva Sovietelor. Să nu uităm declarația lui Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Aşa cum Hristos şi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh”.

CONCLUZIA FINALĂ

  Ţin să menţionez faptul că analiza acestui articol s-a concentrat mai mult pe perioada codrenistă a Mişcării Legionare (şi deloc perioada simistă),  perioadă considerată de legionari ca fiind ce-a mai “dreaptă”, “curată”, “sfântă”, “martirică” şamd.

Privind retrospectiv întreg tabloul acelor evenimente, îmi dau seama că lait-motivul celui de-al II-lea război mondial devine reductibil defapt doar la “RĂZBOIUL OCCIDENTULUI ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI” ,  al minciunii împotriva Adevărului, fiind doar o altă încercare de-a diavolului de a mai muşca câte ceva din corabia ortodoxiei – singura Biserică Adevărată şi mântuitoare lăsată de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Până nu demult aveam şi eu duhovnic filolegionar, ucenic al Pr Justin Pârvu, care avea evlavie deosebită la CZ Codreanu pe care îl considera martir, mucenic al lui Hristos. Surpriza foarte mare am avut-o când la întrebarea dacă ML a fost fascistă, mi-a răspuns că nu e bine să cred tot ce spune presa, că nu e adevărat. Însă, la prezentarea tuturor acestor dovezi, el a început să scuze în faţa Sf Altar fascismul, spunând: “termenul fascism vine de la latinescul fascia, iar în fond fascismul nu era chiar aşa de rău că doar deh...  aşa erau vremurile atunci, trebuia făcut ceva căci jidănimea prinsese foarte mare putere...”.   Din respect pentru el, şi pentru a nu-i crea probleme, nu-i voi da numele. Însă din acel moment eu nu l-am mai considerat duhovnic, căci pentru mine, noţiunile de ortodox şi fascist sunt incompatibile. Voi lăsa totul în seama Lui Dumnezeu, Căruia mă rog să-l ierte şi să-l scoată din capcana  în care se scaldă poate din pietism sau ignoranţă.

 Trist este că, aceşti clerici legionari actuali, oameni (unii orbi alţii vicleni) care încă divinizează oameni gen Codreanu, Moţa, Marin, Crainic şamd,  aceşti oameni consideră că sunt prigoniţi pe nedrept, ei rămânând fideli  fascismului, se văd martiri ai Lui Hristos, asemenea înaintaşilor legionari.

Consider că mai toate scrierile legionare sunt pline de probleme pentru oricine are un ochi duhovnicesc cât de cât  format.   Şi fraţilor, poate că e adevărat că jidanimea prinsese rădăcini în România, însă vă întreb, oare de ce în ţări ca Grecia, sau Serbia minorităţile problematice nu au prins radacini asa mult ca la noi? Pentru că acolo, spre deosebire de România, nu au găsit mediu atât de prielnic, nu au găsit aşa multă prostie şi lipsă de cateheză ortodoxă. Spun unii că satul românesc a fost distrus de cârciumile jidăneşti. Chiar şi aşa dacă o fi, oare jidanii băgau cu forţa ţăranii la băute prin crâşme? NU CRED! Dacă ţăranul român ar fi avut cateheză, ar fi ştiut de la Sf Părinţi care sunt armele creştineşti cu care ar fi trebuit luptat, şi anume: "să nu cumperi de la păgâni", să nu plăteşti ghicitoare,  lăutari etc. Dar românul de atunci a ştiut el mai bine şi i-a plăcut circul, până a văzut că a rămas în fundul gol, şi apoi singura soluţie găsită a fost scoaterea pistolului.

   Şi ca să clarific un aspect, mă declar total împotriva ocultei masonice antihristice, sioniste. Doar că, eu refuz să accept o doctrină fascistă ca să lupt împotriva acestora. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare deja: diavolul a creat “problema jidănească” şi tot diavolul a venit şi cu soluţia – cealaltă extremă  “de dreapta”. EU URĂSC EXTREMELE!  Atât sionismul ocult jidănesc, cât şi mişcările extremiste fasciste şi antisemite sunt doar două extreme controlate de acelaşi stăpân - diavolul.   Lăsaţi extremele şi tineţi calea de mijloc, a Bisericii Lui Iisus Hristos!  Deşi e mai dureros, e mai bine pe Cruce, mai bine să fii miel decât lup, pentru că lumea noastră nu e aici, ci ne aşteaptă o altă viață, veşnică.

Referitor la asasinarea lui Iorga, lucru  de care legionarii se dezic, pot spune că Iorga a refuzat să ia parte la procesul condamnării lui Codreanu, iar în scrisorile pe care le-a adresat judecătorilor, a cerut retragerea acuzației de calomnie pentru a evita condamnarea lui Codreanu, și a avertizat că Corneliu Zelea Codreanu ar trebui să urmeze un program de reabilitare psihică.^[252] 

Celor nesimţiţi care încă au tupeul de a afirma că Iorga a fost asasinat de comunişti sau de agenţi ruşi, voi face apel la altă cunoscută carte legionară care clarifica şi acest sinistru episod al asasinatului. E vorba de cartea Preotului Legionar DIMITRIE BEJAN - BUCURIILE SUFERINŢEI, om care cunoştea foarte bine lucrurile de la conducerea ML, iar  la pag 14-15 acesta spune: 

"Reporter: Credeţi că legionarii l-au împuşcat pe Iorga sau unii necunoscuţi?

-Nu, nu. Trei legionari macedoneni!

...

-Care a fost greşeala politică a lui Iorga?

-Iorga avea mare putere şi influenţă asupra Regelui, şi avea cred puterea să-i salveze de la moarte pe cei 13 din fruntea mişcării legionare. Asta a fost marea lui greşeală politică. De aceea legionarii l-au omorât pe Nicolae Iorga în 1940. Dar Iorga trebuia păstrat! El trebuia să fie în puşcărie cu mine, iar nu împuşcat de legionari!"

  Un alt caz de ecumenism mascat de tip legionar este şi cel al Mitropolitului Bartolomeu Anania! Da, aţi citit bine! Probabil că şi el vă e prezentat ca  antiecumenist înfocat,  susţinător fervent al doctrinei Legionare, este şi cel care a tradus “Biblia lui Anania” recomandată de “duhovnicii” filolegionari actuali.

 Dar haideti să vedem materialul video cu  declaratia lui  Bartolomeu Anania în 1995 în a doua zi de la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea:

“Catolicii se roagă pentru sufletul papei Ioan Paul al II-lea pe bună dreptate, pentru că este şeful Bisericii lor. Noi ne-am rugat şi ne rugăm pentru arhiereul Ioan Paul al II-lea, pentru că este fratele nostru întru Hristos, având succesiune apostolică întocmai ca orice arhiereu din Biserica Română. Administrativ, distanţele dintre noi sunt sau pot părea foarte mari, dar ca arhierei ai lui Hristos suntem egali în aceeaşi slujire …

Cel care vă vorbeşte s-a îmbrăţişat frăţeşte cu cel care ne-a părăsit (papa Ioan Paul al II-lea). Şi ne-am îmbrăţişat nu ca mai mari sau mai mici, ci ca egali întru aceeaşi slujire întru Iisus Hristos.

De aceea, am hotărât ca la Liturghia de astăzi să facem ectenie pentru pomenirea lui şi l-am pomenit şi la ieşirea cu Sfintele Daruri (…)  Dacă n-am ajuns încă cele două Biserici (Catolică şi Ortodoxă) să atingem comuniunea euharistică, către care tindem şi care va fi când va vrea Dumnezeu, am rămas şi suntem în comuniune de rugăciune (…)

Dumnezeu să-l aşeze în loc luminat, acolo unde toţi sfinţii Lui se odihnesc.”

Vedeţi materialul video aici:

   

Părintele Justin Pârvu face afirmatii mincinoase în interviul din Atitudini nr.27:

"Dar ortodoxia noastră nu se bazează pe renegaţi, se bazează pe oameni de mare valoare, cu spirit de sacrificiu, aceştia rămân în memoria neamului: pe un Iorga, un Nichifor CRAINIC, Eminescu, Paulescu şi alţi oameni de cultură, nobili la suflet, care au dus crucea şi au purtat povara neamului.....   Aceşti tineri au fost ca nişte arhangheli care au apărat cu preţul vieţii lor Biserica şi Neamul. Tinerii români, simpatizanţi sau membri ai Mişcării Legionare, au fost singurii din Europa care s-au ridicat făţiş împotriva comunismului. -aceşti tineri au înfuriat foarte tare masoneria, vrăjmaşii creştinismului şi au trezit toată Europa din somnolenţa în care se afla. Aceşti martiri incomodează şi după moarte.... Aceşti martiri care au făcut parte din Mişcarea Legionară nu aveau nimic în comun şi nicio legătură cu hitlerismul.  Ei sunt acuzaţi de fascism tocmai pentru a decredibiliza Mişcarea. (Cea mai grosolană minciună a Pr. Justin). Pe noi nu ne interesează problema politică. Aceşti tineri erau închişi în special pentru convingerile lor religioase care puteau influenţa masele creştine...."

Iată ce afirmatii mincinoase mai face Părintele Justin despre Miscarea Legionară (extras din interviul din nr. 17 al revistei ATITUDINI):

"Initiatorii Miscării Legionare erau în primul rând oameni creștini model, erau niște modele ale societatii. Ei au adus un mare aport neamului si Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viata bisericească si duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreținut o flacără aprinsă de rugăciune, au intretinut un spirit viu al jertfei si sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalțe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică și la consolidarea aceasta, au contribuit mințile cele mai înalte ale culturii si spiritualității noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reușit să ii dea țăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. In afară de asta, ei au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului."  

Stau și mă gândesc oare ce fuma acest mare mincinos?

Ţin să amintesc faptul că revista Atitudini era revista Pr Justin de la Petru Vodă,  revistă plină de minciuni grosolane cam în fiecare număr al revistei. Ceea ce spune Pr Justin în paragraful de mai sus sună bine, chiar foarte bine, de aceea eram şi eu unul dintre cei mai activi propagandişti legionari. Problema mare vine atunci când începi să citeşti cărţile legionare şi începi să realizezi că ceea ce spune taica părintele Justin nu are nicio legătură cu istoria acelor vremuri. Iar asta nu o afirm eu şi nici cineştie ce sursă obscurantistă, ci însăşi cărţile legionare!!!   Dealtfel, Mişcarea Legionară are temelia zidită pe minciuni, tulburare, gălăgie, contradicţii şi mai ales crime.

Alte mostre de minciuni grosolane am găsit şi în interviul Pr Justin Pârvu din Revista Atitudini Nr 17 paginile 8 şi 35-37!

DE CE SE MINTE ÎN ASEMENEA HAL când cărţile de căpătâi ale doctrinei legionare ale lui Codreanu afirmă CLAR contrariul fiind PLINE de învăţături fasciste, hitleriste şi antisemite??? Observ că aproape toţi ucenicii de azi ai Pr Justin PÂRVU în frunte cu monahul Teodot folosesc acelaşi discurs captivant, fundamentat pe ascunderea Adevărului. De ce? De ce se umblă cu minciuna?

  

Vi se pare normal ca la aniversările Pr Justin Pârvu  călugăriţele de la Petru Vodă să-i cânte în repetate rânduri aşa ceva?

"Moartea, numai moartea legionară,

Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunți,

…….

De cădem cu toți, izbiți în frunte,

Ni-i dragă moartea pentru Căpitan!

….

Pentru cei viteji zidim altare,

Și-avem doar gloanțe pentru trădători!"  

Sfântă Tinerețe Legionară - Poezie compusă de alt mare "sfânt apostol" al închisorilor  - Radu Gyr!

Iată ce am mai găsit despre acești îndrăciți:  

"La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar și anticodrenist Mihai Stelescu pentru că acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu și că Stelescu ar fi organizat un atentat la viața „Căpitanului”.  Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și căpitan” și a decis excluderea lui Stelescu din mișcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”. 

Dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator [12].  În 1936, un grup de zece legionari, studenți la teologie, pătrunde în spitalul în care era internat și îl împușcă pe Stelescu în patul de spital, după care îi ciopârțesc cadavrul cu topoarele, dansând în jur și murmurând psalmi pentru odihna celui ucis. Grupul de criminali trimis de „Căpitan” ca să-l pedepsească pe disident a primit porecla „Decemviri” („zece bărbați”), iar cei care l-au pedepsit (ucis) pe I. G. Duca au fost numiți „Nicadori”.

Făptașii s-au predat poliției și au fost omorâți la rândul lor, în 1938, odată cu Codreanu la Tâncăbești".

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu

A se vedea și marele scandal național iscat odată cu descoperirea in 1933 a tiparniței de bani falși de la Rășinari a Gărzii de Fier a lui Codreanu!

Pentru Numele Lui Hristos, ar trebui ca vreun preot să cunoască bine fenomenul ca apoi să vădească cu mare curaj şi această nouă capcană cu rădăcini fascisto-ecumeniste care stă să arunce iar mii de tineri în temniţe ca jertfe de sânge pentru şarpele cel bătrân şi viclean.  Ferească Dumnezeu!

Oricum, mă feresc să judec pe legionari ca indivizi ci doar încerc să discern MIŞCAREA LEGIONARĂ. 

Cât despre ură, mărturisesc că nu urăsc pe legionari ci doar faptele lor! Va avea Cine să judece pe toţi, însă consider tot ce a fost în trecut doar o bună lecţie de învăţătură, de luat aminte ce se întâmplă atunci când îndrăzneşti să te joci cu Dumnezeu şi cu cele sfinte. Inevitabil, doare….

Treziţi-vă şi pocăiţi-vă, cât încă mai puteţi…

NOTE DE FINAL:

   Domnul doctor Mircea Puşcaşu într-o interpelare mi-a insinuat că singurii care au stat împotriva tăvălugului talmudic au fost legionarii. Ţin să-l informez că rezistenţa ortodoxă împotriva ecumenismului (erezia ereziilor) a fost ţinută la acea vreme de mulţime de preoţi şi monahi nelegionari! Nu-mi veţi putea găsi preoţi legionar din acea vreme care să fi fost antiecumenisti (exceptând poate câţiva naivi conjuncturali), pentru că duhul ML a fost profund ECUMENIST!  Nu poţi lupta împotriva răului cu armele răului, fiind înşelat de cel rău.  Mai spunea că eu nu pot fi serios din moment ce caut “greşeli dogmatice” într-o carte naţionalistă gen PENTRU LEGIONARI.   Păi, atunci de ce aceste cărţi cu conţinut FASCIST, NAZIST, HITLERIST ŞI ANTISEMIT sunt încă tipărite şi distribuite MASIV către tinerii ignoranţi de către fundaţia filolegionară Sf Martiri Brâncoveni CONSTANŢA ca şi de alte fundaţii legionare din ţară? De ce li se întocmesc unor FASCIŞTI ŞI ANTISEMIŢI gen Codreanu, Moţa sau Marin condace, acatiste şi icoane introduşi prin Biserici fiind catalogaţi "mucenici, martiri şi apostoli ai credinţei neamului românesc" de către părinţi smintitori, bătrâni cu barbă albă? 

   Şi eu sunt botezat ortodox, aşadar este şi Biserica mea. Şi vă întreb, de ce îmi băgaţi pe gât ca sfinţi acele specimene demne doar de milă şi luare aminte?

    Sunt prea multe dovezi grave, clare şi incontestabile în cărţile legionare pentru care afirm tare şi răspicat că ML a fost o organizaţie FASCISTĂ, STRĂINĂ DE DUHUL ORTODOX, fiind pe drept afurisită de ierarhii vremii (găsiţi pe blog detalii). Dacă cineva mai poate afirma că ML nu a fost de sorginte FASCISTĂ atunci acel om este fie viclean, fie prost, fie pur şi simplu ignorant.

 Auzind cum astăzi legionarii de frunte găsesc scuze penibile de genul "zvastica legionară nu avea legătură cu fascismul lui Hitler sau Mussolini, ea provenea din cultul arhaic românesc, fiind prezent pe unele porţi maramureşene" sau că salutul legionar era salutul roman cu mâna săltată cu 2-3 grade mai sus decât cel fascist, şi alte scuze jenante şi penibile cum că nici usturoi nu au mâncat şi nici gura nu le pute,  tuturor acestora eu le spun răspicat :  Codreanu a preluat cultul zvasticii de la mentorul său din tinereţe profesorul A.C. Cuza - întemeietorul la 1910 al Partidului Naţionalist Democrat, acest partid folosind ca simbol svastica promovată de AC Cuza ca simbol mondial al antisemitismului şi fascismului, încă de la începuturile înfiinţării acestui partid care l-a avut ca şi colaborator marcant pe însuşi Corneliu Zelea Codreanu care ne arată în cărţile sale că iubea fascismul.  Mentorul său AC Cuza a fost nimeni altul decât nepotul domnitorului mason Alexandru Ioan Cuza cel care a dat ce-a mai grea lovitură Bisericii Ortodoxe Române prin acel decret  privind "secularizarea averilor mănăstireşti"  tot el aducând şi instalând la conducerea ţării monarhia de sorginte masonică europeană, prin  "regele" Hohenzolern - Carol I.

   Încă încerc să-mi explic cum oameni pe care eu îi credeam sfinţi până de curând, gen Pr Justin PÂRVU sau Arsenie Papacioc au putut elogia la superlativ această mişcare antihristică (ne spune Însuşi Mântuitorul că "Cine nu e cu Mine e împotriva Mea"). Nu aş vrea să mă gândesc la viclenie din partea lor, ci mai degrabă la ignoranţă. Ştiu doar că din cauza acelor învăţături eram şi eu hipnotizat şi adormit în timp ce mă aflam în primejdie de moarte veşnică. Neavând timp liber m-am lăsat în baza lor zicându-mi: "ce rost are să mai citesc eu aceste cărţi legionare  când ceea ce spune Pr Justin este sfânt...". Era să mă coste SCUMP această încredere în OM, dar mi-am învăţat bine lecţia! Tot ce mai pot să spun despre acesti parinti este, Dumnezeu să îi ierte si să odihnească sufletele lor in pace!

Sfântul Ciprian al Cartaginei a spus despre cei ce nu sunt în Adevăr:   

„Asemenea oameni, chiar dacă au fost uciși in numele credinței lor, nu-si vor spăla nici cu sânge greșelile lor. Vina dezbinării e grava, de neiertat, și suferința n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniti cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi dati fiarelor salbatice, aceea nu va fi coroana credintei, ci pedeapsa trădarii, si nu sfarsitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca acestia poate fi ucis, dar nu poate fi incoronat. Mărturiseste că e crestin, ca și diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însusi Domnul ne atrage luarea-aminte si zice: «Multi vor veni in numele Meu spunand: Eu sunt Hristos, si pe multi vor insela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înșeală cu numele, la fel nu poate fi creștin cine nu rămâne in Evanghelia lui Hristos si a adevaratei credinte” [221; 444].

Iată ce clar ne învață Sf Ignatie Briancianinov "Despre păzirea de cărţile care cuprind învăţături mincinoase" în cartea Experiențe Ascetice la pag.92:

"Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinţilor Părinţi. De la ei vin toate sfaturile mele.

Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă. Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi. Adevărul se află în tovărăşia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii.

Cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut: aşa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinţii Părinţi.

Dacă în mintea şi sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească.

De ţi-ai îngăduit a-ţi măzgăli de tot tablele sufletului cu felurite cugete şi întipăriri neduhovniceşti, fără a lua aminte cu înţelepciune şi fereală: „Cine e scriitorul, ce scrie el?", curăţă cele scrise de scriitori străini, curăţă prin pocăinţă şi lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu.

Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu.

Pregăteşte pentru acest scriitor minte şi inimă curată, vieţuind cu evlavie şi întreagă înţelepciune: atunci, rugându-te tu şi citind sfinţitele cărţi, pe nebăgate de seamă şi în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului.

Nu-ţi este îngăduit să citeşti alte cărţi despre religie decât cele scrise de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Soborniceşti a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fii săi.

Iar dacă gândeşti altfel şi socoti porunca Bisericii mai puţin întemeiată decât socotinţa ta şi a celorlalţi de un cuget cu tine, atunci nu mai eşti fiu al Bisericii, ci judecător al ei.

Mă numeşti mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea şi în celelelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât ca, având toate părutele calităţi, să mă fac mai deştept decât ea şi, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare şi a mă despărţi de ea. Adevăraţilor fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu.

Aceştia ştiu că cel care voieşte a primi înţelepciunea cerească trebuie să lepede înţelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, aşa cum este ea de fapt (I Cor. III, 19).

Înţelepciunea pământească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu: ea legii lui Dumnezeu nu se supune şi nici nu poate (Rom. VIII, 7). Dintru început aceasta este firea ei; aşa va şi rămâne până ce va lua sfârşit, când pământul şi lucrurile de pe dânsul, iar dimpreună cu ele şi înţelepciunea pământească, vor arde (II Pt. III, 10).

Sfânta Biserică îngăduie citirea cărţilor eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea şi simţirile inimii vindecate şi luminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine şi răul ce se preface a fi bine şi se ascunde sub chipul adevărului.

Marii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputinţa cea de obşte a tuturor oamenilor, s-au înfricoşat de otrava eresului şi a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toată râvna de împreună-vorbirile cu oamenii molipsiţi de învăţăturile cele mincinoase şi de citirea cărţilor eretice. Având înaintea ochilor căderea preaînvăţatului Origen, a lui Arie cel iscusit în certuri, a lui Nestorie cel bun de gură şi a altor bogaţi în înţelepciunea acestei lumi, ce au pierit din pricina nădăjduirii în sine şi a părerii de sine, ei au căutat mântuirea şi au aflat-o în fuga de învăţăturile mincinoase, în ascultarea faţă de Biserică până şi în amănuntele cele mai subţiri.

Păstorii şi dascălii cei purtători de Duh şi sfinţi ai Bisericii nu citeau scrierile ereticilor celor hulitori de Dumnezeu decât siliţi de nevoia de neînlăturat a întregii obşti creştine. Prin cuvântul lor plin de putere, cuvânt duhovnicesc, ei au înfierat rătăcirile, au vestit tuturor fiilor Bisericii primejdia ascunsă în scrierile eretice sub numele frumoase ale sfinţeniei şi evlaviei.

Eu şi cu tine însă trebuie să ne păzim neapărat de citirea cărţilor alcătuite de dascăli mincinoşi. Oricine a scris despre Hristos, despre credinţa şi duhovnicia creştină fără să fie mădular al Bisericii de Răsărit, singura sfântă, poartă numele de dascăl mincinos.

Experienţa arată cât de pierzătoare sunt urmările citirii fără dreaptă-socotinţă. Printre fiii Bisericii de Răsărit câte idei despre creştinism nu putem întâlni din cele mai tulburi, mai greşite, mai potrivnice învăţăturii Bisericii, mai defăimătoare ale acestei sfinte învăţături, idei însuşite prin citirea cărţilor eretice!

Nu te mâhni, prietene, pentru preîntâmpinările mele, care sunt insuflate de faptul că îţi doresc binele cel adevărat. Tatăl, mama, dascălul bun nu se înfricoşează, oare, pentru pruncul nevinovat şi fără experienţă, atunci când el vrea să intre într-o cameră unde printre lucruri bune de mâncat se află otravă multă?

Moartea sufletului e mai de plâns decât moartea trupească: trupul mort are să învieze şi adeseori moartea trupului se face pricină de viaţă sufletului; dimpotrivă, sufletul omorât de rău este jertfă a morţii veşnice, iar el poate fi omorât de orice gând care cuprinde vreun fel de hulă împotriva lui Dumnezeu, pe care cei neştiutori nu-1 bagă nicidecum de seamă.

Va fi o vreme, a proorocit Sfântul Apostol, când învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege loruşi învăţători să le răsfeţe auzul, şi de la adevăr îşi întoarce auzul, iar către basme se vor pleca (II Tim. IV, 3-4).

Nu te lăsa înşelat de ridurile răsunătoare ale cărţilor care făgăduiesc să-i înveţe desăvârşirea creştină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înşelat nici de podoaba cea din afară a cărţii, de vioiciunea, puterea, frumuseţea stilului, nici de faptul că autorul ar fi, pasămite, sfânt, care şi-a dovedit sfinţenia prin numeroase minuni.

Învăţătura mincinoasă nu se dă înapoi de la nici o născocire, de la nici o înşelăciune ca să dea basmelor sale înfăţişarea adevărului şi astfel să otrăvească mai lesne sufletul cu ele.

Învăţătura mincinoasă este deja, în sine, înşelare. Ea amăgeşte, înainte de cititor, pe scriitor (II Tim. III, 13).

Semnul după care recunoaştem că o carte e cu adevărat folositoare de suflet este că a fost scrisă de un sfânt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviinţat şi recunoscut de Sfânta Biserică. Amin."

  Doamne ajută tuturor celor ce iubesc și caută Adevărul!

Există şi partea a 2-a a articolului care demască duhul legionar  http://silviu-ion.blogspot.ro/2015/09/pr-mihai-andrei-aldea-mi-cerut-sa-mi.html

Icoana sfinților Ilarion Felea,
Sandu Tudor
Valeriu GAFENCU

Şi fraţilor, lăsaţi cultul pseudosfinţilor la o parte! Nu mai umblaţi după cai verzi pe pereţi că râd dracii de voi. Observ cu tristeţe cum, comparativ cu Pr Arsenie Boca,  la Sf Ioan Cel Nou de la Suceava nu merge mai nimeni să se închine unui foarte mare sfânt ortodox, canonizat de Biserică, a cărui viaţă ar trebui cunoscută de fiecare român. Sau câţi cunosc viaţa Sf Ioan Iacob Hozevitul? Adăpaţi-vă de la izvoarele curate ale ortodoxiei cercetând scrierile Sf Părinţi canonizaţi de Biserică că sigur nu greşiţi! Şi, Slavă Domnului, avem foarte mulţi sfinţi de la  care să cerem sfat duhovnicesc!

Vorbeam, acum o lună, cu un fost “camarad” din Constanţa ce tocmai se întorsese dintr-o tabără de muncă (pelerinaj) de o săptămână la schitul Colciu – Athos, unde participase  alături de alţi camarazi proveniţi dintr-o cunoscută fundaţie FILOLEGIONARĂ  fgmanu, fundaţie care asemenea înaintaşilor, perpetuează vechea învăţătură sincretistă ecumenistă.

Şi îmi povestea el cât de paşnic şi frumos a fost acel pelerinaj unde pe drum s-au cântat DOAR cântece legionare la care eu l-am întrebat   -Bine bine, dar de ce nu aţi şi intonat şi vreo cântare psaltică bizantină?   - “Ehh.. păi eu nu ştiu să cânt aşa ceva, nu am voce muzicală”  - Dar pentru cântece legionare ai putut învăţa, şi ai şi voce, nu ?

Şi tot evoca el camaraderia şi disciplina exemplară, de la care ar trebui să luăm exemplu şi noi constănţenii care mai tot timpul eram în dezbinare (acum înţeleg şi de ce).  

Fiind eu foarte încântat de acea “minune” a armoniei grupului, am întrebat care a fost secretul. Răspunsul a fost simplu: -“Am ascultat orbeste de seful organizaţiei! Orice spunea el, aceea se făcea, se asculta orbeşte de el !!! Şi, mai mult, pe întreaga durată a pelerinajului nu am auzit nici măcar odată cuvântul “ecumenism” cu care tu mă tot baţi la cap. Nici măcar părinţii de la Colciu nu ne-au spus!”

Nu demult, cu acea căpetenie am discutat şi eu la o masă într-o mănăstire unde la întrebarea  - Ce părere ai despre ecumenism?  mi-a răspuns sec – “Habar nu am şi nici nu mă interesează chestii dinastea. Astea sunt treburi de preoţi. Eu sunt doar om de acţiune, îmi iau camarazii şi plec să fac fapte bune, cât mai multe fapte, fapte, şi plec mai departe...”

Ţinând cont că Sf Părinţi consideră ecumenismul ca fiind panerezie – adică erezia ereziilor, consider destul de grav răspunsul acelei căpetenii. Şi cum să faci ascultare oarbă în asemenea caz? Şi cum să stai în armonie într-un astfel de grup în care nu se face diferenţa dintre ortodoxie şi erezie, între Rusia pravoslavnică şi rusia bolşevică?

 Doamne ajută!

(3.Mai.2015)  + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + 

================

  Saccsiv, în Numele Adevărului, te rog fii demn şi permite dialogul. De ce mi-ai blocat toate mesajele că nu am postat decât citate din cărțile legionare! Combate-mă civilizat dacă ai cu ce, căci eu vin cu argumente foarte puternice de prim rang, argumente clare şi indubitabele provenite chiar din cărţile şi sursele voastre. Aici e marea ta problemă, şi ştii şi tu prea bine că nu ai argumente mai puternice, că nici nu pot fi... De aceea şi cenzurezi mesajele mele în timp ce la rubrica ta de comentarii îşi găsesc găsesc locul fel şi fel de comentarii virulente şi triviale.

Dacă voiam să vă fac rău, puteam trimite de mult timp cele două articole despre caracterul fascist şi antisemit al mişcării legionare la toate agenţiile de presă, la organele de justiţie şi ordine publică, mitropolii, episcopii, mănăstiri, sesizări pe la combaterea discriminării şi antisemitismului, ambasade  şamd.... dar nu vreau să fac rău nimănui. Deşi nu e frumos ce faci, am decis să nu dau "sfoara prin ţară", ci o să-L las doar pe Bunul Dumnezeu să vă judece, să las toate doar în seama Lui!

Saccsiv! Dacă de la fratele Gabriel de la apologeticum nu am pretenţii, arată măcar tu că poţi fi demn, măcar acum, după o cenzură veche din Aprilie 2015!!

Chiar te invit să faci un subiect de dezbatere pe blogul tău, măcar cu acest articol.

Ca să fie clare lucrurile, eu sunt un fost mare / activ simpatizant legionar, și un vechi comentator al blogului saccsiv cu numele de ioannis, dar care am devenit total cenzurat din momentul în care am realizat că ML avea şi o faţă oribilă, ţinută ascunsă cu dibăcie de activişti.

Întrucât din mesajele mele lipsesc orice fel de cuvinte triviale (deşi permite în blogul său  comentarii nepoliticoase şi chiar triviale), îmi rezultă că singurul motiv pentru care saccsiv tot cenzurează articolele din acest blog este că unele adevăruri îi sunt incomode.

Saccsive, de ce ţii şi tu lumina adevărului ascunsă sub obroc?  Dacă greşesc cu ceva,  te rog arată-mi, asta şi vreau, să mi se argumenteze unde, că şi eu sunt om supus greşelii, dar nu-mi bloca mesajele doar pe motivul că sunt adevăruri care nu-ţi pică ţie bine cu legiunea aia mincinoasă.   Altfel, dovedeşti doar că şi tu ai un caracter meschin, cu nimic mai presus ca al masonilor si trădătorilor de ţară pe care-i tot blamezi, şi nici nu eşti corect cu gloata de manipulaţi pe care îi sminteşti cu mişcarea aia legionară, cărora nu le permiţi să cunoască adevărul.

Dar nu e nicio problemă, nu mie va trebui să-mi dai socoteală! Vine moartea degrabă, ca un fur, şi fiecare va da socoteală pentru faptele sale. Şi din câte ştiu, starea împotriva adevărului e un păcat teribil de greu!

Aşadar, de dragul adevărului, fii demn şi permite dialogul, şi combate-mă civilizat dacă ai cu ce, căci eu vin cu argumente foarte puternice de prim rang de la cele mai  importante personaje legionare, așadar probe clare şi indubitabele provenite chiar din cărţile şi sursele voastre. Şi cred că aici e marea ta problemă, şi ştii şi tu prea bine că nu ai argumente mai puternice, că nici nu ai de unde... De aceea şi cenzurezi mesajele mele în timp ce la rubrica ta de comentarii îşi găsesc găsesc locul fel şi fel de comentarii virulente şi triviale.

Dacă voiam să vă fac rău, puteam trimite de mult timp cele două articole despre caracterul fascist şi antisemit al mişcării legionare la toate agenţiile de presă, la organele de justiţie şi ordine publică, mitropolii, episcopii, mănăstiri, sesizări pe la combaterea discriminării şi antisemitismului, ambasade  şamd.... dar nu vreau să fac rău nimănui. Deşi nu e frumos ce faci, am decis să nu dau "sfoara prin ţară", ci o să-L las doar pe Bunul Dumnezeu să vă judece, să las toate doar în seama Lui!

Saccsiv! Dacă de la fratele Gabriel de la apologeticum nu am pretenţii, arată măcar tu că poţi fii demn, măcar acum, după o cenzură veche din Aprilie 2015!!

Chiar te invit să faci un subiect de dezbatere pe blogul tău,  cu acest subiect.

  Acestea toate sunt lucruri pe care blogurile saccsiv  si apologeticum  le-au cenzurat sistematic. De ce? Vă invit pe voi să trageţi concluziile!

Pentru cei ce vor să printeze acest articol spre a distribui, folosiți Chrome, apoi apăsați Print As... / Save As PDF / More Settings / Margins - None.  Apoi imprimați PDF-ul!

Alte resurse folositoare pe această temă:

-Cartea Sfântă Tinerețe Legionară. Activismul fascist în România interbelică. Iași. 2005.

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/09/07/activismul-fascist-in-romania-interbelica-i-originile-miscarii-legionare/

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/09/23/activismul-fascist-in-romania-interbelica-i-alegeri-violenta-si-disciplina-in-miscarea-legionara/

 https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/documente-privind-pozitia-miscarii-legionare-fata-de-problemele-societatii-romanesti-1937

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/09/07/activismul-fascist-in-romania-interbelica-i-originile-miscarii-legionare/

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/09/23/activismul-fascist-in-romania-interbelica-i-alegeri-violenta-si-disciplina-in-miscarea-legionara/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu

https://silviu-ion.blogspot.com/2015/09/pr-mihai-andrei-aldea-mi-cerut-sa-mi.html

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2019/08/26/intelectualitatea-si-miscarea-fascista-din-romania-atitudini-controverse/

https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2019/06/04/ideologia-fascista-o-expresie-a-crizelor-civilizatiei-moderne/

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/eliminat-dupa-metoda-aplicata-de-legionari-71790.html

Legătura dintre clanurile de machedoni si Miscarea Legionară și distrugerea româniei:  https://bergdoe1.wordpress.com/2014/10/27/conspiratia-impotriva-romaniei/

Traducerea in engleză / translation in english of this article   https://translate.google.com/translate?sl=ro&tl=en&u=https%3A%2F%2Fsilviu-ion.blogspot.com%2F2015%2F05%2Fmarile-probleme-ale-miscarii-legionare.html